Autoarea cărții, de origine americană, stabilită în Danemarca și căsătorită cu un danez, a pornit în căutarea acestor aspecte din educația practicată în țara adoptivă care îi face pe cetățenii ei mai împliniți, mai fericiți. În demersul ei s-a alăturat un psiholog care a adunat informații, studii, cercetări și a sistematizat principiile descoperite. Le-au pus frumos într-o carte și au împărțit-o lumii. Succesul a fost răsunător. Nu doar americanii au reacționat pozitiv. Și oameni din alte culturi au găsit că informațiile din această carte li se potrivesc. Astfel a început o adevărată mișcare bazată pe principiile de educație daneze, denumite pe scurt, metoda daneză.
Ideea de bază este că un copil fericit va ajunge un adult fericit care la rândul lui va crește copii fericiți.
Mi-a plăcut că principiile din această carte se pot memora foarte ușor cu ajutorul acronimului PARINTE. De multe ori informațiile valoroase pe care le aflăm se pierd pentru că nu le-am fixat bine în tărtăcuță, nu ne-am străduit să le memorăm sau nu le-am integrat în viața noastră astfel încât să facă parte din noi. Din acest motiv informațiile prezentate în carte nu sunt noi, dar puse într-o lumină nouă devin o forță!
Mi-a mai plăcut că am descoperit lucruri pe care noi le aplicam deja în educația fetiței noastre. Asta mi-a sporit încrederea că suntem totuși pe un drum bun. Am aflat și informații noi, explicate astfel încât să-mi dau seama unde să corectăm – nu la copil ci la noi. Principiile sunt de bun simț și validate deja de societatea daneză.
Să le luăm pe scurt. Urmăriți acronimul PARINTE.
Reacționăm mai degrabă decât acționăm. Educația pe care noi înșine am primit-o, mediul în care am crescut și ne-am dezvoltat formează o lentilă prin care vedem propria relație cu copilul. Stresul și competiția zilnică cu noi înșine, cu copiii noștri sau cu alți părinți este o realitate pe care nu o putem nega. Dar dacă am schimba lentila? Dacă am transforma situațiile stresante, cu potențial “exploziv” într-o oportunitate de învățare cu final fericit? Prin educație putem înțelege și îndrepta setările de bază dezvoltându-ne conștiința de sine și învățând să luăm decizii conștiente. A fi conștient reprezintă primul pas spre a deveni un părinte și un om mai bun.
Cum? Copilul tău se joacă… și atât? Nu merge la dansuri, pian, teatru, arte marțiale? Fiecare minuțel din zi trebuie ocupat cu o activitate. Joaca liberă este un timp pierdut, copilul putea să învețe în acest timp două poezii în engleză și cinci pași dintr-o nouă coregrafie. Dar oare chiar așa stau lucrurile? În educația daneză joaca – joaca liberă în special – ocupă un loc central. Studiile arată că joaca îi ajută pe copii să fie mai puțin anxioși, mai rezistenți în fața situațiilor stresante. Joaca le reduce stresul, îi ajută să-și construiască încrederea în sine, în forțele proprii. Copilul testează, gestionează situații sau propriile emoții, creează reguli, cooperează, rezolvă conflicte, etc. Joaca este până la urmă un simulator al vieții cu provocările ei. Până la urmă unde este câștigul mai mare? Două poezii învățate sau oricare din abilitățile de mai sus?
Și care este rolul părintelui? Să-i asigure mediul de joacă, să-i lase spațiu să se dezvolte, să-l lase să exploreze pe afară, să încurajeze socializarea cu alți copii de vârste diferite, să nu intervină decât acolo unde este necesar, să-l lase liber să se joace.
