Cum am reușit să folosim cu succes două metode pentru depozitarea jucăriilor

Depozitarea jucăriilor a fost o provocare pentru care noi ne-am pregătit temeinic încă de la început.

O casă cu copii în care toate lucrurile sunt puse în ordine în toate camerele … adăpostește o familie dependentă de internet. Puteți să-mi spuneți că aplicați fel și fel de metode de educație, de santaj, de dominare, de … ce vreți voi și că reușiți să mențineți ordine cel puțin câteva ore când cei mici sunt acasă că nu vă cred. Dacă așteptați pe cineva în vizită și doriți ca jucăriile să rămână depozitate la locul lor urcați-i în pat și dați-le câte o tabletă în mână. Glumesc. Lăsați-i să se joace în camera lor.

Adepți ai educației treptate, eu cu buna mea soție am stabilit de comun acord câteva reguli pe care ni le-am dori respectate. Atenție – am spus pe care „ni le-am dori”, nu pe care „le vom impune”. Prima regulă a fost „fără haine pe jos”. Toate hainele trebuie să fie pe scaun, pe pat, pe dulap, la locul lor. Nu pe jos. Le arunca pe jos, noi le luam îi explicam și le puneam pe ceva. Când simțeam că se joacă, ne jucam cu ea. Repetam, o dată, de două ori, de trei ori, de zece ori, de … nu le mai înnumăram. Repetam până când reușeam să-i atragem atenția cu alt joc. La sfârșit bluza era pe scaun. Nu jos. Era o regulă. Abia învăța să se țină în picioare. Important, în perioada respectivă, era să i se prindă de tărtăcuță faptul că în lumea noastră există reguli pe care le respectăm cu toții. Acum, la 4a2l, această regulă a devenit o obișnuință. Hainele nu au ce căuta pe jos.

De ce am făcut această introducere? Pentru că, după ce a înțeles noțiunea de „regulă”, ne-a fost mai ușor să o dezvoltăm. Practic, această dorință a noastră a crescut simultan cu extinderea universului ei. Camere noi. Hăinuțe noi. Jucării noi. Jucării din categorii diferite. Au fost zile în care ne atrăgea atenția că am greșit și săptămâni la rând în care ne întrebam cât mai rezistăm.

În momentul în care am trecut de la zornăitoare la primele puzzle din lemn începusem deja să ne împrietenim cu „regula”. Atunci am trecut la următorul nivel. Fiecare puzzle în pungulița lui. Scoatem un animal. Amestecăm piesele. Le așezăm pe tăbliță și obținem din nou animalul. O punem înapoi în punguliță. Scoatem alt animal. Și tot așa. Am refuzat să scoatem un puzzle nou până când cel anterior nu era pus înapoi în pungulița lui. Mai târziu, când va afla despre mulțimi, își va reaminti acest obicei. Piesele unui animal fac parte dintr-o mulțime care se afla într-o punguliță. Avem mulțimea elementelor care fac un fluture. Mulțimea elementelor care fac un iepure. Sunt mulțimi bine definite în pungi diferite.

După doar câteva luni de liniște a început diversificarea activităților. Plastilină. Pictură. Desen. Croitorie. Gătit. Jocuri educative. Tati, joacă-te cu mine. Mami, joacă-te cu mine. De dimineața până seara. Cum am reușit să ne mai salvăm câteva țigle? Fiecare activitate are cutia ei din plastic cu capac. Vrei să pictăm? Strângem culorile. Vrei să ne jucăm cu plastilină? Strângem pensulele. La început le strângeam noi. Acum sunt și zile în care și le strânge singură. Nu am acceptat niciodată să deseneze printre acuarele, pensule și vasul cu apă.

Singurul loc unde are libertate totală este universul ei cu păpuși. Acolo și le poate ordona cum dorește, le poate lăsa pe toate pe jos sau pe raft. Face cum dorește ea. Știți ce am observat? Foarte rar le găsim pe jos. Micul nostru truc a funcționat. A durat câțiva ani dar rezultatele sunt favorabile. Jos este cât de cât ordine. Sus … sunt întinse instalațiile de la pomul de Crăciun. Sunt luminițele ei. Numărul ridicat de prințese a condus inevitabil la nevoia de spațiu. Depozitare exclus. Ele sunt pințese, nu jucării. Atunci au apărut dormitoare, camere de zi și bucătării confecționate din diverse cutii de carton luate de la mall. În timp ce soția se uita ce se ne mai ia de mâncare noi ne uitam după cutii. Tati, aia se potivește pentu ce am eu nevoie. Ata e bună, tati? Dacă ne plăcea o cutie care mai avea unul două produse în ea le puneam în cutia alăturată (cu același produs) și luam cutia. Pe unele le-am pictat. Pe altele le-am amenajat cu bucăți de perdele. Partea cea mai interesantă este că la câteva săptămâni pințesele vor să se mute și ne trebuie alte cutii.

