Paradis Land – Parc Aventura Neptun, Constanta

08.08.2023

Paradis Land – Parc Aventura Neptun, o locație în care copiii se pot simți la mare ca la munte

Parcurile de aventură sunt asociate cu copaci înalți și cu munții. Cu cât copacii sunt mai înalți și traseele mai lungi cu atât parcul de aventură este mai atractiv. Copacii înalți și muntele oferă structuri ideale pentru amenajarea traseelor și a altor elemente de aventură dar un parc de aventură amenajat în apropierea litoralului are un farmec suplimentar.

Chiar dacă nu se află în imediata apropiere a litoralului și nu dispune de activități acvatice, Paradis Land este una dintre atracțiile principale ale familiilor care vin cu copiii pe litoral în zona Neptun – Constanța deoarece dispune de trasee care satisfac toate vârstele și nivelurile de experiență.

În acest parc de aventură este obligatoriu să porți adidași sau încălțăminte adecvată pentru activitățile specifice din parc pentru a se asigura că toți participanții se pot bucura în deplină siguranță de activități. Nu este permisă intrarea în sandale. Adidașii sau încălțămintea cu talpă bună oferă aderență și stabilitate în timpul activităților care pot implica tiroliene, cățărare pe copaci, escaladă, trasee suspendate sau alte elemente de aventură. Încălțămintea adecvată poate preveni alunecările, proteja picioarele de obiecte ascuțite, inclusiv față de cioburile de sticlă din iarbă, sau neregularități ale terenului și asigură o experiență mai confortabilă în timpul activităților. Din păcate, în Paradis Land – Neptun am întâlnit foarte multe cioburi de sticlă în iarbă. La început am crezut că sunt cazuri izolate și le-am dat supraveghetorilor. După câteva minute am ajuns la concluzia că sunt prea multe și la vedere.

Traseele sunt amenajate în funcţie de înălţimea copiilor. Nu este indicat să vă aventurați pe un traseu recomandat pentru o înălțime mai mare deoarece riscați să rămâneți blocați pe traseu. Cu toții avem tendința de a ne supraevalua copiii. Îi considerăm mai mari și mai puternici. Îi considerăm pregătiți să depășească anumite limite impuse de către societate. O astfel de abordare nu este indicată în parcurile de aventură.

Într-un parc de aventură copiii sunt încurajați să găsească soluții pentru diferite provocări și obstacole pe care le întâlnesc. Aceasta face parte din natura educațională și recreativă a parcurilor de aventură, unde accentul este pus pe dezvoltarea abilităților cognitive, fizice și sociale ale copiilor prin intermediul experiențelor interactive și provocărilor. În momentul în care copiii se confruntă cu o nedumerire este indicat să nu le oferiți imediat soluția. Respectați-le dreptul de a analiza singuri oportunitățile disponibile și de a găsi soluții. Protejați-i de alți copii sau de părinți mai grăbiți! Fiecare participant are propriul ritm de parcurgere a traseelor, un ritm datorat în special experiențelor personale anterioare.

Obstacolele întâlnite pentru prima dată și un nivel de dificultate la limita înălțimii la traseele galbene a încurajat-o pe Ana să devină mai încrezătoare, mai creativă, să învețe cum să abordeze provocările într-un mod pozitiv și constructiv.

Comentarii

Postează un comentariu


Articole învecinate