Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari sau politicieni de carton. Istorici care să ne informeze despre ce au mai făcut rușii, despre cum a apărut Ucraina, despre cum oamenii de rând au murit pe front și alții au făcut averi pe timp de război, despre cum ne-am unitat forțele pentru a putea menține pace și da pită la toți oamenii în momente de cumpănă. Din păcate, adevărata istorie este discretă.
Și uite așa, în era digitală, revenim la forma de bază a comunicării – prin viu grai. Din gură în gură. Vom începe să organizăm din nou acasă serate muzicale, șezători meșteșugărești. Ne vom invita rudele apropiate, prietenii de încredere, vecinii discreți. Ne vom îmbrățișa, ne vom strânge mâinile și vom sta de vorbă până crapă de ziuă. Ca pe vremuri.
România educată nu înseamnă să aștepți zeci de ani o pară mălăiață sau o ceapă degerată de la cei pe care-i pupi în cur. România educată înseamnă să te dai jos din scaunul cu rotile uzate și să mergi pe propriile picioare. Abia atunci putem discuta despre destinații, randament, dezvoltare, respect, omenie. Și, în mod special, despre pace.
