Social Media for Parents 2017 : Teoria ca teoria, dar practica ne omoară

Am decis să scriu dis de dimineață despre Social Media for Parents 2017. Nu o fac din dorința de a fi printre primii care scriu pe blog despre acest eveniment. Vreau să scriu la cald. Vreau să scriu despre ceea ce simt acum. Inainte să încep să mai elimin din idei. Din precauție. Asta înseamnă să fii blogger.

Ca și cum am avut gura pocită, în articolul anterior am întrebat și eu ca un tată blogger (tată este înainte de blogger) de cine trebuie să ne protejăm copiii și dacă blogosfera de parenting trebuie să rămână în favoarea copiilor sau să țină pasul cu celelalte blogosfere monetizate excesiv.

Social Media for Parents este despre copii

La acest eveniment eu stau în spate. La ultimul rând de mese. Ca să pot ieși afară cât mai repede cu micuța energizată în caz că vrea să fie băgată în seamă de către unul dintre părinții EI. Chiar dacă Social Media for Parents nu este un atelier de parenting, ci un loc în care părinții vor să învețe cu ce se mănâncă social media, eu vin împreună cu buna mea soție și micuța energizată. La final punem cap la cap ce a înțeles fiecare. Este un exercițiu pe care vi-l recomand. In familie.

Si în acest s-a discutat înainte pe ici pe colo dacă este de preferat să venim sau nu însoțiți de copii. Eu am spus că vin cu cea mică și voi face tot ceea ce ne va sta în putință să nu deranjeze. Au fost minute bune în care a socializat la nivelul ei, momente în care a învățat să-și controleze timidatatea și clipe mai puțin plăcute. Este adevărat că, în aceste condiții, nu am putut să discut mai mult cu prietenii / prietenele din sală. Asta e! Sunt tată. Cu normă întreagă.

La Webstock prezența unui copil m-ar deranja și pe mine. In schimb, la Social Media for Parents am venit ca să mă întâlnesc cu părinți. Cu persoane care au cel puțin un copil. Cu persoane care au schimbat scutece, care au dormit cel puțin o noapte în picioare cu copilul în brațe, care au simțit rece pe șira spinării când bebe a început să exploreze, care înghit în sec când văd cioburi pe podea. Si multe alte teste ale vieții de părinte. Au fost persoane care m-au felicitat. Si persoane care și-au exprimat mai direct sau mai discret nemulțumirea. Copiii fac zgomot! Da, copiii fac zgomot! Sunt copii. Si noi suntem părinți! Cu toată stima și respectul, cei care nu reușesc să facă față unor copii în sală au greșit evenimentul. A fi părinte înseamnă în primul și primul rând să poți rezista în preajma unor copii în toate situațiile.

Repet, eu am fost unul dintre părinții care la primele semne de deranj a luat-o frumos de mânuță și a ieșit cu ea afară. Se numește respect. Se numește control.

Părinții sunt niște copiii mai înalți

Aceasta este concluzia cu care am ajuns azi noapte în Focșani.

Părinții sunt niște copiii mai înalți! Ciulim urechile la discuții de parenting despre stima de sine, despre familie, despre responsabilitate, despre educație financiară etc, dar când viața ne pune la încercare dăm cu oiștea în gard / cu mașina în bordură de nu ne vine nici nouă să credem. Ne comportăm la fel ca ei. Jucăriile sunt diferite. Cei mai mici dintre ei își ascund jucăriile preferate pictate cu oja cea bună a mamelor de teamă să nu rămână fără ele. Cei puțin mai mari ascund comportamentul nepoliticos de care care au parte pe internet de teamă să nu rămână fără tablete. Bloggerii părinți (blogger este înainte de părinte) ascund situațiile lipsite de omenie de teamă să nu piardă anumite contracte de publicitate cu agențiile.

Ce face un copil care vrea să capteze întreaga atenție? Ignoră tot ce este în jur și o ține pe a lui cât mai mult posibil. Nu-i pasă că suntem în public. Nu-i pasă că de față mai sunt și alte persoane. Nu-i pasă că părinții se grăbesc. Nu-i pasă de nimic. El o ține pe a lui. Ce fac părinții în astfel de situații? Unii îi lasă în pace și așteaptă să revină singuri la normal. Alții privesc în sus implorând ajutor și discută cu calmitate (a se citi cu nervii întinși la maxim) până când situația revine la normal. Pentru situațiile extreme eu cunosc o singură metodă – continuăm discuția într-un loc unde nu deranjăm pe nimeni. Este problema noastră. Copilul își urmărește scopul. Părintele se impune. Calm. Cu vorbă bună. Mută discuția în altă parte. De ce? Din respect față de ceilalți.

