Până unde mergem cu toleranța față de cei cu un limbaj lipsit de omenie?

Până unde mergem cu toleranța față de cei care folosesc în spațiul public, offline / online / televiziune / radio, un limbaj lipsit de omenie din goană după audiență sau din lipsă de educație?

Câte bordeie, atâtea obiceie! Fiecare face ce vrea la el acasă. Dar când iese pe poartă sau pe ușa apartamanentului se supune „obiceiului” dominant din zona respectivă. Cunosc scări de bloc alăturate cu diferențe foarte foarte mari. La una sunt cetățeni toleranți fără limită. La cealaltă sunt oameni care iau atitudine și la un chiștoc aruncat în fața ușii de la intrare în scară. Acceași regulă cred eu că se aplică și un nivel mai mare. Tolerăm, tolerăm, dar până unde?

Contrar a ceea ce vedem pe stradă, au mai rămas în țară foarte mulți români păstrători de omenie. Fiecare o transmite în bordeiul lui. In bula lui – cum am observat că se spune pe la diverse evenimente. Problemele apar când pășim în exterior. Acolo unde cei prezenți se supun „obiceiului” dominant.

Melania Medeleanu, blogger și fondatorul proiectului social Afterschool Clinceni și mama “MagiCAMP”, ne invită într-o călătorie de la șoaptă la strigăt

Printre noi există persoane care și-au extins bula dincolo de propria familie la ceva palpabil în offline. Fiecare blogger poate să scrie cel puțin un articol motivațional, dar foarte puțini sunt dispuși să-și rupă măcar câteva ore din prețiosul lor timp pentru a-i ajuta pe cei de lângă ei. Melania a putut. Si mai poate. Si bate cu pumnul în masă pentru alții. Strigă. Voi puteți? Voi puteți să faceți ce face ea? Puteți măcar să dați un like unui mesaj pozitiv sau să ajutați un necunoscut să treacă strada? Când sunteți la volan și vedeți un șofer că încearcă să iasă dintr-o parcare sau de pe un drum secundar opriți și lăsați-l să iasă. Pierdeți câteva secunde. Nu le perdeți. Le dăruiți. Dăruiți câteva secunde în schimbul unui „mulțumesc” primit de la un necunoscut.

Andrei Cismaru, blogger și E-Marketing Manager, revine în București cu gândul la etică și bunul simț

V-am spus că au mai rămas în țară foarte mulți români păstrători de omenie. Andrei Cismaru este unul dintre ei. Despre repoziționarea știri negative versus știri pozitive se discută de câțiva ani prin blogosferă și pe la evenimentele social media. Se discută din ce în ce mai des și din ce în ce mai direct. Si rezultatele au început să apară. Ele sunt vizibile inclusiv în offline, nu doar pe bloguri și conturile social media.

Radu Herjeu, blogger și membru titular la Consiliul Naţional al Audiovizualului, încearcă să obțină măcar o somație

Pentru cazuri excepționale putem apela la sprijinul unor instituții. Si acolo sunt păstrători de omenie. Partea mai puțin plăcută este că ei au senzația că se bat cu morile de vânt. Ca și cum faptul că unii colegi au o mentalitate deficitară, ei se mai confruntă și cu nepăsarea noastră. Ce mândri suntem de noi când ieșim colectiv în stradă și ce ușor schimbăm subiectul când se aduce vorba despre susținerea unui angajat într-o instuție care dorește să-și facă meseria.

Renunțarea la televizor nu ne protejează de uriașa influență pe care o are televiziunea în viața noastră. Chiar dacă noi nu avem tv în casă, vecinul se poate uita exclusiv pe anumite posturi. Cu el ne întâlnim pe autostradă, în parcare, la piață, la secția de votare. Sunt tratate întregi scrise pe acest subiect.

Includerea cu bună știință la ore de vârf a unor secvențe sau a unui limbaj atrăgător de bani pătați pe mine unul mă deranjează enorm. Am recunoscut faptul că fiica mea are acces la telecomandă. Evit să o las la tv după o anumită oră când sunt difuzate emisiuni mai deocheate. Dar în timpul zilei ce pot să fac? Să stau cu urechile ciulite la ce se aude la tv? Ia telecomanda și începe hora. Schimbă posturile unul după altul. Este o loterie. Habar n-am peste ce dă. Am mai scos câteva programe din grilă dar nu este suficient. Nici știrile nu le putem urmări împreună în siguranță. Ce să fac când duduia mă avertizează că urmează o știre cu un puternic impact emoțional? Să sar imediat și să schimb postul?

Am observat că sunt persoane care cred că dacă închid televizorul când se înjură pe post ca la ușa cortului copiii lor sunt în siguranță. Total greșit. Este greșit pentru că cei mici se pot întâlni în parc sau pe rețelele de socializare cu copii crescuți în familii unde părinții se jignesc reciproc de față cu cei mici.

Hai să ne unim forțele și să ne impunem „obiceiul” nostru

Păi dacă așa stau lucurile, hai să ne unim forțele și să ne impunem „obiceiul” nostru! Hai să ne extindem bulele până când se unesc!

De exemplu, hai să dăm mână de la mână și să-l ajutăm pe Radu Herjeu să obțină măcar o somație. Hai să le demonstrăm că ne pasă și să ne confirmăm mult râvnitul statut de influencer. Blogosfera înseamnă educație și rodul ei trebuie să se vadă afară și nu în cine mai știe ce raport de trafic.