Când apare un incident puternic, protejăm sau nu recenziile turistice?
După ce ProTV a difuzat reportajul cu uciderea marelui urs Arthur de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein Tripadvisor a blocat recenziile la pagina castelului Riegersburg. Google nu a intervenit.
În linii foarte mari, totul a pornit de la dorința prințului din Liechtenstein de a ucide un urs mai mare în România. Dânsul a obținut semnăturile necesare și, când ursul Arthur i-a apărut în bătaia puștii, a apăsat pe trăgaci. Mortal. De aici încep discuțiile. Semnăturile respective au fost obținute legal și îl vizau în mod clar pe ursul Arthur? Avea dreptul să ucidă un urs pașnic în mijlocul unui site Natura2000? Au fost respectate drepturile ursului Arthur considerat cel mai mare urs brun din România și poate din Uniunea Europeană? Acest incident a venit pe fondul unei repulsii majore a populației vizavi de vânătorii de carnivore mari. De aici și până la campania de postare a recenziilor negative pe paginile castelului Riegersburg, aflat în regiunea Stiria – Austria, a mai fost doar un mic pas.
Recenziile negative postate de către români în aceste zile nu au nici cea mai mică legătură cu calitate serviciilor turistice de la castelul Riegersburg. Ele sunt motivate de uciderea ursului Arthur de către prințul familiei care deține locația turistică respectivă și de refuzul acestuia de a comenta acest incident.
Tripadvisor a blocat recenziile. Google nu a intervenit.
Cine a greșit? Cine a procedat corect? Tripadvisor pentru că a blocat recenziile? Google pentru că nu a intervenit?
Știți vorba aia cu o mână spală pe alta și amândouă obrazul? Dar dacă cineva oprește apa înainte ca cele două mâini să apuce să mai spele obrazul? O perioadă destul de lungă am fost îndrumați să nu asociem o locație turistică cu proprietarii. Alegem unde mergem în funcție de ce am putea găsi acolo și nu de cât de veche și de onestă este familia care-l deține. Noi mergem să ne simțim bine, să ne distrăm. La intrare primim oferta cu prețuri, nu arborele genealogic cu fapte bune și mai puțin bune. Dacă am începe să ne alegem destinațiile turistice în funcție de faptele istorice în urma cărora au fost construite sau implicate de-a lungul timpului tot turismul ar avea de suferit. Cunosc persoane care nu au fost în viața lor la Adamclisi dar au la avatar o amintire de la Roma – poză cu columna lui Traian în fundal.
Să revenim. Cine a procedat corect? Cei care au blocat recenziile sau cei care au refuzat să intervină? Repet – recenziile negative postate nu au legătură cu stelele deținute de castelul Riegersburg, ci cu ce a făcut în România prințul familiei care-l deține. Cum ar fi de exemplu, dacă un prestator de servicii nemulțumit că nu și-a încasat factura în timpul de plată menționat în contract ar posta o recenzie negativă pe pagina unui hotel? Sau un angajat nemulțumit de condițiile în care i-a fost reziliat unilateral contractul de muncă? Pentru a elimina din start discuțiile inutile, hai să ne limităm doar la motive a căror autenticitate poate fi confirmată legal. Exact ca în cazul cu vânătoarea ursului Arthur. Nimeni nu neagă că a fost omorât. Toți întreabă de ce a fost omorât.
În primii ani de stat pe net am învățat că el ne obligă să ne adaptăm continuu. Zilnic apar unelte noi. Unele vor dispare la fel de repede cum au apărut. Altele vor rezista ani de zile și vor provoca un șir lung de schimbări în lanț.
Recenziile online turistice au încetat să mai rămână doar recenzii turistice. Cei care ne câștigăm pâinea din promovare online știm faptul că aceste recenzii nu sunt chiar atât de juste. Au mai fost scandaluri în trecut pe acest subiect. Și vor mai fi, cu siguranță. Știm că se depun eforturi consistente pentru a se identifica rapid recenziile neconforme. Știm și că turiștii țin cont de ele. Dar … o recenzie despre omenia proprietarilor unei locații poate fi considerată o recenzie turistică?
Noi, oamenii de rând, avem tot dreptul moral de a-i sancționa – inclusiv astfel – pe cei care ne desconsidera valorile. Este dreptul nostru. Repet – discutăm despre cazuri reale ce pot fi probate legal. Mă detașez total de recenziile fictive rău intenționate. Este dreptul nostru de a spune STOP. Până aici. Legea e lege pentru toată lumea. Indiferent că este o persoană fără adăpost sau un prinț ce a moștenit un castel transformat în locație turistică. Din acest motiv, astăzi, sunt de partea celor de la Google.
UPDATE Google a sters și el recenziile românilor
În cele din urmă și cei de la Google au ajuns la concluzia finală că modulul de review-uri este doar pentru activitatea economică nu și pentru persoanele care o administrează sau o au în proprietate. După controversele iscate de GDPR nu mă miră această decizie.Legea e lege pentru toți. Dacă nu e bună, o îmbunătățim.
Foto urs Arthur Agent Green