Am ales să folosesc termenul “ape uzate reciclate” în locul “ape uzate tratate” sau a celui preferat de către anumite persoane “ape tratate” pentru că o apă provenită dintr-o stație de epurare este o apă “reciclată”. Partea cu apă “tratată” continuă să genereze discuții încinse. Este adevărat că au fost înregistrate progrese semnificative în ultimii ani, dar se pare că acestea sunt cu câțiva pași în urma evoluției ritmului alert în care poluarea se dezvoltă.
In timp ce noi, românii, suntem deficitari inclusiv la selectarea gunoiului menajer și ducerea lui separat la containerele de reciclare, ca să nu mai spun de pet-urile și sticlele aruncate în păduri de către cei care fug de canicula din orașe, o echipă multidisciplinară de cercetători de la Universitatea Ebraică din Ierusalim în colaborare cu Centrul Medical Hadassah, a analizat la ce riscuri ne expunem cei care consumăm legume și fructe produse pe soluri irigate cu ape uzate provenite din stațiile de epurare. La ce concluzie au ajuns? Cică ar trebui să fim îngrijorați.
”Deficitul global de apă proaspătă a dus la utilizarea din ce în ce mai frecventă a apelor uzate ca o alternativă în irigarea culturilor, însă prezența constantă a substanțelor farmaceutice în efluenți a devenit un motiv de îngrijorare în ceea ce privește o potențială contaminare a consumatorilor prin intermediul apelor uzate tratate. sursa epurare-ape-uzate.ro.”
Putem fi expuși la cantități minuscule de carbamazepină – un medicament prescris contra epilepsiei și care, se pare, este foarte des întâlnit în apele uzate evacuate la finalul proceselor de epurare.
Educația noastră. A oamenilor de rând. Cerințele impuse de sus în jos pot avea și interese ascunse. Cerințele impuse de jos în sus indică gradul de educație al populației – la nivel de comunitate, nu la nivel de individ. Si-n România sunt familii care folosesc la cumpărături doar sacoșe ecologice, care își adună gunoiul când merg la picnic, care scuipă cojile de semințe în păhărele de plastic. Din păcate, la nivel de comunitate, stăm jalnic. Eu am pata pusă pe cei care sparg sticle de bere în apropierea locurilor de joacă pentru copii sau își pierd acele de la seringi prin nisip pe litoral. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viața lui. Sunt tolerant. Atât timp cât nu mă afectează și pe mine. Poate să bea și o ladă de bere de unul singur. Să doarmă alături de boschetari în parc până când adună la plămâni toată apa din lac. Este alegerea lui. Dar dacă sparge o sticlă și micuța mea calcă într-un ciob … încetez să mai fiu tolerant. Asta este alegerea mea.
Poate fi ceva mai grav decât o tăietură la picior? Da. Poate. Si, din păcate, este cu bătaie extrem de lungă. Poate fi fructul pe care i-l dăm între mese. Sau roșia de la micul dejun.
Revenim la educație. Am toată stima și respectul pentru cei care folosesc la cumpărături sacoșe ecologice. Eu, recunosc, nu folosesc așa ceva. Se rup ușor. In schimb, folosesc doar câteva sacoșe. Le folosesc, le spăl și mi le pun înapoi în portbagaj la mașină. Sticlele le pun la sticle. Hârtia la hârtie. Plasticul la plastic. Eu îmi fac partea mea.
Pe mine mă săriți. Nu le aleg eu. Le alege buna mea soție. Eu doar împing căruțul prin apropierea raioanelor respective. Din motive medicale. Am o repulsie față de aceste produse. Am întrebat-o dacă ține cont de așa ceva și mi-a răspuns sec – nu scrie nimic pe etichetă, eu de unde să știu care este mai nociv decât altul.
Si eu am tendința de a pasa toată răspunderea pe marii fermieri care sunt dispuși să folosească orice de pe piață pentru a putea obține un profit mai mare. Nu o recoltă mai mare. Un profit mai mare. O recoltă mai mare se poate obține cu costuri mai mari sau mai mici.Să-i lăsăm pe ei cu ale lor chiar dacă cea mai mare parte din vină le aparține.
Acum vreau să discutăm despre ce facem noi. La noi acasă. Despre produsele pe care le vărsăm în canalizare. Vrem să avem o casă curată în care copiii noștri să se poată juca în siguranță. Să putem sta liniștiți când bagă în gură o bucată de măr căzută pe jos. Ne gândim și la apă?
Apa uzată în care noi ne-am spălat mopul ajunge într-o stație de epurare. După ce este tratată ea este reciclată și poate fi folosită pentru irigare într-o fermă agricolă. Fermierul respectiv are contract cu un mall (a se citi are producție mare și stabilă) unde livrează fructe și legume. De aici noi cumpărăm câteva kg de mere din care le facem celor mici un suc. Suc proaspăt. Făcut în casă. Cum ar fi dacă ceva din apa aia uzată aruncată de noi la canalizare revine la noi în casă? In paharul cu suc.
Fără exemple de țări. Scopul acestui articol este de educație, nu de dezbateri economice între țări dezvoltate și țări mai puțin dezvoltate.
România a avut până de curând unul dintre cele mai curate soluri din Europa. Acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care produsele noastre au fost atât de căutate la export. Ei știau în ce condiții produceam noi.
Acum și noi avem posibilitatea de a cumpăra legume și fructe crescute cu apă din diferite țări. Nu mai suntem limitați doar la produsele din piața locală. Sau cele de la mall-urile care se laudă cu produse românești listate la raft. Alegerea ne aparține. Dar în funcție de ce alegem? Câți dintre noi ținem cont de posibilitatea ca acele produse să fi fost udate cu ape provenind de la stații de epurare?
Spuneam zilele trecute că fac parte dintre cei care recunosc că ne pasă de omenia sau nesimțirea celor din apropierea noastră. Ne pasă. Imi pasă pentru că ce aruncă vecinii în apă poate să ajungă în farfuria copilului meu.
Nu am stat să-mi bat capul prea mult cu apele menajere uzate dar din câte știam acestea revin, după epurare, în circuitul natural al apei nefiind refolosite în regim second-hand.
Studiul, primul de acest fel din câte am înțeles, a fost făcut în Israel – principalul utilizator de ape uzate tratate în sectorul agricol.