La ultimul panel, la un moment dat, mi-am exprimat intenționat nemulțumirea că se discută fără microfon în față. Discuțiile private se poartă pe hol. De preferat, în pauză. Stiam că este o discuție contra cronometru și vroiam să asist la o discuție constructivă, nu să stau pe net de unul singur până termină cei din față de discutat în privat (în spate nu se auzea nimic) pe marginea unui subiect pentru toNți. Persoana respectivă a neglijat că eram în mijlocul unui panel și moderatorii și-au adus aminte cam târziu că în sală mai erau și alte persoane.

Am insistat pentru că vina cea mai mare a cyberbuilying-ului se datorează lipsei de responsabilitate a părinților.

Eu am încercat să joc rolul unui copil educat în spiritul bunului simț care strigă după ajutor. Nu mai tolerați anumite comportamente lipsite de omenie! Ajutați-mă! Nu eram un copil cu privirea în pământ de frică să nu-și piardă jucăriile. Nu!! Eram un copil care mai avea puțin și se urca pe masă pentru a spune că și el era acolo și vroia să-i fie respectat dreptul de a auzi ce se discută în față. Voi știți cine sunt? Un copil care își apără drepturile.

Mamiii, vleau păjitulă acuuuuuuummmmmm

Am citat din micuța mea energizată. Ieri. Pauza de masă. Cum procedăm noi în astfel de situații? O lăsăm să o mănânce înainte de masă și apoi ținem la distanță toate dulciurile cât considerăm noi de cuviință.

Cam la fel este și cu partenerii unui eveniment. La început oferă o păjitulă. Dacă la ediția următoare păjiturile sunt mai mari și mai bune înseamnă că totul a fost ok. Dacă păjitulile sunt mai puține și mai mici înseamnă că așteptările au fost mai mari. Dacă vreți, în loc de păjitulă puneți înghețată. Mesajul este același. L-am repetat și anul trecut după smforparenting16.

Este posibil să se termine toate păjiturile până când ne decidem dacă un blog cu investiții mai rămâne blog sau până înțelegem că traficul obținut din articole despre extratereștri nu ajută cu nimic o campanie de parenting. Si atunci ce facem? Mâncăm doar morcovi? Insecte eu nu mănânc.

Cu puține excepții, ceva a scârțâit la această ediție din punctul meu de vedere. Pe #smfoparenting17 au văzut foarte puține poze cu partenerii. Am avut senzația că toți cei prezenți se îngrămădeau să-și asocieze avatarul cu cel al altor părinți prezenți în sală. Asocierea cu brandurile partenere fără sprijiul cărora am fi fost acasă sau cu cei mici în parc a fost împinsă pe un loc secund sau evitată. Din nepăsarea noastră sau din neglijența lor. Datorită micuței energizate, am stat și în acest an pe hol. Imi amintesc că anul trecut eram băgați în seamă. Eram rugați să le vizităm standurile, să le testăm produsele și să spunem ce părere avem. Eram rugați să facem poze, să le postăm pe social media și ne arătau urnele unde să punem taloanele. Acum, intenționat, am stat în fața unui stand. Eu mă uitam la produsele expuse. Ei continuau să butoneze telefoanele din dotare și să-mi arunce o privire cu coada ochilor. Eu așteptam. Ei așteptau. Si ne-am despărțit înainte să ne cunoaștem. Eu nu am venit acolo ca să-mi prezint traficul înregistrat pe acest blog și să cerșesc un contract de publicitate. Departe de mine acest gând. Ei erau acolo ca să-mi prezinte produsele în speranța că le voi promova gratuit pe blog.

Am învățat, am zâmbit, am socializat

Dincolo de toate cele spuse mai sus au fost și părți foarte bune. Am învățat lucrui noi. Am regăsit și eu prieteni / prietene (spre deosebire de anul trecut când știam doar 2 – 3 persoane) semn că s-a mai prins ceva de mine în ultimul an din mediile românești de parenting. Am primit câteva cărți de vizită cu bloguri de parenting. Am discutat despre câteva proiecte.

Dar despre astea în următorul articol. Păjitura cu păjitura. Supa cu supa.

Update: vă recomand
• staupenet.ro: Inregistrare video, păreri și mulțumiri de la Social Media for Parents 2017