Prietenia și moderarea comentariilor nu fac casă bună în blogosferă

Ce fel de prieten mă considerați dacă țineți morțiș să-mi aprobați fiecare comentariu pe care-l postez pe blogurile voastre?

In această dimineață mi-am amintit de perioada în care timpul era de partea mea și îmi puteam permite să aloc câteva minute pentru postarea unor comentarii prin blogosferă. Intre timp, micuța energizată a mai crescut și dorește să mă joc cu ea. Stiu că doriți ca blogosfera românească să posteze zilnic un număr cât mai mare de articole de calitate ridicată și să genereze discuții care să vă motiveze să rămâneți în țară dar … și micuța mea dorește să mă joc cu ea. Să iau o păpușă și să intru în rolul indicat de ea. Cum aș mai putea eu să stau drept în fața ei dacă scriu pe blog că cea mai eficientă metodă de a vă feri copiii de dependența de monitoare este să vă jucați voi cu ei și eu să scriu prin blogosferă în timp ce ea stă singură cu ochii holbați la desene? Am făcut de câteva ori această greșeală. Mândria de sine a pălit imediat după ce am privit-o în ochi. Ea nu se uita la desene. Ea se uita la mine cu păpușile în mâini.

Mi-am amintit că unele din blogurile pe care aveam obiceiul să mai postez câte ceva aveau activată opțiunea de moderare a fiecărui comentariu. Pe unii dintre adminii lor îi cunosc personal. M-am întâlnit cu ei pe la diverse evenimente. Mă consideră prieten. Un prieten atât de apropiat încât nu au încredere în ce le comentez pe bloguri. Pentru mine blogosfera românească este un fel de Mafalda a celor care își folosesc tărtăcuțele și în favoarea concetățenilor, nu doar a lor personal sau a micilor lor familii. Aici sper să întâlnesc persoane care dau binețe, care ajută un necunoscut la nevoie, care mulțumește pentru ajutor. Dar când întâlnesc persoane care se comportă precum băieții veseli de ies la pensie înainte să li se nască primul copil încep să privesc în sus și să mă întreb unde am greșit.

Dacă vă uitați în jur, inclusiv la bloggerii cu arhive mari, puteți observa cu ușurință că evită să posteze pe alte bloguri. Din lipsă de timp. Din precuție. Din invidie. Este o poveste extrem de lungă. Ca și cum blogosfera este alcătuită din persoane care scriu pe bloguri și din persoane care comentează pe bloguri. Persoane care scriu pe blogurile personale și care mai comentează și pe alte bloguri sunt pe cale de dispariție. Pe cei care citesc bloguri și nu lasă nimic în urmă eu îi numesc asistați social online. Printre ei sunt și indivizi care consideră act de trădare națională orice formă de monetizare a blogosgferei. Gratis. Totul să fie gratis. Documentat, analizat, corectat, verificat și gratis.

Eu nu stau niciodată pe net ca să-mi omor timpul cine mai știe pe unde. Stiu că există bloggeri care îi vânează pe cei care stau toată ziua cu smartphone-ul în mâini. La cafenea. In metrou. In parc. Pe zebră (când e verde la mașini). La teatru. La muncă. Nu. Eu stau pe net la pc. Mă așez frumos în fața monitorului și încep să navighez. Timpul alocat postării unui comentariu nu este un timp oricum irosit ci un timp pe care l-aș putea folosi pentru a scrie un articol pe blogul personal. Sau să mă joc cu micuța mea energizată. In aceste condiții, de ce mi-a pierde timpul pentru a posta un comentariu pe un blog care moderează fiecare comentariu?

A posta în ziua de azi un comentariu (excepție cel de mulțumire pentru cele învățate) pe un alt blog (cu nume / email / adresa blog) eu o consider în primul și primul rând o favoare făcută bloggerului respectiv. Când postăm un comentariu ne aducem umila contribuție la dezvoltarea comunității din jurul acelui blog. Si dacă eu nu mai vreau să fac parte din comunități în care cenzura este menținută la loc de cinste?

Eu doresc să vă fiu prieten.