Ați decis să vă creștinați copilul? Aflați care este rolul mărturiilor de botez!

17 iun. 2015

Botezul este momentul în care cel mic intră în lumea religioasă prin intermediul tainelor creștine, iar invitații sunt persoanele care vor lua parte la această sărbătoare importantă în viața voastră de familie!

Organizarea unui astfel de eveniment nu este atât de dificilă dacă iei în calcul câteva aspecte importante, precum stabilirea din timp a numărului de invitați, alegerea bisericii, a localului sau a vestimenției în care va fi creștinat copilul tău! Insă, cea ce nu trebuie să uiți este modul în care vei aranja restaurantul din punct de vedere al designului, modul în care vor fi organizate mesele fiind un aspect important pentru a da eleganță și rafinament petrecerii de botez! Pe lângă preparatele culinare exclusiviste, de pe masă nu trebuie să lipsească băuturile fine, fructele și mai ales mărturiile, acestea fiind reprezentate de mici cadouri care vor transmite invitaților un “mulțumesc” simbolic din partea ta!

marturii botez

Câte tipuri de mărturii pot fi folosite în cadrul botezului?

Invitaților trebuie să le multumești pentru prezență, iar acest lucru se realizează în tradiție prin oferirea micilor cadouri simbolice, cunoscute sub denumirea de mărturii! Cum botezul este un eveniment cu tradiții adânc înrădăcinate în istorie, oferirea mărturiilor este o etapă primordială peste care nu poți trece cu usurință! Dacă te gândeai că poți oferi mai multe tipuri de mărturii în cadrul botezului și vei scăpa ușor de stres, iată că bunele maniere îți dau planurile peste cap! Un lucru este cert – pentru a nu se înțelege că vei face diferențe între invitați, trebuie să alegi un singur model de mărturie, iar acest lucru îți poate da ceva bătăi de cap. Dacă ideea încă persistă, gândește-te cum te poți simți tu în momentul în care lucrezi într-un colectiv și ceilalți colegi primesc o primă de salariu, doar tu nu! Cam așa se întamplă și cu cei care vor primi la botez mărturii diferite. In plus, poți produce diferite situații stânjenitoare, iar rolul tău ca gazdă este acela de a oferi invitaților o bună dispoziție! In concluzie, a oferi celor prezenți la botez un sigur tip de mărturie reprezintă cea mai bună alegere (vezi gama de mărturii pentru botez pe Boutiqueweeding.ro), însă și momentul în care o vei oferi este de asemenea esențial!

Codul bunelor maniere pentru oferirea mărturiilor în cadrul botezului! Care este momentul ideal pentru a le oferi invitaților?

Există două situații în care cei care participă la botez primesc mărturii din partea părinților! Fie le vor găsi pe mesele la care vor servi preparatele culinare, fie le vor primi după terminarea evenimentului! Care este cea mai bună variantă pentru a da dovadă de bune maniere? Cu siguranță, prima! Este ca și cum te-ai duce la o întâlnire romantică : oferi trandafirul la început sau la sfârșit? Dacă vei alege ultima variantă atunci persoana de lângă tine cu siguranță va înțelege că a primit floarea în urma discuției, însă dacă o vei oferi încă de la început, atunci vei da dovadă de bune maniere! Ei bine, cam așa funcționează și oferirea mărturiilor la începutul petrecerii de botez!

Codul bunelor maniere se regăsește în orice acțiune vei întreprinde, astfel că nu uita cât de important este să le mulțumești invițatilor tăi pentru plăcerea de a fi alături în cea mai importantă zi a copilului tău!

Articole recente

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Ieri: Social media este inutilă. Azi: Manipularea și dezinformarea este evidentă. Străbunii noștri aveau o vorbă. Fă-ți iarna car și vara sanie! Dacă nu puteai…