Si eu vreau lecții de educație pentru sănătatea sexuală în școli

Recomand ca lecțiile de educație pentru sănătatea sexuală să conțină un capitol despre biologie, unul despre marketing și unul despre legislație.

Abia ce-am reușit să las în urmă dezamăgirea după cazul cu spotul video că m-am procopsit cu încă una din partea unei părți a comunităților de parenting din țara noastră. In ambele situații am avut așteptări prea mari. Am crezut că scopul lor este cel declarat și nu doar unul schilodit de precauții nejustificate și visuri de monetizare lipsite de transpirație.

De când cei care se pricep peste noapte la tot au devenit majoritari am început să mă duc eu în întâmpinarea unor păreri. Așa se face că în aceste zile am urmărit cu interes comunitățile românești de parenting. Am vrut să văd care este părerea unor persoane care dețin biblioteci cu cărți de parenting. Si am avut parte de multe surprize. In final, am ajuns la concluzia că acest subiect ne depășește. Ca și comunitate. Este prea mult pentru noi. Ne-om pricepe noi la scris articole, distribuit, negociat și alte chestii dar când dăm de greu cei mai mulți dintre noi preferă să se dea loviți.

Timpul trece. Copiii ne cresc. Cei care cred că ne vor aștepta până când ne vom ridica la nivelul provocărilor reale cu care ei se confruntă se înșeală amarnic. Timpul nu este de partea noastră. Eu am o vorbă. Ceasul a încetat să ticăie. Acum face click click.

Mă alătur și eu celor care solicită să se ia de urgență măsuri pentru ca adolescenții și tinerii din România să aibă acces la educație pentru sănătate sexuală în școli.

Dacă tot am decis să venim în sprijinul lor, recomand să mergem până la capăt și să le spunem adevărul fără omisiuni.

Hai să le spunem că noi ne folosim de sex pentru a ne vinde produsele și serviciile!

De ce să nu le spunem că sex-ul ocupă o bună parte din manualele moderne de marketing? Hai să recunoaștem că noi am fost neglijenți și am permis ca sex-ul să ne invadeze viața.

Hai să le spunem ce riscuri își asumă dacă vor călca strâmb!

Când spun strâmb nu mă refer doar la actul sexual în sine, ci și la fotografiile nud făcute cu telefonul prietenilor sau la postarea acestora pe internet. Mă refer la protejarea datelor cu caracter personal. Mă refer la traficul cu persoane.

Semnează petiția

Vrem ca toți tinerii sa aibă acces la educație pentru sănătate sexuală în școli!

Comentarii

  1. Delia spune:

    Da. Să învețe la școală despre sexul în lumea adulților lipsiți de dragoste. Când i-am spus celui pe care îl credeam prieten că voi fi de acord doar din dragoste m-a privit mirat și a plecat la alta care ținea ușa deschisă pentru toți băieții din sat.

  2. Ioana spune:

    Vreau lecții despre sex adaptate la societatea noastră, nu la stilul depravat adus de afară.

Postează un comentariu


Articole învecinate