Cum putem avea prima generație europeană fără tutun până în 2030

9 nov. 2022

Comisia Europeană a decis recent să înregistreze o inițiativă cetățenească europeană (ICE) intitulată „Apel pentru realizarea unui mediu fără tutun și a primei generații europene fără tutun până în 2030”

prima generație europeană fără tutun

Din păcate și această înițitivă se bazează tot pe stilul ineficient de a ascunde gunoiul sub preș. Am senzația că, de acolo de sus, scopul deciziilor luate nu este de a obține scopul declarat ci a de aloca niște fonduri. În anumite cazuri, cum este și acesta, de a realoca niște fonduri fără să se analizeze de ce fondurile alocate anterior nu au avut rezultatele menționate în proiectele respective. Altfel, nu-mi explic de ce nu se sesizează nimeni că se merge într-o direcție greșită. Nu discutăm despre o decizie greșită luată sub presiunea unui anumit incident. Discutăm despre o lungă serie de decizii luate în aceeași direcție, cu rezultate nesemnificative.

Ce au în comun aceste decizii greșite? Dorința exprimată de a îmbunătăți prin resctricții un obicei considerat noviv. Toate aceste campanii folosesc același calapod „NU ****” fără să arunce o privire și pe studiile făcute de colegii de la ultimul etaj al clădirii. Cei mai vulnerabili sunt adolescenții. Am înțeles. Deci, NU …. Dacă ar fi avut capacitatea de a scoate tărtăcuța din bula lor ar fi înțeles până acum faptul că adolescenții, în mod special, au o reticiență maximă vizavi de NU. Vrei să îi ajuți? Oferă-le posibilitatea de a înțelege motivele pentru care tu consideri că acest obicei poate fi nociv. Întreabă orice fumător ce părere are despre pozele cu persoane bolnave imprimate pe pachetele de țigări. E o simplă poză. E lipsită de mesaj.

Uneori, am senzația că cei care sunt în spatele acestor decizii încă mai cred că cetățenii au rămas la stadiul de supuși creduli. Ei spun ceva. Noi ne supunem imediat fără să ne întrebăm dacă este corect sau adevărat. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Vremurile s-au mai schimbat. Acum există canale de comunicare și informare accesibile tuturor.

O parte din recenta inițiativă UE care își propune obținerea „primei generații europene fără tutun” prevede extinderea spațiilor în care fumatul va fi interzis. Înțeleg că se urmărește limitarea modelelor nocive pentru adolescenți. Un tânăr care trăiește într-o familie de fumători este predispus fumatului. Un tânăr care merge în parc și vede un adult cu o țigară între degete este predispus fumatului. O latură sentimentală care atinge o coardă sensibilă. De curiozite, persoanele care au întocmit această inițiativă au analizat rapoartele cu efectul asupra consumului de tutun datorită normelor HoReCa pentru spațiile de fumat? Au scăzut vânzările? Au rămas la fel? Au crescut? Care au fost pierderile colaterale înregistrate în HoReCa datorate acestor restricții?

Indiferent din ce parte dorești să continuăm această discuție vom ajunge la educație. Și educația nu se face cu NU în brațe. Educația se face cu DA, cu exemple pozitive. Educația necesită un plan de lungă durată, cu pași mici, din aproape în aproape, pe mai multe planuri. Educația necesită o deschidere pentru a înțelege care sunt adevăratele izvoare ale unui comportament considerat nociv și căutarea unor metode care să permită secarea acestora. Un comportament nociv este asemeni un pârâu de munte. Dacă vrei să nu ajungă apa în vale, pentru că tu vrei să construiești acolo un sat de vacanță sau un cartier rezidențial, ce faci? Te duci, construiești un baraj și dai autorizație de construcție? Acel baraj este un pericol pentru întreaga investiție. Mă rog, pentru cei care decid să se mute acolo. Investitorii construiesc repede, vând rapid la promoție și intră în insolvență înainte să se umple barajul. Arhitecții profesioniști merg în profunzime. Analizează detalii mici. Sunt vizionari. Își respectă meseria. Ei nu se opun realității, ci caută soluții. Transformă un potențial pericol într-un punct de atracție. În loc să ascundă adevărul, eu propun un canal de apă care să treacă prin centrul tinerii cumonități. Este un canal colector are poate fi folosit pentru irigații în timpul sezonului secetos și oferă un spațiu de promenadă pentru cetățeni. Cu o minimă investiție periculosul secret se transformă în ceva benefic.

