Exemplele din familie rămân baza unei dezvoltări sănătoase a copiilor

3 feb. 2022

Familia continuă să sămână unul din cele mai importante elemente care contribuie la dezvoltarea unui copil şi la starea lui de sănătate.

O mare parte dintre cunoştinţele despre natură, societate și deprinderi igienice, copiii le datorează educaţiei primite în familie. Din acest motiv, părinții care doresc să transmită mai departe o educație bio trebuie să fie înainte de toate modele pentru copii. Copiii trebuie să vadă în familie modele pe care să le urmeze ulterior. Copiii trebuie să vadă un respect continuu a tuturor membrilor familiei față de natură și luarea unor măsuri rapide când aceste reguli sunt încălcate.

Un copil trebuie să învețe de mic să respecte și să protejeze un pom. Familiilor care locuiesc la casă, când li se naște un copil, le este recomandat să planteze un pom în curte. Este pomul copilului. Dincolo de latura afectivă care se va construi în timp între copil și pomul respectiv, grija copilului față de acel pom îl va ajuta mai târziu să respecte toți pomii. Este primul pas către o educație ecologică și de protecție a mediului.

Un alt exemplu este folosirea jucăriilor din lemn. De la puzzle până la trenulețe mașinuțe și mobilier din lemn. Contrar unor studii făcute la cerere, folosirea jucăriilor din lemn nu le va dezvolta dorința de a fi înconjurați de obiecte doar din lemn masiv ci îi va ajuta să fie mai responsabili vizavi de natură. Un copil care a avut doar jucării din plastic nu va ezita mai târziu să arunce pet-uri în pădure, spre deosebire de un copil care a fost înconjurat de jucării din lemn.

Drumețiile în natură, în toate anotimpurile, sunt recomandate atât celor care locuiesc în medii rurale cât și celor stabiliți în centre urbane aglomerate. Drumețiile și trekking-ul sunt activitați benefice pentru toată lumea. Te eliberează de stres și cresc eficiența aparatelor cardiovascular și respirator. Un studiu a demonstrat că o drumeție montană crește nivelul atenției și capacitatea de a rezolva problemele în mod creativ.

Pe măsură ce copiii cresc ei încep să fie receptivi la exemple din ce în ce mai complexe din familie. Încep să ne atragă atenția când punem o revistă în coșul principal de gunoi, în loc să o punem în cutia cu hârtie reciclabilă. Ne întreabă de ce nu înlocuim și noi becurile din casă cu unele mai performante care consumă mai puțin și poluează mai puțin. Ne recomandă să renunțăm la sistemul clasic de încălzire și să ne instalăm o pompă de căldură. Ne atrag atenția că spălătoria unde ne spălăm mașina folosește detergenți cu un nivel ridicat de poluare.

Noi am ales, în ziua în care cel mic a venit în familia noastră, să fim un exemplu pentru el. Ne-am făcut o listă cu ce dorim să schimbăm și am urmat-o pas cu pas. Dorim ca el să fie mândru de părinții lui. Vrem ca mai târziu, în loc să ne propună să ne instalăm o pompă de căldură cum a văzut la prietenii săi să le spună el lor cât de benefică este o astfel de pompă.

Articole recente

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Ieri: Social media este inutilă. Azi: Manipularea și dezinformarea este evidentă. Străbunii noștri aveau o vorbă. Fă-ți iarna car și vara sanie! Dacă nu puteai…