Până la roboți captivi în scheme logice, întâlnim oameni blocați în fișa postului

Una din temerile celor procupați de ziua de mâine ce va fi dominată de roboți este gradul de captivitate al acestora în diverse scheme logice.

Dotați cu AI la un nivel mediu sau avansat, acești roboți vor rămâne captivi în diverse scheme logice. Vor avea un grad limitat de libertate. Ei vor lua singuri decizii doar într-un anumit cadru stabilit de constructori.

Din păcate, ne confruntăm deja cu astfel de situații chiar dacă angajatul incriminat nu este unul din tinichea, ci din carne și oase asemeni nouă. Teama de a nu fi sancționat pentru că s-a abătut de la fișa postului este atât de mare încât uită și de cele mai elementare noțiuni de omenie văzute în copilărie. O fișă a postului și un sistem conceput prost cu care sunt părtași de dragul unor arginți. Uită că în fața lor sunt niște oameni.

Un exemplu recent preluat de pe Facebook din care am eliminat numele firmei. Scopul acestui articol nu este de a arăta cu degetul către un anumit brand. Am vrut doar să aduc în discuție faptul că temerea noastră vizavi de roboții umanoizi este deja de actualitate. Și acum există angajați care se supun orbește unor scheme logice prost concepute.

*** Grill – analfabetism funcțional – proceduri – pui la rotisor

O bătrânică, azi dimineață, la *** Grill… Basma neagră, doliu, soț mort de curând…
A cumpărat doi pui la rotisor și înainte ca vânzătoarea să îi bage în pungile de hârtie, o roagă:
– Poți, te rog, măi mamă, să mi-i tai și mie în două, că vreau să-i dau de pomană?…
Lume la coadă. Toți rămân prostiți de răspunsul vânzătoarei, o fată tânără, vizibil cu educație precară, dintr-o etnie ”defavorizată”:
– Nu pot.
Avea foarfeca aceea mare lângă ea, pe marginea tăvii cu pui.
Bătrânica a rămas mută câteva secunde lungi.
– Cum adică… nu poți? a îngăimat ea.
– Ați comandat pui întreg. Dacă luați jumătăți, puteam să îl tai.
Nimeni nu pricepea nimic… Confuzia și tonul rece al vânzătoarei, lipsa ei de empatie și bunăvoință, m-a determinat să deschid gura și să întreb:
– Și cât e de greu să tăiați un pui în două acum, deși doamna l-a comandat întreg?
– Nu mai pot, că am făcut bon.
– Poftim?
– Puiul întreg e 18 lei și 50 de bani. Jumătățile de pui sunt 10 lei bucata. Scrie acolo, sus!
M-am uitat ”sus” și am văzut că avea dreptate. Dacă luai un pui în două ”jumătăți”, era mai scump cu 1,5 lei.
– Doamna vrea să dea de pomană, așa că puteți face un gest moralmente uman…
– Nu pot.
Refuzul ei ne năucea pe toți. Și-mi creștea tensiunea, gândindu-mă la absurditatea situației.
– Vă dau eu diferența, zic. Dar tăiați-i puiul doamnei, ca să-l poată împărți…
– Nu pot! Și haideți, că mai sunt și alții la coadă!
Atitudinea ei ne-a enervat pe toți. A intervenit și un bărbat:
– Dați-mi mie foarfeca aia, că îl tai eu!
– Nu pot!
– De ce?
– Avem proceduri. Dacă doamna comanda puii la jumate, îi puteam tăia. Acum nu mai putem, că am emis bon.
– Păi vă plătim noi diferența, doar să-i tăiați femeii puiul!!!
– Nu pot. Nu am cum să bat în casă diferența.
Deja tensiunea ajunsese la paroxism! Biata femeie nu înțelegea ce se întâmplă.
– Am trăit în străinătate, la copii, bâiguie ea pierdută, ani de zile, dar așa ceva n-am mai întâlnit nicăieri. Am zis că e mai bine să mă întorc, dar nu e, maică… E mai rău! Țara asta s-a dus de râpă…
Avea lacrimi în ochi.
– Solicit să chemați un șef cu care să putem discuta! am zis imperativ.
O altă vânzătoare m-a privit zeflemitoare și a ridicat telefonul, chemându-și superiorul. Spre surprinderea noastră, o femeie tânără, blondă, aranjată, a sosit ”din spate” în două minute, cu o figură rece, distantă, de parcă era gata să ne mănânce.
– Care e problema?!
I-am expus problema.
– Avem niște proceduri, timpi de execuție, sunt oameni la coadă. Fiecare operațiune este normată și trebuie plătită.
– Dar cu spiritul de întrajutorare a unei femei bătrâne care și-a pierdut soțul și vrea să îi dea de pomană, ce faceți? Cu ”ajută-l pe celălalt ca pe fratele ori sora ta”, cum rămâne? Cu ”a fi oameni, înainte de toate”, cum e? m-am aprins eu.
– Dacă nu ne înțelegeți, nu vă pot ajuta! mi-a zis, a întors spatele și a plecat pe unde a venit, fără să mai privească înapoi.
E aceasta maniera *** de a rezolva situațiile de acest gen? E de vină compania? E de vină ”șefa”? E de vină vânzătoarea educată deficitar (vizibil educată deficitar)? Suntem noi, românii, de vină, fiindcă ne-am înrăit, ne-am uitat bucuria de a trăi într-o comunitate, ca frații?
Nu voi da răspuns la aceste întrebări, fiindcă aș influența prea mult răspunsurile pe care le aștept de la voi. Pur și simplu, eu, ca om, simțind durerea sufletească a acelei bătrâne, aș fi pus mâna pe foarfeca aia blestemată și, într-un minut, aș fi tăiat puii ăia rotisați, ca femeia să își poată duce pomana până la capat.
E doar o poveste, până la urmă… Una care ne arată diferența între a fi om și a fi robot, între a fi o companie care își clădește renumele pe a servi clienții și în afara procedurilor sau doar a-i jecmăni de bani. E o dovadă a analfabetismului funcțional căpătat în școlile românești. E o stare de nefiresc, nenormal, neomenesc, pe care fiecare dintre noi o resimțim din plin, zi de zi…
Bătrâna a plecat fără să-i taie cineva puii… Cu lacrimi în ochi… Învinsă încă o dată de români și România care este așa cum este…”