Am început să mă obișnuiesc cu replici de genul „diferența dintre noi și țara x este de câteva sute de ani / zeci de ani etc.”. Nu zic că este greșit să ne comparăm cu alții. Prefer doar ca aceste discuții despre reușite să fie completate imediat și de o discuție sinceră despre nivelul nostru dominant de educație. Spun „dominant” pentru că au trecut câțiva ani de când a fost așternută pe hârtie expresia „proști, da’ mulți”. Nu mai spun de câte ori am fost rugați să ne deșteptăm.
Vrem să avem un trai mai bun acasă, dar ce facem aici ca să avem un trai mai bun? Ne plecăm capul și continuăm să pupăm mâinile celor care ocupă temporar funcții pe la fruntea statului. Ne plecăm capul și acceptăm ca deținuții să aibă mai multe drepturi decât victimele lor. Ne plecăm capul și trecem discreți pe lângă cei care au fugit de școală mai ceva ca ală de tămâie. Ne plecăm capetele și apoi ne ducem acasă și dăm frâu liber tuturor frustrărilor. Azi așa, mâine așa, Până într-o zi. Când vom rezema și noi porțile cu ochii înlăcrimați. Cum au făcut și părinții noștri când am plecat de acasă atrași de mirajul unui trai mai bun.
Am observat la mulți părinți o atitudine deficitară față de tehnologie. In loc să accepte că tot ce ține de tehnologie este și va rămâne un obiect, indiferent de nivelul de AI deținut, ei o asociază cu inamicul principal al familiei. Acel inamic care le ține copiii cu ochii lipiți de monitoare, care le sucește mințile (acum i se spune manipulare). Zilele trecut, într-o discuție pe acest subiect, l-am întrebat pe tată câte cuțite are în bucătărie. Vre-o 5 mi-a răspuns rapid. De diverse dimensiuni. După ce l-am întrebat câte persoane a omorât cu ele s-a îndepărtat de mine cu câteva locuri și a început să discute despre conflictul media în care a fost implicată Halep.
Matsuda, unul dintre antreprenorii din spatele acestei candidaturi, aduce în discuție două argumente puternice în favoarea tehnologiei: prognoza demografică și capacitatea inteligenței artificiale de a aduna, analiza datele și oferi soluții politice. Dar este suficient? – întreabă un alt blogeger cu origini vrâncene Mădălin Blidaru.
Nu. Nu este suficient. Soluții pentru prognoza demografică și servicii pentru folosirea informațiilor în scopuri politice ne-au mai promis și alții. Dacă tot ne-am mutat online anumite servicii (noi suntem abia la început de drum) îmi doresc un candidat la primărie care să-și treacă în capul listei transparența modului în care sunt folosiți banii publici. Un candidat robot îl depăsește clar pe cel uman. Pot strânge mâna și unui viceprimar pe la evenimente.
Vreau un primar care să poată urmări toate trucurile și care să ni le spună și nouă imediat ce le constată. Deciziile importante bazate pe empatie, sentimente și tot ce ține de latura umană să rămână în continuare la vicele uman. Dar ca primar vreau un robot cu putere maximă de exprimare. Cum i-a prins cu mâța’n sac să ne dea un mesaj pe telefoane. Fără intermediari pe la servicii secrete pentru unii și fidele altora.
Sau să rămână omul la primar să putem și noi bea un șpriț cu el și să-i ofere lui Michihito funcție de consilier pe partea de comunicare cu alegătorii. Cu atribuțiile enumerate de tine mai sus. Ce m-aș bucura să văd o transmitere în direct a unei negocieri de mită la nivel înalt, datorată excelentei colaborări dintre dl. Michihito și televizorul UHD din restaurantul anonim.