Fundația Orange a lansat astăzi proiectul pilot al programului Digitaliada

19 sept. 2016

Fundația Orange a lansat astăzi proiectul pilot de educație digitală pentru ciclul gimnazial al programului Digitaliada cu o valoare totală de peste 350.000 de euro.

La începutul acestui an Fundația Orange a dat dovadă de curaj și a publicat rezultele unui studiu de cercetare în zona rurală pentru școlile gimnaziale. Potrivit acestui studiu realizat împreună cu GFK, putem discuta despre educație digitală în foarte puține unități de învățământ. Nevoie de ajutor au atât elevii, cât și profesorii acestora. Eu aș mai adăuga pe această listă și câțiva bugetari obișnuiți cu implementarea unor proiecte doar pe hârtie. Să nu vă imaginați că discutăm despre VR – virtual reality sau despre alte obiecte inteligente folosite în învățământ. Din păcate, în timp ce în capitală se discută despre manuale digitale, există școli în care laboratoarele de informatică nu sunt conectate la internet. Aceasta este realitatea. Primul pas a fost să o acceptăm. Al doilea pas pentru Fundația Orange a fost să dea o mână de ajutor. Așa a luat naștere proiectul Digitaliada.

digitaliada

Pentru proiectul pilot, care se va desfășura ȋn anul școlar 2016-2017, au fost selectate 10 școli:
• Școala gimnazială Comuna Solonț, județul Bacău
• Școala gimnazială nr. 1, Sat Poiana Mărului, județul Brașov
• Școala gimnazială „Tiberiu Morariu”, Sat Salva, județul Bistrița-Năsăud
• Școala gimnazială „Vasile Voiculescu”, Sat Pârscov, județul Buzău
• Școala gimnazială Luna, Comuna Luna, județul Cluj
• Școala gimnazială „Dimitrie Luchian”, Sat Piscu, județul Galați
• Școala gimnazială Sat Băcia, județul Hunedoara
• Școala gimnazială Muncelu de Sus, Comuna Mogoșești-Siret, județul Iași
• Școala gimnazială Comuna Oporelu, județul Olt
• Școala gimnazială „Samson Bodnărescu”, Sat Gălănești, județul Suceava.

Acestor școli le vor fi furnizate echipamente (tablete, laptop-uri și videoproiectoare) și conținut digital (aplicații) pentru lecțiile de matematică și TIC – Tehnologia Informației și Calculatorului. Profesorii vor beneficia de formare dedicată în utilizarea materialelor digitale la clasă și suport permanent. După un an se va trage linie, se vor analiza rezultatele și se va decide dacă acest proiect va fi extins fie prin mărirea numărului de școli, fie a numărului de materii.

„Să nu credeți în cei care vă spun la televizor că generațiile actuale sunt din ce în ce mai proaste. Nu-i adevărat, toate studiile științifice au arătat că această evoluție a Internetului și implicarea Internetului în educație, această avalanșă de schimbări digitale au produs generații mai deștepte și mai inteligente” a declarat Liudmila Climoc, director executiv al Orange România, astăzi la Școala gimnazială nr. 1, Sat Poiana Mărului, județul Brașov.

Corect. Sunt mai deștepți. Dar au nevoie de sprijinul nostru efectiv. Rezultatele doar pe hârtie nu îi ajută cu nimic. Ei așteaptă din partea nostră să îi ajutăm să-și pună în valoare inteligența aici, acasă.

Digitaliada se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale de Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și este implementat de Fundația Orange cu sprijinul ONG-urilor Asociația Actori Europeni, Asociația Cartea Daliei, Asociația Societatea Online și Fundația Noi Orizonturi.

Vă reaminteasc faptul că Fundatia Progress a organizat recent „Cursul de formare în metodologia Povestirilor Digitale” (în cadrul proiectului Silver Stories finanțat de Uniunea Europeană prin programul Leonardo da Vinci) în Satu Mare, Ploiești, Focșani, Baia Mare, Bacău, Constanța, Pitești, Bistrița și în Drobeta Turnu Severin. Puțin de colo, puțin de dincolo.

Articole recente

Ne convine, nu ne convine, internetul este un animal de companie alături de care vom convețui mult timp de acum în colo. Cum vom convețui,…

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Tractări auto