Primii 20 de bursieri ai programului GovITHub intră în acțiune

7 oct. 2016

Astăzi a fost făcută publică lista cu primii 20 de bursieri GovITHub.

Primii 20 de bursieri vor primi o bursă lunară de 2000 de euro timp de șase luni. Ei au fost selectați din peste 1500 de candidaturi primite în mai puțin de o lună. Lor li se vor alătura aproximativ 300 de voluntari cu un program de minimum 8 ore / săptămână. Numele acestora va fi anunțat până la data de 1 noiembrie.

govit hub

Vă reamintesc că platforma GovITHub funcționează în cadrul Guvernului, iar coordonarea va fi asigurată de Cancelaria Prim-ministrului.

Primii 20 de bursieri GovITHub sunt:
Ligia Adam – Ligia este o prezență activă în online-ul din .ro încă din 2005. Are o experiență de peste 8 ani în marketing și comunicare pe piața locală și internațională. Înainte de a se alătura proiectului GovIT Hub, Ligia a făcut parte timp de mai bine de 5 ani din echipa globală de marketing și comunicare a Bitdefender, iar background-ul ei profesional include numeroase proiecte de marketing și comunicare pentru piața locală și internațională, atât pentru start-up-uri din Ro si UK, cât și pentru branduri consacrate precum Samsung, UNICEF România, I.D. Sarrieri. Licențiată în Comunicare și Relații Publice și absolventă a unui masterat în Comunicare Politică și Marketing Electoral. Este pasionată de online, marketing și tehnologie, dovedind de-a lungul timpului că dedicarea și implicarea în proiectele în care crezi dau întotdeauna roade.
Ionuț Aionițoaei – De mai bine de 15 ani Ionuț lucrează îndeaproape cu manageri de proiect și reprezentanți de business pentru a livra excelență într-o varietate de arii precum, informatică de gestiune, management de proiect, securitatea informației și altele. Ultimii 6 ani i-a petrecut în calitate de consultant în cadrul Comisiei Europeane, unde a contribuit la mai multe proiecte, precum îmbunătățirea sistemului ce gestionează activitatea Centrului de Vizite al Comisiei Europene, transformarea sistemului ce gestionează procesul de acreditare al jurnaliștilor în cadrul Comisiei Europene și altele. Și-a obținut diploma de licență la Facultatea de Informatică din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, are un master în Management de Proiect și a studiat Management IT în cadrul Universității Solvay din Bruxelles. Pasionat de tehnologie, intrigat de problemele greu de rezolvat și dezvoltator de soluții, Ionuț crede că administrația trebuie să devină mai deschisă și să răspundă adevăratelor nevoi ale cetățeanului.
Dan Bărbulescu – Programator autodidact de la 12 ani, Dan a colaborat de-a lungul timpului cu firme de toate calibrele – de la startup-uri proaspăt fondate până la corporații multinaționale – și din multiple domenii de activitate (proiectare, automotive, securitate, marketing, entertainment) pentru varii proiecte IT. În prezent este antreprenor în domeniul soluţiilor software pentru marketing. Dan este pasionat de muzică, ciclism și călătorit.
Carol Brăileanu – Cu o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de software și absolvent al facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, a lucrat de-a lungul timpului atât în companii multinaționale – participând la proiecte complexe și făcând parte din echipe mari – cât și în companii de tip start-up, cu proiecte pe care le-a conceput și dezvoltat personal.
Claudiu Ceia – Claudiu are o experiență de peste 10 ani în project management și dezvoltarea de software online. Și-a început cariera ca Web Developer și Technical Project Manager în brațul digital al mai multor agenții de publicitate din România și Irlanda, pentru branduri precum Microsoft, Nokia, Coca-Cola, Subaru și alții, și are în portofoliu mai multe premii de publicitate pentru proiecte dezvoltate în Dublin. Ulterior, din 2012 până în 2016, a lucrat ca Software Engineer la Facebook, întâi în Irlanda și apoi în SUA, unde a dezvoltat tool-uri interne și proiecte de infrastructură. Lucrând de peste 8 ani în afara țării. Când nu scrie cod, Claudiu e pasionat de fotografie și film, maker movement și nuvele SF.
Alexandru Chirapleș – Cu peste 10 ani de experiență în industria de software, coordonând și livrând proiecte complexe de financial services, customer care, procurement, telco, retail și distribuție, Alex a decis să-și continue povestea într-un program pentru viitorul digital al României, la GovITHub. A ocupat pe rând roluri precum Software Developer, Team Leader, Technical Project Manager și Software Services Manager în Softelligence – un start-up românesc cu creștere de peste 40% year-over-year. A construit soluții software de business pentru companii naționale și internaționale de top, în arii precum CRM, BPM, e-commerce, e-marketing, document management, online și mobility. Este pasionat de călătorii, cultura asiatică, filme cu justițiari și jocuri de societate.
