Lectura nu se impune, ci se cultivă pas cu pas încă din copilărie
O carte este un vis pe care îl împrumuți de la un prieten.
Am obosit să tot întâlnesc articole cu diverse sfaturi pentru a ne proteja copiii de dependența de mediul online, cu trimiteri la fel și fel de studii despre sănătate cu autori anonimi dar lipsite de cea mai mică referință la responsabilitatea părinților. Un părinte, înainte să-i restricționeze propriului copil accesul la tabletă / pc / smartphone, trebuie să se uite mai întâi în oglindă. Să se privească în ochi și să se întrebe ce a făcut pentru ca acel copil să aprecieze și alte activități. Vine o zi în care fiecare dintre noi ne vom dori ca cei mici să scrie de mână (chiar dacă noi scriem doar la tastatură) și să citească cărți tipărite (chiar dacă noi le preferăm pe cele în format digital, în cel mai fericit caz). Vrem ca ei să aprecieze lectura, dar ce am făcut noi, ca părinți, pentru a le împărtăși acest vis?
Ne simțim mai bine când ne comparăm cu generațiile care și-au crescut copiii pe vremea comunismului – o perioadă în care eram (am prins și eu cravata de pionier) reduși la stadiul de cetățean supus necondiționat. Acel model de cetățean care crede că se pricepe doar la o singură activitate și solicită ajutor pentru toatele celelalte activități. Fără să intru în detalii, am adunat suficiente motive ca să afirm că unii dintre cei ce sunt acum părinți nu au reușit să lase în urmă acel model de educație. Ei așteaptă ca alții să le ghideze copiii. Educatoarele. Invățătoarele. Profesoarele. Bibliotecarele. Voluntarele. Si dacă îl găsește cu tableta în mână când vine acasă e vai și amar de toată familia. Nu se implică dar are pretenții, de cele mai multe ori, exagerate.
Lectura nu se impune. Lectura se cultivă pas cu pas încă din copilărie. Câți dintre voi aveți amintiri cu bunicii care adormeau cu ochelarii pe nas și cu o carte în mână? Este adevărat. Aveau doar câteva ore la tv. Nu aveau internet. Dacă tot vreți să vă vedeți peste câțiva ani copiii cu o carte în mână ce amintiri le oferiți?
Biblioteca Județeană Vrancea a încetat de mulți ani să mai fie un simplu spațiu de depozitare a cărților de unde mai putem împrumuta câte una din când în când. A devenit un loc de întâlnire a celor pasionați de cultură. Este un loc unde cei prezenți vor să ducă mai departe o tradiție. Este un loc unde copiii proveniți din familii lipsite de cultură pot întâlni alți tineri pasionați de cultură. Felicitări, Margo! Îți vom fi alături în fiecare an la „Marșul Cărților – Vrancea citeşte!”.
Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunța.
Chiar dacă stau pe net, lectura este la loc de cinste în familia noastră.
Abia așteptăm să terminăm băncuța din grădina cu flori și șemineul la căsuță. Vor fi locurile noastre magice unde vom răsfoi în tihnă cărțile pentru cugetări. Va fi oaza de liniște a familiei. O oază protejată de cărți.
