Am fost întrebat care este cel mai mare regret al meu ca blogger
Cel mai mare regret? Ca blogger? In afară de regretul că m-am jucat cu categoriile și mi-am șters toată baza de date? Am înțeles. Iți spun.
Cam așa a început în această dimineață o discuție la un pahar cu lapte cu miere de albine (da, am revenit la vechiul obicei) cu un prieten care tot amână ziua în care să-și activeze blogul personal. Are domeniu. A scris și câteva articole pe google drive. Mai așteptăm. Va fi un blog personal din care tot ce ține de monetizare va fi exclus. Va fi un blog 100% din pasiune.
Deci, ce regret eu cel mai mult ca blogger??!? Stiți ce mă face să înghit în sec când mă așez la tastatură si încep să scriu un articol la cald? Aia e adevărata viață de blogger. Să te lași luat de val și să scrii un articol atunci când te furnică degetele. Să dai agenda la o parte, să dai telefonul pe silent, să închizi webmailul și să te apuci să scrii un articol despre bucuria vieții tale. Unii ies la o țigară. Citesc o revistă de cancan. Eu mă relaxez stând pe net. Si ca mine sunt marea majoritate a bloggerilor. Am și eu articole pe google drive scrise în timp. Mai prind o idee, îmi mai dau seama că sunt pe arătură și mai șterg câteva paragrafe. E prea multă prudență Prefer să le alternez. Exact ca-n viață. Câteva minute de seriozitate. Câteva zile de pus pe șotii.
Si ce regret? Măi, știți când îmi vine să dau cu capul de tastatură? Când îmi dau seama că nu am scris despre ceva.
Un exemplu. Recent. Ieri. Anul trecut, prin toamnă, mi se umple mesageria cu vestea că un robot a primit oficial cetățenia în Arabia Saudită. Primul robot care a primit cetățenia. Asta da știre. Verific câteva surse și decid. Este adevărat. Si configurez o filă nouă în drive. Sună telefoul și plec din oraș pentru câteva ore. Revin după câteva zile. Băi, să scriu și eu despre robotul ală. Daaaa. Da, credeți că am scris? Azi, mâine, azi, mâine. Luna asta, luna viitoare. Pe bune? Am uitat de a doua zi. Nici titlul în drive nu mi-a sărit în ochi.
Ieri a ajuns și la mine (după câteva luni) știrea că robotul respectiv vine în România peste câteva săptâmâni. Pe bune?!?!? Acum scriu. Scriu și cumpăr biletul. Nu mai risc să umblu după invitație de ambasador online, blogger, alea alea. Cumpăr biletul și gata. Pasărea tot mălai visează. Nu mai sunt bilete. Hm. Asta-mi trebuie dacă în loc să stau pe net umblu la -8 grade cu micuța prin parcuri. Măcar să scriu articolul. De nervi am permis telefonului să i se descarce complet bateria și am deschis blogul. Să se închidă. Din cauza lui am ratat întâlnirea cu Sophia. Am scris Brand Minds ne invită la o discuție cu Sophia în Romania pe 11 mai 2018.
Credeți că am scăpat de cel a cărui nume nu-l pot pronunța? Aș fi vrut eu. Când își bagă adânc coada mai și dă din ea ca să nu uit că există. In urmă cu câteva zile am scris un articol despre importanța link-urilor interne ( Un articol fără linkuri este precum ziarul lui părinte ). Păi, dacă am scris hai să și aplic ce am scris. Hai să pun link către articolul în care am anunțat că duduia a primit cetățenie. Bine, bine, dar unde este articolul? Si caută. Si caută. Si oftează. Si … Am rezistat tentației de a-mi strica și tastura asta. Are doar câteva săptămâni. Ce articol, frate? Pe ală pe care nu l-a scris nimeni?!?!?
