Câteva inovații prezentate de către Samsung la CES 2017

5 ian. 2017

Samsung a prezentat astăzi la la CES 2017 o gamă largă de noi inovații, fiecare concepută pentru a oferi consumatorilor cele mai bune experiențe.

samsung ces 2017Vă recomand să urmăriți următoarele înregistrări de la conferința de presă pentru a vedea nivelul tehnologic la care se află Samsung în prezent.

Samsung NEXT (fostul Samsung Global Innovation Center) a anunțat astăzi crearea Fondului NEXT Samsung, un fond de investiții de 150 de milioane $. Scopul acestui fond este de a sprijini la nivel mondial anumite proiecte aflate în stadiu incipient prin finanțare, resurse și expertiză. Cu această ocazie, compania a inițiat primul său efort major de ReBrand, care include redenumirea organizației la „Samsung NEXT”, lansarea unui nou logo și schimbarea site-ului web : samsungnext.com.

Conferința de presă a fost începută de către Tim Baxter, presedinte al Samsung Electronics America, care a prezentat principalele domenii de interes pentru 2017.

Joe Stinziano, EVP la Samsung Electronics America a introdus noul televizor Samsung QLED și Quantum Dot Curved Monitor, precum și cele mai recente inovații în tehnologia audio.

John Herrington, SVP la Samsung Electronics America, a prezentat noul sistem de rufe FlexWash & FlexDry și aparate de bucătărie.

Alanna Cotton, VP Samsung Electronics America, a prezentat cele mai noi produse ușor de purtat și mobile ale companiei, inclusiv S3 Gear cu conectivitate LTE și următoarea generație de Chromebook Samsung Plus proiectat pentru Google Play. Ea a prezentat, de asemenea, noul Samsung Notebook 9 pentru utilizatorii de Windows, precum și primul laptop Samsung adresat gammeri-lor, Notebook Odyssey.
 
Celor care au mai mult timp la dispoziție le recomand înregistrarea completă de la conferința de presă.

Articole recente

Ne convine, nu ne convine, internetul este un animal de companie alături de care vom convețui mult timp de acum în colo. Cum vom convețui,…

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…