Un spațiu de depozitare pentru jucării, indiferent de mărime și calitate, necesită și o educație despre confort.

Mica și marea depozitare a jucăriilor

Noi folosim două metode de depozitare a jucăriilor. Mica depozitare și marea depozitare.

Mica depozitare conține obiectele și jucăriile „accesibile”. Cutiile din carton transformate în castel. Cutiile din plastic. Raftul și biroul din lemn. Ele adăpostesc tot ceea ce este folosit în mod frecvent. Le vede. Tati, hai să jucăm? Cu ce? Se uită în jur și alege ceva. După câteva minute alege altceva. Peste alte minute altceva. Din când în când îmi mai vine și mie rândul să aleg. Apropo, fiecare părinte ar trebui să facă un curs de prim ajutor (în special tații) și unul de actorie. Un curs de actorie care să ne învețe cum să râdem, cum să țopăim sau cum să interpretăm un scenariu pe care nu l-am înțeles cu o păpușă în mână, după o zi epuizantă de muncă.

Atenție foarte mare la stabilitatea acestor spații de depozitare. Vă recomand intrați pe favi.ro și să alegeți modele cu un grad ridicat de echilibru. Pentru început vă recomand modelele cu coșuri. Ele îngreunează excaladarea, comparativ cu cele cu polițe sau rafturi. Dacă luați obiecte din lemn și există posibilitatea vă recomand să le prindeți în perete cu dibluri. Când sertarele se deschid, centrul de greutate se mută în afară și există riscul să cadă peste ei. Vă reamintesc că au moștenit un instinct de a se urca peste tot, inclusiv pe suprafețe înguste. De urcat se urcă, mai greu este la coborât. Totodată, atenție mare la dimensiunea jucăriilor depozitate. Vă recomand să mutați în altă parte jucăriile mai mari. Eu am păpuși și ponei zburători, dar am văzut locuri de joacă în care erau depozitate incorect avioane, elicoptere, scuturi. Fiți recauți! Un obiect aflat în echilibru instabil le poate cădea oricând în cap în timp ce se joacă. Ei nu au încă experiența necesară pentru a se putea proteja singuri.

Marea depozitare conține jucăriile „retrase temporar”. Acest tip de depozitare conține la rândul ei două subcategorii. În prima subcategorie avem jucăriile de care, am tras noi concluzia, s-a cam plictisit. Le retragm discret din zona vizibilă și după o perioadă de câteva săptămâni le readucem în prim plan. În a doua subcategorie avem jucăriile care au rămas în urma vârstei dar care pot fi folosite cu succes mai târziu în alte activități. De exemplu, cei 7 pitici, rămași fără Alba ca Zăpada, sunt acum folosiți cu succes pentru a învăța adunarea și scăderea până la 7. În căsuță sunt doi pitici. Intră un pitic. Câți pitici sunt acum în căsuță? Toate mărgelele rupte în ultimii 3 ani sunt acum perfecte pentru a le înșira pe sărmulițele de la cutiile cu păpuși. Formele de plastic de la plastilină sunt excelente la orele de desen. O șosetă de bebeluș poate deveni o rochiță de pințesă. Pătuțul de bebe poate fi transformat într-un castel. Creativitate să avem.

Mobilă și decorațiuni

Am înțeles de la alți părinți că în curând ne va fi și nouă permis să ne redecorăm locuința după pofta inimii.

Vom renunța în sfârșit la luminițele de Crăciun, la fluturașii lipiți pe geamuri. Poate ne mai luăm un pat. Ei i-aș lua unul supraetajat. Jos să doarmă ea și sus prințesele ei. Navighez pe favi.ro și visez. Mobilă nouă. Decorațiuni noi. Mă întind în pat fără să-i deranjez vreo pintesă. Am seri în care încerc să-mi dau seama cine sunt mai norocoși: tații de băieți care calcă dimineață pe mașinuțe sau tații de fete care își apără în fiecare seară un loc minim în pat în favoarea unor „pințese” ale căror nume îmi este peste puteri să le rețin?

Mă uit pe noptieră și văd un teanc de cărți ce așteaptă nedeschise să fie citite. Casc. Ridic din sprâncene. Fac ochii mari și mă uit la ceas. E târziu. Voi citi câteva rânduri înainte să ….