Alexandru Grosu – Alexandru are o experiență de 15 ani în consultanță și dezvoltare de software, lucrând pentru firme din telecomunicații, petrol, bănci și ospitalitate din România, Italia și Franța. Este un cunoscător al mediului corporate și a participat la diverse proiecte de “întinerire”. A absolvit Universitatea “Politehnica” din București, Facultatea de Inginerie în Limbi Străine în 1998 și are un master în sisteme îmbarcate și procesarea imaginilor la Université Paris-Sud în 2000. În 2015 a început programul Executive MBA ‘Leading Innovation in a Digital World’ la Télécom Ecole de Management în Paris.
Alexandru Jurubiță – Alexandru are peste 10 ani de experiență în proiectarea și implementarea de soluții software web-based, ajutând companii din diverse domenii de activitate să își construiască și consolideze o prezență activă online centrată în jurul informației. Co-fondator și dezvoltator full-stack la Mind Applications, Alex oferă servicii de UX, arhitectură de informație, vizualizare de date, machine learning și data mining pentru companii și ONG-uri din România, Elveția și Marea Britanie. Cu studii de masterat în Cibernetică, Statistică și Informatică Economică la ASE, Alex își dorește să ajute la îmbunătățirea interacțiunii cetațeanului cu instituțiile și organizațiile guvernamentale.
Cristian Levcovici – Cristian este inginer software și are peste 10 ani de experiență industrială la Microsoft în SUA și Intel în România. Este specializat în dezvoltare de aplicații de procesare, vizualizare și explorare de date, software de sistem și optimizare de performanță. La Microsoft, a fost membru al echipei centrale de optimizare a sistemului de operare Windows, în cadrul căreia a fost conducător tehnic și dezvoltator al profilerului de performanță Windows Performance Analyzer, precum și analist de performanță pentru scenarii video și audio. Iar la Intel, a fost conducătorul echipei de optimizare de performanță Java pentru scenarii IoT. Absolvent al Facultății de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica București și al unui master în știința calculatoarelor la George Mason University în Statele Unite ale Americii. Lui Cristian îi place ca în timpul liber să se țină la curent cu noutățile civice și tehnice și este mare amator de lectură, dezbateri cu prietenii, principii și soluții, alergări prin parc, călătorii, fotografie și drumeții montane.
Cristina Moga – Cristina are o experiență de peste 11 ani în proiectarea și dezvoltarea de sisteme software în domeniul privat. A condus proiecte pentru piața din Germania și SUA și are o experiență vastă în dezvoltarea de aplicații software pentru industria auto. În 2013 a co-fondat o companie de dezvoltare produse software care activează exclusiv pe piața din SUA, dar crede cu tărie în români, în munca cinstită și își dorește să se implice și să își pună experiența la treabă pentru viitorul digital al României. Cristina a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN în 2005, iar anul acesta a început studiile universitare de doctorat, în cadrul aceleiași facultăți, aria sa de interes fiind Deep Learning. E pasionată de fotografie, înot, snowboarding, matematică și călătorii.
Cezar Neaga – Cezar lucrează în domeniul dezvoltării de aplicații software online încă din 2002. A condus proiecte în Asia, America și Europa. În 2009 și-a fondat propria agenție web development în Viena, Austria unde locuiește în prezent. Compania sa lucrează în principal cu organizații non-guvernamentale: UNICEF, Crucea Roșie, GiZ sau antreprenori sociali. În 2012 a co-fondat centrul de incubare și accelerare de afaceri sociale al Impact Hub Viena, unde până la sfârșitul lui 2015 a fost Director de Program la Social Impact Award, program care acum se desfășoară în 10 tări din Europa Centrala și de Est. Cu studii finalizate la ASE, Facultatea de Comerț între 1997 – 2001.
Gabriel Păunescu – Gabriel are peste 10 ani experiență în antreprenoriat și programare, iar background-ul lui în start-up-uri vine la pachet cu spirit de inovație: Gabriel a patentat tehnologii de eficiență energetică pentru clădiri și mașini industriale, de conservare a resurselor în producție, cât și un nou mod de a corela machine data cu interacțiunea umană și maparea 3D a mediul înconjurător. Autodidact, Gabi a fondat prima firma la 18 ani, de găzduire jocuri online, ajungând în mai puțin de un an în topul celor mai mari jucători din țară după numărul de clienți. Experimentat în programare și business, a fost consultant în securitate informatică pentru o serie de clienți privați și guvernamentali, a fost co-fondator si CTO la 5 companii diferite în Paris, Londra și Sillicon Valley, Gabi aduce echipei GovIT Hub know how în turism, e-commerce, programare, import/export și IoT.
Ionuț Popa – Cu o experiență de peste 15 ani în comunicare vizuală, Ionuț este
designer multidisciplinar, specializat în crearea de experiențe cât mai simple, utile, rapide și plăcute pentru utilizator. Prin design-urile lui centrate întotdeauna către utilizator, Ionuț a contribuit cu soluții concrete la dezvoltarea unor produse& servicii care au mărit numărul utilizatorilor și gradul lor de satisfacție și loialitate, au crescut veniturile, au scăzut costurile și au ajutat atragerea de investiții de capital. Absolvent al Școlii de Arte din Iași, Ionuț își dorește să participe la crearea de proiecte informatice de e-guvernare utile, ușor de folosit, funcționale, estetice și prietenoase, care să ajute la o interacțiune cât mai simplă și placută a statului cu cetățenii.
