Astăzi este 1 Mai. O zi în care ar trebui să renunțăm la minivacanțe și grătare și să cinstim memoria celor datorită cărora avem acum dreptul să alegem un program de lucru de 8 ore / zi în condiții de muncă decente. Prefer să-i las pe alții să scrie despre cum am ajuns să sărbătorim prin relaxare totală o zi a dreptului la muncă decentă. Până la urmă am obținut ce am dorit – dreptul la un trai (de preferat, fără muncă) decent.
Voi fi curios să văd câți dintre prietenii mei de pe rețelele de socializare vor posta astăzi fotografii cu cărbuni încinși și câți vor face cea mai mică referire la adevăratul mesaj al acestei zile. Până atunci vreau să vă aduc la cunoștință celor dintre voi care nu au blog ce așteptări sunt din partea unui blogger:
Dacă nu postăm în fiecare zi scade în analytics procentajul accesărilor din partea prietenilor fideli, scădere care atrage după sine o scădere a încrederii mărețului google. Dacă e să judecăm drept, pentru ce să intre pe blog dacă noi nu postăm nimic nou? Articolele vechi le-au citit. Discuțiile vechi le cunosc. Singurii care ajung pe blog când luăm o pauză sunt cei care au fost ademeniți de link-urile afișate de google sau întâlnite prin diverse articole din blogosferă. Pentru a putea face față cu brio acestei provocări, bloggerii care se respectă au zeci de articole în draft pentru zile negre. Un blogger nu are program de lucru. Cunosc mame bloggerițe care, rupte de oboseală, după ce-și adorm îngerașii deschid laptopurile și se apucă de scris. Cunosc bloggeri care, după o zi de plimbare cu familia într-un oraș istoric, își deschid laptopurile se apucă de scris în loc să împărtășească cu soția apusul de soare.
Pe scurt, să fie prezent pe toate rețelele de socializare principale și la început de drum. Să posteze mesaje, să distribuie link-uri, să răspundă la mesaje, să participe la discuțiile generate de alte persoane. Se numește identitate online. Timp alocat? 8 ore / zi? 12 ore / zi? N-ați fost atenți. Non Stop. Am spus non stop. De dimineața până seara și de seara până dimineața. Fiecare interval orar are targetul său. Fiecare rețea de socializare are specificul ei. Cu cât e mai mare cu atât avantajele sunt mai mari. Dovedit. Confirmat. Cine rezistă? Cine este dispus să renunțe la viața personală pentru blogging? Când observ pe câte unul că iese din front și începe să fie mai activ decât ceilalți încep să mă întreb în cât timp va abandona.
V-am spus mai sus că cei de lângă noi își doresc un trai (fără muncă) decent. Acest stil de trai, pentru a supravețui o durată mai lungă, are nevoie de favoruri de natură financiară. Mai pe scurt, se bazează pe milostenia noastră. Pe pomana noastră. Pe blidul de mâncare pe care i-l întindem cu diverse ocazii sau cu informațiile de calitate pe care i le oferim gratuit. Un blogger care se respectă nu are dreptul să-și monetizeze blogul. Cum acceptăm o formă de monetizare, cum suntem puși la zid și arătați cu degetul. In articolul Cât se câștigă cu un singur blog în România în 2017 am încercat să scot în evidență într-un stil mai șugubăț faptul că un blogger înainte să treacă pe la contabil e de preferat să se oprească puțin pe la un webdesigner și m-am ales doar cu o discuție despre monetizare.
Dacă un blogger postează ceva greșit e vai și amar de pielea lui. Se pierde toată credibilitatea. Fanii încep să se dezaboneze de la newsletter. Prietenii se retrag de pe rețelele de socializare. Motoarele de căutare încep să-l indexeze mai rar. Motiv pentru care vom ajunge în scurt timp să citim pe bloguri doar povestiri nemuritoare și extrase din comunicate de presă. Dacă mai adăugăm la toate acestea și răspunderea pentru conținutul comentariilor postate pe blogurile noastre chiar că vom ajunge cu toții să facem recenzii la desene animate. Mai avem și calomnie la pamflet pentru cei mai curajoși.
Asta e partea care-mi place cel mai mult. Bloggerul este responsabil pentru toate bubele din mediul online. El este obligat să-și anunțe prietenii când cineva trage cu urechea. Ca să ne înțelegem, adevărata problemă nu este că cineva trage cu urechea, ci că cetățenii de rând au dreptul să fie informați când cineva trage cu urechea pe la blogurile noastre. Cine crede că ne vor ignora opțiunile dacă noi bifăm că nu suntem de acord este mai naiv decât mine.
In final reiau o vorbă veche – Va veni o zi când tăcerea noastră va fi mai puternică decât vocile pe care voi le sugrumaţi astăzi.
Simpatic materialul. O mentiune as avea totusi. Asa e, a nu posta zilnic, aduce o scadere in Analytics. Dar…un blogger trebuie sa urmareasca o crestere organica si nu neaparat generata de postarile sale. Adica… nu cumva asta este telul de fapt? Sa intre cititorul singur, fara sa il mai anunti tu ca ai postat? Chestiunea asta tine de SEO, daca il faci bine, aduce rezultate. Asadar, o munca in plus, spre care eu as atrage atentia mai des. 🙂
Ritmul de postare ține direct de fidelizare și indirect de seo. Un cititor fidel revine de fiecare dată când postăm ceva nou (intră din proprie inițiativă sau în urma unui link nou apărut în feed), în timp ce cititorii ocazionali datorați poziției seo pot ajunge pe blog și după câțiva ani de la postarea ultimului articol.
Sunt puține cazuri în care intră singuri. Este o concurență extrem de mare într-un timp limitat. Aș tasta direct adresa blogului când am la îndemână bookmarks, inbox, feed rss și social media doar dacă știu sigur că voi găsi acolo informația care mă interesează în acel moment.
Blogul, în contextul indus la sfârșit, este supus unei provocări celebre: știi și la ce te ajută că știi dacă nu știi ce știi. Stii să citești? La ce te ajută dacă citești doar tabloide? Stii să scrii? La ce te ajută dacă scrii doar mesaje pe facebook cu iconuri? Ai blog? La ce te ajută dacă nu-i cunoști adevăratul potențial? Va veni și acea zi. Fii sigur.
Walt Disney a spus „Un om nu ar trebui niciodata sa-si neglijeze familia pentru afaceri.” E valabil si pentru bloggeri.