18 tehnici de parenting prin care obții cooperarea copilului tău fără ceartă

27 nov. 2018

Cu sprijinul fundației Little People, Urania Cremene ne invită pe 4 decembrie, în Focșani, la un seminar susținut de Oana Huciu despre problemele cu care se confruntă părinții în relația cu copilul lor.

tehnici parenting

Cea mai mare provocare a unui părinte este să-și iubească necondiționat copilul – aud prin lume. Așa o fi. Nu zic nu. Dar dacă este să mă iau după ce întâlnesc în jur și nu după cele citite pe blogurile noastre de parenting, a renunța la anumite amintiri mai puțin plăcute și a ne impune un anumit stil de viață ca părinte este, fără îndoială, o provocare și mai mare. Fiecare dintre noi ne iubim necondiționat copiii. În felul nostru. Cum am permis ca propriile amintiri să ne influențeze destinul ne privește strict pe noi. Începând din clipa în care simțim cum acestea încep să-și extindă influența asupra copiilor noștri ceva începe să se schimbe. Este clipa în spatele căreia așteaptă adevărata provocare a unui părinte. Fiecare dintre noi ne purtăm destinul în propria inimă. Suntem capabili să păstrăm doar ce a fost bun în trecut? Avem suficientă voință ca să căutăm prieteni de încredere de la care să învățăm cum să fim părinți mai buni?

Ca orice altă provocare măreață și aceasta are momentele ei de glorie. Sunt acele momente care ne este dor de bebelușul mic și gingaș ce gângurea din pătuț. Sunt acele momente în care începem să ne întrebăm de ce simțim impulsul de a ne comporta exact cum se comportau părinții noștri în situații similare.

Vreți să știți exact cum să vă comportați în astfel de momente? Eu unul am ajuns la concluzia că exact aici este cheia acestei provocări – când și cum spunem „stop” toleranței. Vreți răspunsuri concrete? Vă recomand seminarul „18 tehnici de parenting prin care obții cooperarea copilului tău fără ceartă”

De ce să veniți la acest seminar?

Pentru că …
• Veți afla care sunt cele 3 nevoi psihologice de bază ale unui copil;
• Veți primi 18 Tehnici de Parenting, ușor de pus în practică imediat;
• În cele 18 tehnici de parenting veți găsi multe răspunsuri – de la problema comparațiilor cu alți copii și alți părinți, la problema jucăriilor nestrânse, îmbrăcatului de unul singur și până la problema “Mami, m-a părăsit Răzvan”;
• Veți înțelege de ce majoritatea părinților nu reușesc să rezolve problemele cu proprii copii și cum să evitați aceste greșeli;
• Veți înțelege ce stă la baza comportamentelor copilului și veți putea preveni problemele înainte să apară;
• Vă veți îmbunătăți mult relația cu copilul vostru pe termen lung, cu mici schimbări în prezent precum “întâi te conectezi, apoi corectezi”;
• Veți înțelege de ce copilul spune “NU” și cum să preveniți să insiste atunci când nu este cazul;
• Veți găsi răspunsul la ce să faceți în momentele în care vă pierdeți cumpătul și vă vine să strigați sau să “puneți mâna pe copil”. Veți primi o metodă practică, care funcționează aproape de fiecare dată în astfel de situații și chiar veți face un exercițiu cu joc de rol în sală.

Mai multe detalii despre acest seminar și condițiile de participare găsiți pe uraniacremene.ro

Articole recente

Ne convine, nu ne convine, internetul este un animal de companie alături de care vom convețui mult timp de acum în colo. Cum vom convețui,…

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Discută cu un psiholog!