Ceas cu gps pentru copii – ne urmărim copiii sau le respectăm intimitatea?

14.09.2016

Un ceas cu gps pentru copii deschide drumul către încredere și intimitate.

Orice părinte își dorește un copil inteligent, fericit, frumos și cuminte. Eu îmi mai doresc ca micuța mea energizantă să fie și independentă. Imi asum acest risc. Doar sunt tatăl ei. Buna mea soție m-a învățat să-i privesc căpușorul ca pe o grădină. Rolul nostru ca părinți este să fim extrem de atenți ce semințe plantăm, să le protejăm în continuu și să avem răbdare. Roadele cresc puțin câte puțin și nu pot fi cumpărate sau primite în dar.

Pentru a-și putea îndrepta întreaga atenție spre explorare și învățare, noi, ca părinți, avem obligația de a face tot ceea ce ne stă în putință ca cei mici să se simtă în siguranță. Ei trebuie să se simtă în siguranță inclusiv atunci când nu ne ascultă. Ei vor să-i protejăm. Iar noi trebuie să le explicăm ori de câte ori este nevoie că faptele noastre au la bază dorința de a ne asigura că ei sunt în siguranță. Dacă ne dorim copii capabili să ia decizii singuri avem obligația de a le permite să ia decizii. Aceasta este una dintre cele mai prețioase semințe.

De exemplu, eu i-am permis să urce și în cel mai înalt topogan din parc. Am încredere în ea că se ține bine de bare și știe să se protejeze de copiii neatenți. Iar ea are încredere în mine că o voi ține de fiecare dată de mânuțe când coboară. Deocamdată. Stiu că va veni o zi în care va coborâ singură. Apoi va urma o zi în care se va duce singură în parc. Si tot așa. Deocamdată, ea simte nevoia să mă știe lângă topogan și să-i întind mâna când decide că are nevoie de ea.

ceas gpspentru copii

La fel consider că este corect să gândim și despre ceasurile gps pentru copii. Acest gadget face parte dintr-o etapă a copilăriei. La început ceasul cu gps este doar o simplă jucărie pentru ei. Poate doar bona sau educatoarea vor conștientiza că putem asculta de la distanță ce se discută în jurul copilului. Mai târziu, învață că este un ceas. Apoi că este o jucărie inteligentă cu care ne pot suna. Abia după câțiva ani putem discuta și despre monitorizarea locației, supraveghere de la distanță și intimitate. Rolul ceasului cu gps se schimbă treptat.

In clipa în care veți ajunge la discuții despre respectarea intimității trebuie să fiți pregătiți să le respectați independența. Vine o zi în care vrem ca ei să aibă încredere în noi. Dar noi avem încredere în ei? Noi avem certitudinea că dacă ne spun că se duc la colegul X nu se duc la prietenul Y? Oferiți-le posibilitatea să vă mintă din timp pentru a le putea explica cât de importantă este încrederea între copii și părinți. Vorbiți cu proprii copii. Urmăriți-le preocupările și discutați cu ei. Imprieteniți-vă cu ei și confirmați-le că ei sunt cel mai important pentru voi. Așa le veți câștiga încrederea, încredere care îi va ajuta să înțeleagă de ce doriți să poarte la mână un ceas gps pentru copii sau … peste câțiva ani, de ce le cereți voie să vă uitați pe contul lor de Facebook.

Discuțiile între copii și părinți despre intimitate pot începe abia după finalizarea celor despre încredere.

Psihologii susțin că în clipa în care suntem nevoiți să încălcăm intimitatea propriului copil trebuie să fim sinceri cu el. Trebuie să-i explicăm care sunt indiciile în urma cărora am ajuns la concluzia că încrederea acordată a fost trădată și dacă el reușește să le demonteze să-i mulțumim și să-i respectăm în continuare intimitatea. Increderea se obține în timp și se poate pierde rapid din vina oricăreia dintre părți.

Cei care încă mai cred că îi pot monitoriza fără acceptul lor se înșeală amarnic. Incepând din clipa în care conștientizează toate funcțiile gadget-ului purtat la mână controlul le apaține în totalitate. Mă opresc aici pentru că acest articol poate fi citit și de ei și le dau idei.

Dacă tot discutăm despre intimitate și încredere, vă reamintesc faptul că pe ele se bazează întreg domeniul IoT. De la cel mai banal gadget care trebuie să se conecteze la internet și până la cele mai complexe servere de cloud. Acesta este unul din motivele pentru care eu am decis să-i permit fiicei mele să se acomodeze de mică cu obiectele inteligente. Primul gadget personal va fi un ceas inteligent pentru copii.

Ce trebuie să aveți în vedere când alegeți un ceas cu gps pentru copii.

• verificați dacă modelul ales dispune de posibilitatea de localizarea dorită (GPS, LBS și WiFI); dacă doriți o localizare cât mai exactă, inclusiv în interiorul clădirilor, asigurați-vă că are poate obține o poziție cu ajutorul WiFi;
• verificați dacă este rezistent la apă;
• verificați sistemul de prindere și dimensiunea;
• asigurați-vă că aplicația aferentă este compatibilă cu smartphone-ul dvs și cu versiunea de Android / iOS folosită;
• asigurați-vă că dispune de toate funcțiile dorite (buton SOS, butoane apelare rapidă, avertizare când depășește un perimetru prestabilit, memorare a traseului parcurs, comunicare bi-direcțională, Geofence, avertizare desfacere de la mână a ceasului etc.);
• asigurați-vă că vânzătorul oferă garanție și citiți cu atenție condițiile de retur;
• verificați dacă vânzătorul oferă suport tehnic și service;

kidGPS – Mereu alături de copilul tău

In speranța că v-am fost de ajutor, vă recomand kidgps.ro – un magazin online specializat pe ceasuri cu gps pentru copii.

Comentarii

  1. Marin Rares spune:

    Aceste ceasuri merg pe toate rețelele de telefonie din România?

  2. Tudor spune:

    Am înțeles că merg pe Vodafone, Orange și Telekom. Am să întreb dacă cele din oferta kidgps.ro merg și pe RDS

  3. Dan V spune:

    Merg pe orice retea. Atentie la semnal. Sunt zone, chiar si in interiorul unor orase, neacoperite de anumite retele sau cu semnal foarte mic. Incercati sa le identificati si sa le evitati.

    Eu mi-am pierdut fiica intr-o padure cu tot cu ceas gps. A coborat intr-o groapa dupa flori la cativa metri de noi. Lipsa semnal. Ea nu raspundea. Sotia se apropia de un atac de panica. Totul a revenit la normal abia dupa ce a iesit singura cu cativa toporasi in mana.

  4. Diana Cortis spune:

    Multumesc de sfaturi. Mi-am comandat din alta parte dar am tinut cont de ce ai scris si sunt multumita de alegerea facuta.

Postează un comentariu


Articole învecinate