Sau un fel de “renunță la globul de sticlă”. Toți ne dorim binele pentru copiii noștri. Vrem să-i vedem trăind într-o lume fără suferință, vrem ca ei să-și dezvolte încrederea în sine, să aibă parte de o cărare presărată cu flori (fără spini) către o viață fericită și împlinită. Doar că o lume fără suferință nu s-a inventat încă iar cărarea poate fi abruptă, greu vizibilă, neprietenoasă. Cum pregătim copilul pentru așa ceva? Danezii spun că prin realism.
Ați citit vreodată ”mica sirenă”, ”rățușca cea urâtă”, ”fetița cu chibrituri”? Poveștile originale ale lui Hans Christian Andersen (care, apropo, a fost un scriitor danez), nu cele al căror final a fost modificat pentru a proteja copiii de emoții negative? Danezilor nu le este teamă de finalurile nefericite, triste, iar lucrul acesta nu i-a făcut mai depresivi, ba din contră. Ei consideră că și tragediile și evenimentele nefericite sunt chestiuni despre care trebuie să vorbim. Părintele să fie un model de onestitate pentru copiii lui, să îi învețe că este ok să simtă toată gama de emoții fie ele de bucurie, exuberanță sau tristețe, furie, frustrare. Copiii care-și cunosc mai devreme toată gama de sentimente se vor descurca mai ușor pe viitor.
Un alt lucru interesant mi s-a părut faptul că danezii nu-și prea laudă copiii. De fapt îi laudă, dar la modul realist. Nu exagerează acolo unde nu este cazul în ideea că va crește stima de sine a copilului. Dimpotrivă, consideră că o stimă de sine se obține prin dobândirea încrederii în forțele proprii, nu prin laude și aprecieri din exterior. O stimă de sine construită pe laude este firavă și șubredă, iar când nu mai este hrănită din exterior riscă să se prăbușească. Danezii sădesc în copiii lor motivația intrinsecă, cea care vine din interior. Iar modul în care îi apreciază ține mai mult de procesul în sine și de efortul depus decât de rezultat.
O altă caracteristică aproape înnăscută a danezilor este aceea că în orice situație neplăcută ei găsesc avantajul, lucrul acela pozitiv de care să se bucure. Ei nu pretind că negativismul nu există și că totul este minunat și frumos. Ei îl acceptă, dar aleg să ia în calcul și cealaltă perspectivă, mai largă, aceea în care nu totul este atât de negru. Se concentrează pe ce este mai bun în oameni, nu pe ce este rău. Evită să eticheteze persoanele și își încurajează copiii să separe comportamentul negativ de individ, în același timp căutând în ei aspectele frumoase. Acest optimism realist este sădit în copiii lor prin educație și devine parte din ei la vârsta adultă.
Limbajul ne ajută să rescriem ”cadrul mental”, adică acea ramă prin care vedem lumea. O ramă îngustă ne limitează percepția, pe când o ramă mai largă ne permite să vedem mai mult, să înțelegem mai mult. Concentrându-ne mai mult asupra lucrurilor pozitive decât cele negative (fără a le nega) vom diminua blocajele și limitările propriei persoane. Să ne axăm mai mult asupra lui ”ceea ce pot” decât asupra lui ”ce nu pot”.
Sau cum învățăm copilul să fie empatic cu ceilalți într-o lume scindată, în goana permanentă după succes individual. Suntem la origine egoiști, agresivi și competitivi, sau suntem conectați prin fire invizibile? Rezultatele unor studii spun că oamenii obțin mai multă plăcere din fericirea altora decât din a lor. Și numai dacă privim în viețile noastre putem vedea cu ușurință că fericirea celor dragi influențează propria fericire. Danezii sunt convinși de multă vreme de acest aspect, de aceea ei consideră că o societate construită pe cooperare, conectare și empatie este o societate fericită. Astfel ei încă din școli au introdus programe care îi ajută pe copii să-și conștientizeze atât propriile emoții, dar și pe a celorlalți. Cuvintele au o mare putere. În modul cum sunt folosite ele pot distruge sau pot construi. Un limbaj axat pe critică ne împiedică să vedem perspectiva celuilalt pe când unul axat pe identificarea și descrierea emoțiilor ajută la transformarea situațiilor neplăcute în ocazii de a învăța.
