Care sunt veniturile mele din Google Adsense estimate pentru astăzi?

31 iul. 2017

In timp ce Facebook a recunoscut oficial pierderea unei bătălii cu AI, chinezii de la Xiaomi au lansat cu surle și trâmbițe două produse cu ajutorul cărora ne va fi mult mai ușor să comunicăm cu AI.

Smart App Launcher

Pentru cei care n-au fost atenți, menționez că titlul acestui articol se încheie cu un semn de punctuație. Este o întrebare pe care aș adresa-o Mi AI Speaker-ului lansat zilele trecute de Xiaomi în timp ce-mi văd liniștit de ale mele. Ca să mă motiveze. Dacă primesc un răspuns din două cifre mai scriu un articol. Dacă primesc un răspuns din trei cifre îmi îndrept spatele și mă pun serios pe treabă. Mă documentez, compar mai multe surse, analizez informațiile, identific asemănări și deosebiri în articolele scrise de alți autori pe același subiect și mă apuc de scris concluziile. Așa procedează un blogger care se respectă pe sine. Si pe cei din comunitatea sa.

Cei pasionați de IoT au căzut de comun acord asupra celei mai eficiente modalități de comunicare cu obiectele inteligente – discuția. Dacă la scris am plecat de la hieroglife și am ajuns la emoji, cum spune Andrei, la vorbit suntem nevoiți să fim cât mai conciși și mai clari. Dacă vrem să ne înțelegem cu ei. Altfel, ne spune că nu a înțeles și ne roagă să repetăm. Până se plictisește de noi și se dă de gol că a început să gândească și singur.

Aplicația Smart App Launcher, o caracteristică exclusivă în MIUI 9 lansată în acceași zi cu Mi AI Speaker, vine și ea cu ceva interesant. Urmărește ce tastăm pe smartphone și ne transmite câteva recomandări. Fără să o întrebe nimeni. De exemplu, dacă întrebăm prietenii de pe Facebook ce restaurant dintr-un oraș merită să vizităm există posibilitatea să primim un răspuns și de la MI. Un răspuns sub formă de pop-up. De aici și până la a primi un mesaj publicitar când trecem prin dreptul unui magazin din offline este doar un pas.

Acum vă rog să puneți una lângă cealaltă cele două știri. Avem Mi AI Speaker care înțelege ce spunem și Smart App Launcher care decide singură ce să ne afișeze pe smartphone în funcție de subiectul discuției noastre. Acum uniți-le. Ce ați obținut? O aplicație care ne afișează pe smartphone un mesaj în funcție de ce ne-a auzit discutând acasă.

Cei mai mulți europeni confundă Xiaomi cu un producător chinez de smartphone-uri cu o calitate peste medie. Adevărul este că Xiaomi este un grup de firme (de la dispozitive inteligente, servicii bancare și până la lenjerie intimă) care se ajută reciproc. Se ajută reciproc. Dacă într-un oraș sunt două restaurante de top și doar unul este din grupul Xiaomi pe care credeți că mi-l va recomanda când voi trece prin zonă?

Ce legătură există între Xiaomi și Google Adsense vă las pe voi să ghiciți. Eu am vrut doar să spun cam ce fac ei în timp ce noi ne batem capul cu niște manuale pentru ora de sport. Parcă văd că peste câțiva ani iar începem să ne plângem de milă. Noi nici cu codurile QR nu reușim să ne descurcăm prea bine.

Aș fi putut scrie acest articol cu un titlu atractiv în care Mi AI Speaker și Smart App Launcher să apară la început. Un titlu care să-i atragă pe cei pasionați de tehnologie. Am preferat să mă adresez celor care vor să facă bani / să investească bani prin Google Adsense ca să știe la ce să se aștepte în viitorul nu prea îndepărtat. Cei care își vor actualiza primii tehnicile de promovare vor înregistra cele mai mari beneficii.

Articole recente

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Ieri: Social media este inutilă. Azi: Manipularea și dezinformarea este evidentă. Străbunii noștri aveau o vorbă. Fă-ți iarna car și vara sanie! Dacă nu puteai…