Ștefan Popa – Ștefan are o experiență de peste 13 ani în domeniul IT&C în România și pe plan internațional. A lucrat până acum în domeniul software open-source, atât pe partea de implementare, cât și în zona de formare & coordonare de echipe software. Cu o bogată experiență în interacțiunea cu comunitățile globale de dezvoltatori software, Ștefan a fost responsabil cu dezvoltarea de driver-ere de comunicație pentru protocoale de comunicație în rețea, folosite de periferice hardware în infrastructura de comunicație fixă și mobilă; portare stive de comunicație Linux / Android, pentru periferice Wi-Fi, Bluetooth, 3G, NFC pe platforme mobile; optimizări software pentru operații de criptare și securizare a datelor; si optimizări software pentru implementările limbajelor dinamice de programare precum PHP, HipHopVM, Python – folosite în scenarii de utilizare, ca de exemplu WordPress, MediaWiki, Drupal, OpenStack / SWIFT, configurate pentru centre de date.
Radu-Ionuț Popa – Radu are o formație de inginer IT și este absolvent al Institutului Național de Științe Aplicate din Lyon (Franta). Deține o experiență de peste 10 ani în managementul si implementarea sistemelor informatice. Lucrează în cadrul grupului PITECH+PLUS din Cluj-Napoca ce are o activitate dedicată în particular aplicațiilor dezvoltate pentru Organizația Mondială a Vămilor (Bruxelles). Software-ul său, dezvoltat la Cluj a plecat spre toate colturile lumii în misiunea de a oferi mijloace tehnice vămilor naționale în lupta cu infracționalitatea trans-frontalieră.
Remus Rușanu – Remus vine în echipa GovIT Hub cu o experiență de peste 20 ani în IT și dezvoltare de software, iar background-ul lui profesional include companii precum Microsoft, unde a lucrat ca programator din 2001 până în 2016 în echipa de Microsoft SQL Server. Din Aprilie 2016, lucrează la un startup propriu, DBHistory.com, care se ocupă de monitorizare și audit de SQL Server. Are peste 200k puncte de reputație pe StackOverflow și participă activ la evenimentele grupurilor de utilizatori de Java, BigData, Hadoop și SQL Server din București. Absolvent al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economica, ASE Bucuresti, promoția 1996.
Roxana-Carmina Stan – A absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare (UPB) și are peste 10 ani experiență în domeniul dezvoltării de software și al aplicațiilor web, în special pe platforme mari, scalabile. În același timp, în ultimii 2 ani a intrat în contact cu zona de business, având o bună înțelegere a proceselor și problemelor relaționate cu zona operațională. Cu o puternică capacitate analitică și orientată spre rezultate, Carmina și-a adus contribuția atât în IT, cât și în zona de business development în cadrul companiilor pentru care a lucrat. Este pasionată de hiking și trekking în mod particular și de călătorii în general.
Lucian Stuparu – Lucian are experiență de peste 10 ani în dezvoltarea de aplicații software web-based. Din 2010 a lucrat în cadrul companiei Zitec, rolul de bază pe care l-a îndeplinit în cadrul echipelor fiind de software engineer. În ultimii 2 ani s-a orientat spre partea de business analysis, project management și procurement, colaborând în special cu beneficiari internaționali. Proiectele implementate au fost din domeniile turism, educație, fashion, precum și din zona non-guvernamentală. Lucian a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare (specializarea Ingineria Sistemelor Automate) și a obținut un Master în Prelucrări Complexe de Semnale în Aplicații Multimedia, la Universitatea Politehnică București. Este pasionat de tehnologie, inovație, călătorii.
Oana Talpalaru – Oana are o experiență de peste 10 ani în branding, web design și marketing online. Din 2006 a început să lucreze în agenții de creație din România, realizând proiecte online cu impact social. Timp de 6 ani a lucrat ca Freelance Art Director pentru companii internaționale din Europa și SUA. în prezent este Fondator și Director de Creație la Dieu Design Studio. A absolvit Colegiul Național de Artă secția Arte Plastice și Universitatea de Informatică. Iubește animalele, natura, universul, este pasionată de artă, tradiția indiană și mindfulness.
Sorin Vasilescu – Profesionist IT cu 12 ani de experiență în dezvoltare de aplicații web multimedia, management de proiect și de echipă, Sorin a contribuit de-a lungul timpului la construirea unor soluții interactive, multimedia, cu disponibilitate crescută, care să acomodeze zeci de mii de utilizatori simultani. Participarea la dezvoltarea unui CDN video și primelor soluții de video streaming din Romania i-a adus lui Sorin experiența de colaborare cu televiziuni și trusturi de presă, companii de telecom și chiar instituții de stat, printre beneficiari fiind și Televiziunea Română. Au urmat alte colaborări în dezvoltarea de soluții IT în domeniul retail, banking și educație. Convins că schimbarea ține de fiecare dintre noi, Sorin e de părere că e nevoie de mai mulți oameni care se implică activ.