Aici, probabil, foarte mulți dintre noi recunoaștem că cel puțin o dată am folosit expresii de genul: “îmbracă-te ACUM, sau…”, “Dacă nu mă asculți, vezi tu!”. Aceste ultimatumuri uneori pot degenera în pedepse corporale și, din nefericire, multă lume încă mai consideră că ”bătaia e ruptă din rai” deși nici un studiu nu a găsit un lucru cât de mic benefic în asta.
Danezii sunt de părere că binele naște bine și calmul naște calm. Lupta pentru putere în relațiile cu copiii nu este ceva ce ar trebui să existe. Situațiile tensionate trebuie tratate cu calm, eventual cu umor, fără să ne pese prea mult de părerile celor din jur care pot considera că nu știm să ne ”strunim” copilul. Dacă vrem respect din partea copiilor trebuie să-i tratăm la rândul nostru cu respect.
În școlile din Danemarca se pune un accent puternic pe democrație, permisiunea ca elevii să stabilească împreună cu cadrele didactice reguli de orice fel care să asigure o bună desfășurare în comunitatea clasei lor. Iar pentru situațiile cu elevi mai agitați care au tendința de a deranja orele există un arsenal întreg de obiecte ținut în brațe, frământat, perne speciale care îi ajută să fie mai atenți și concentrați.
Lipsa ultimatumului nu înseamnă lipsa autorității, nu înseamnă detașare și permisivitate. Înseamnă o abordare diferită, o atitudine constructivă în fața situațiilor conflictuale între părinte și copil. Rezultatele nu se văd pe termen scurt. Eu consider că sămânța pe care o sădim (principiul) și o udăm cu fiecare ocazie (explicații, explicații, explicații) va prinde rădăcini puternice. Iar aceste rădăcini vor sta la baza sistemului de valori al copilului devenit adult.
„Hygge” este un termen danez care definește starea de satisfacție, mulțumire a unui individ. Ei consideră că timpul de calitate petrecut cu prietenii și familia aduce o astfel de împlinire. Această mentalitate în care individul este o parte activă a unui întreg contribuie la dezvoltarea empatiei de la punctul de mai sus. Învățăm să conviețuim și mult mai mult decât atât, ne bucurăm de ceilalți într-un mod autentic.
Danezii au o întreagă cultură bazată pe relaționare. Se asociază în grupuri (de proaspete mămici, spre exemplu), se organizează pentru sărbători, lucrează în echipă pentru crearea unei atmosfere frumoase pentru toți. Copii mai mari sunt încurajați să se joace cu cei mai mici, cei mai curajoși cu cei mai timizi, astfel încât nimeni să nu fie lăsat pe dinafară. Legăturile sociale satisfăcătoare reduc nivelul de stres, lucru demonstrat în câteva studii privind speranța de viață și sistemul imunitar al celor care aveau mai multe conexiuni sociale față de ceilalți.
Egoismul, aroganța și alte elemente care dezbină nu au ce căuta în astfel de grupuri. Un fel de „nu ești cool dacă ești egoist”. Ce frumos ar fi dacă am prelua și noi această mentalitate.
În încheiere, vă recomand din suflet această carte care surprinde mult mai multe aspecte decât am menționat eu aici. Nu este o carte care se citește și atât. Ea poate fi valorificată doar prin practicarea principiilor ei. Și eu cred că se merită. Danezii fac aceste lucruri de vreo 40 de ani și le merge destul de bine.
Cartea „Metoda daneză de creștere a copilului” de Jessica Joelle AlexanderIben și Dissing Sandahl poate fi comandată de pe:
este link afiliat
Spor la citit și la pus în practică.
Mulțumesc pentru recomandare. Mi-am comdandat-o și eu.