Dilemele defăimării și puterea ignoranței
Una peste alta, eu am ajuns la concluzia că noua formă a legii defăimării este binevenită.
Am urmărit cu atenție ce au spus unii și alții despre noua formă a legii defăimării, atât la tv cât și în mediul online, și în cele din urmă am ajuns la concluzia că ea ne face mai mult bine decât ne lasă unii să credem. De ce? Din două motive.
In primul rând, ne mai taie din elanul de a critica tot ce ne iese în cale. In loc să muncească eficient sau să se uite la o emisiune culturală cei mai mulți români sunt dependenți de emisiuni de scandal. De la politicieni și până la familii fictive. Până și emisiunile de știri au devenit un pericol social din cauza imaginilor cu un puternic impact emoțional. Ei chiar cred că eu stau cu telecomanda în mână ca să schimb postul când vor ei? Pe scurt, mai puțină defăimare ne prinde bine. Pe bune, de când știrile negative au căpătat un alt scop parcă am și uitat să mai și vorbim. Vecinu’ a fost înlocuit cu prostu’/ tâmpitu’ / idiotu’ ală.
In al doilea rând, noi, românii, suntem recunoscuți ca un popor care are o încredere extrem de scăzută în autorități. Cărțile de istorie sunt o dovadă că această lipsă de încredere este motivată. Ei bine, acum avem ocazia să dăm cu ciocu legal. Avem SRI. Avem DNA. Sesizările la 112 se mai lasă cu amenzi. In loc să bârfim (a se citi – să defăimăm) pe ici pe colo fără niciun rezultat, nu mai bine dăm frumos un email și ieșim cu copiii la joacă în parc? Cum ar fi ca pe o anumită adresă de email să se primească în fiecare zi dovezi ale încălcării legii de către o anumită persoană? Apoi alta. Si încă una. Si tot așa. Până vom avea încredere în instituțiile statului.