Doar cu o astfel de abordare se poate obține „prima generație europeană fără tutun”. Să vii cu un mesaj construit pe un suport pozitiv, nu pe unul negativ. Să vii cu un mesaj care să-mi transmită că îți pasă de un potențial fumător. Sau de un fumător. Citeam în inițiativa respectivă că se dorește plaje fără chiștoace de țigări. Pe bune??!?! Voi ați văzut câte gunoaie sunt ascunse în nisip pe plajă? Dacă este să discutăm de pericolele din nisipul de pe plajă hai să discutăm despre seringele cu ac. Sau despre cioburile de la sticlele de băuturi alcoolice. Sunt interzise? Sunt. Fac victime în fiecare sezon estival? Fac. Se iau măsuri? Mă abțin. Cum am ajuns în această situație? Datorită lipsei de educație și a complicității autorităților locale. Eu unul am trecut de stadiul în care foloseam expresia nepăsare. Acum spun complicitate. În momentul în care îi suni, semnnalizezi o neregulă și ei au alte urgențe se numește complicitate. O complicitate care încurajează amplificarea sfidării.

Este greșit să ai așteptări de scădere a consumului de tutun în rândul unei comunități impunând restricții de consum. Singura modalitate de a obține un astfel de rezultat este să vii cu campanii realiste de educație. Campanii realiste, concepute în conformitate cu situația reală nu cu cine mai știe ce modele învechite existente în brief-urile unor proiecte anterioare sau a unor sponsorizări camuflate.

Fă primul pas! Profită de promoția de Black Friday de pe fumezi.com! Când? În perioada 11 – 16 noiembrie.

Eu nu sunt fumător. Nu sunt împotriva consumului de tutun, dar nici un susținător. În schimb, sunt de partea celor care recomandă fiecărui fumător să se gândeacă foarte foarte bine, la modul cel mai serios vorbind, dacă nu reușește să stea fără țigări o săptămână. Dacă ești capabil să stai 7 zile fără o țigară înseamnă că nivelul de nicotină este la un nivel care poate fi ținut sub constrol. Dacă nu reușești, sfatul meu este să depui un minim efort ca să reușești înainte ca lucrurile să se agraveze. Din fericire, pentru cei dispuși să urmeze acest test există pe piață o gamă largă de produse alternative cu ajutorul cărora pot ține sub control nivelul de nicotină consumat zilnic.

Ce spui? Încerci? Comandă-ți ce vrei! Țigări electronice, lichide, consumabile, dispozitive. Și când crezi că a sosit momentul începe testul de 7 zile.

Articole recente

Alegerea unor oglinzi personalizate la comandă este o investiție în estetică, în confortul și în funcționalitatea unui spațiu, oferind în același timp un decor unic…

O oază verde acasă are numeroase beneficii care ne îmbunătățesc sănătatea fizică și mentală. Totodată, o oază verde acasă contribuie la crearea unui mediu de…

Înainte să plecăm în concediu cu mașina personală, toată lumea ne recomandă să ne asigurăm că vehiculul este într-o stare bună de funcționare și că…

Evaluarea psihologică a unui copiilor implică un proces detaliat și profesionist pentru a înțelege în profunzime nevoile, capacitățile și starea psihologică a copilului. Problemele cu…

Investiția într-o pompă de căldură poate fi o decizie inteligentă din mai multe motive: Eficiență energetică ridicată: Pompelor de căldură le este mult mai ușor…

Promovarea colectării selective poate fi realizată prin următoarele metode: Educația publicului O educație corectă și constantă a publicului este esențială pentru promovarea colectării selective. Prin…

Tâmplăria din aluminiu oferă foarte multe avantaje. Este un material durabil, rezistent la intemperii, rezistent la coroziune și oferă o foarte bună izolare termică și…

Pregătește-ți mașina pentru concediu cu Black Friday de pe e-roti! Pe 11 și 12 noiembrie vor fi reduceri de 70%, apoi – până pe 19…

Ți-ai pregătit lista cu anvelope de Black Friday pentru Anvelope-oferte.ro? Mai sunt 2 zile până pe 11 Noiembrie. Conform unui comunicat publicat pe site-ul Registrul…

Comisia Europeană a decis recent să înregistreze o inițiativă cetățenească europeană (ICE) intitulată „Apel pentru realizarea unui mediu fără tutun și a primei generații europene…

Poți cumpăra semințe, plante și flori sau kituri de legume pentru interior. Poți adăuga în coș unelte de grădinărit. Adaugă și o jucărie. Aruncă o…

Ce faci când specialiștii peste care dai sunt mai proști decât tine? Te duci in magazinul online Hornbach, îți comanzi ce îți trebuie și îți…