Concediul reușit se ține cu anvelope cumpărate de Black Friday cu 70% reducere

09.11.2022

Pregătește-ți mașina pentru concediu cu Black Friday de pe e-roti! Pe 11 și 12 noiembrie vor fi reduceri de 70%, apoi – până pe 19 noiembrie reducerile vor fi de 40%.

În ultima perioadă am urmărit cu atenție poveștile din concedii ale prietenilor. Perioada de investiții masive se apropie de sfârșit și bate la ușă perioada de concedii. Concedii lungi și dese. Aproape de casă și departe de casă. Am urmărit cu atenție subiectele abordate, dintre care amintesc câteva:

  • zile de odihnă înainte de plecare – asta am învățat de la cei experimentați. Obligatoriu. Cu câteva zile înainte de plecare își rezervă câteva zile pentru odihnă acasă. Stau acasă și se odihnesc. Ei pleacă în concediu cu bateriile cât de cât pline. Dacă ești foarte obosit, este indicat să petreci așa zisul concediu la tine în oraș. Sistezi toate activitățile de muncă, de la servici și de acasă, te detașezi de toate problemele și pleci în concediu. În fieacare zi vizitezi locuri din oraș pe care nu le-ai vizitat niciodată sau unde nu ai mai fost de mulți ani. Acolo unde sunt, poți merge la un spectacol sau la un film. Cina o iei la un restaurant select din oraș și spre seară te îndrepți la pas către locul de cazare. Am întâlnit persoane care în astfel de momente își schimbă lenjeria la pat și cumpără câteva obiecte noi de decor interior. Poți adăuga o baie cu spumă, câteva lumânări parfumate și o sticlă de șampanie. A doua zi dormi cât vrei.
  • trasee parcurse – am observat că pentru vizitarea unor locații aflate mai departe, se preferă orele și drumurile mai puțin obositoare. Un concediu este pentru toată lumea. Inclusiv pentru șoferi. Cele mai eficiente drumuri nu sunt cele mai scurte. Cele mai scurte pot fi și cele mai aglomerate și mai stresante. Tot aici aș încadra și vânarea unor momente din zi în anumite locații. De exemplu, în acastă perioadă de noiembrie se vânează podeaua de nori vâzută de pe crestele munților. Turiștii exprimentați își aleg anumite intervale orare pentru anumite porțiuni de trasee pentru a se bucura de priveliștea norilor văzuți de sus.
  • modalități de cazare și vizitare – am identificat două modalități: liniar și radial. În primul caz îți stabilești o listă de obiective de vizitat poziționate pe un traseu liniar, la intervale de câțiva zeci de metri până la câțiva zeci de km. Apoi îți cauți spații de cazare poziționate între ele. De preferat, în zone mai liniștite unde te poți odihni și bucura în tihnă de priveliști. În al doilea caz, lista de obiective este radială și spațiul de cazare se alege în centrul lor. Ziua vizitezi ce ți-ai propus și seara revii în același loc de cazare.
  • mijloace de informare – prieteni, rude și comunități online. Fiecare informație este benefică. Există locații de unde ai pleca imediat ce le treci pragul și locații unde ai reveni cu drag și peste o lună. Important este ca cele care merită să fie sprijinite și să acceptăm cu toții că serviciile de calitate nu se pot întreține cu aceleași tarife și salarii ca cele pe care le criticăm.
  • metode de îmbunătățire a stării de veselie și a amintirilor – aici lista este larg deschisă. Mi-am notat o listă lungă de idei. De la cumpărat încălțăminte și îmbrăcăminte exclusiv din concedii și până la înrămat cele mai reușite fotigrafii din aceste zile. La loc de cinste este și deschiderea față de momente hazlii și interacțiunea cu comunitatea locală.
  • spune că ești plecat în concediu – fiecare dintre noi pleacă în concediu pentru a se relaxa. Tocmai din acest motiv este considerată o formă de respect sistarea discuției imediat ce afli ca e plecat în concediu. Urează ce vrei tu și adaptează-te. Respectă-i zilele de concediu. Atenție la persoanele care au un necesar zilnic de stat în telefon fără motiv.
  • zile de odihnă după ce ai revenit din concediu – toți prietenii mi-au recomandat să-mi rezerv cel puțin o zi liberă după ce am revenit acasă. Am testat și le-am dat dreptate. Această zi suplimentară de odihnă este extrem de benefică.
  • peripeții din concediu – am lăsat intenționat la urmă acest subiect

Peripețiile din concediu. Unele hazlii, altele mai puțin hazlii. Unele de care-ți aduci aminte și râzi cu lacrimi, altele pe care vrei să le uiți. Unele pe care le-ai fi putut evita, altele dovadă clară a prezenței în lcoul nepotrivit la momentul nepotrivit. Peripeții cu copii. Peripeții cu vremea. Peripeții cu încadrări greșite la intrări pe autostrăzi. Peripeții cu locuri de cazare acordate simultan la două familii. Și … peripeții cu mașina. Aici e aici. La peripețiile cu mașina.

Îți verifici starea tehnică a mașinii înainte de a pleca în concediu?

Știi publicitatea la pericolul de incendii? Cea cu un tată care joacă table cu bunicu în loc să curețe hornul la casă. Un spot publicitar bazat pe tendința de subestimare a unor pericole. Exact pe același principiu aș face câteva sporturi publicitare de turism. Cu familii care-și încarcă în SUV valizele pentru concediu. Fiecare membru a familiei își etalează obiectele de lux. Ochelari, ceas, tabletă, adidași, pantofi, bilete, aparat foto. Un copil se uită la anvelopele uzate și își întreabă tatăl dacă nu ar fi bine să le schimbe înainte să plece. El preocupat cu așezatul bagajelor răspunde absent că știe ce face. Apoi, cadrul următor, un elicopter SMURD zburând peste o coloană de mașini blocată în trafic.

Aproape toate peripețiile povestite legate de starea tehnică a autoturismelor puteau fi evitate. Au considerat că anumite reparații la mașină pot fi amânate și au ales un sejur mai scump. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Au fost situații în care au revenit acasă cu bine, dar și cazuri în care au fost nevoiți să-și sune disperați rudele pentru a le alimenta cardurile.

Se apropie sărbătorile de iarnă. Cadouri. Concedii. Înainte să-ți aloci bugetul, sfatul meu, verifică și starea cauciucurilor de la mașină. Verifică-le acum și dacă ajungi la concluzia că ar cam trebui înlocuite setează-ți o alarmă pe telefon pentru 11 noiembrie și profită de reducerea de 70% de pe e-roti. Cu siguranță, te av ajunge mai ieftin dacă le vei schimba la vară în altă țară. Din bugetul pentru concediu.

Comentarii

Postează un comentariu


Articole învecinate