Mă bucur că printre ei sunt și persoane cu experiență în domeniii conexe it. Imi doresc ca această echipă să devină un exemplu pozitiv. O aplicație performantă are nevoie de o grafică care să-i susțină calitatea și de o promovare eficientă. Reușita acestui proiect, din punctul meu de vedere, depinde produsele implementat și de susținerea noastră – a celor care beneficiem de ele, care le vom folosi pentru a putea progresa împreună.

Am insistat pe primii 20 de bursieri GovITHub pentru că fac parte dintre cei care cred că acest proiect va continua și după cele 6 luni cu alți bursieri.

Proiecte propuse spre implementare echipei GovITHub

Prietenul pacientului – un sistem funcțional de colectare a feedback-ului pacientului;
Stop cozi – un sistem de programare și informare în privința cozilor de la ghișee.
Gov 2.0 – îmbunătățirea și eficientizarea platformelor guvernamentale pentru a deveni mai prietenoase și ușor de folosit;
MFP pe telefon – aplicație ce își propune creșterea numărului de cetățeni care aleg să utilizeze serviciile oferite de MFP in spațiul virtual via telefon mobil;
Business Start – o aplicație ce va explica diferitele forme juridice din România, cu avantaje și dezavantaje pentru antreprenori și în ce cazuri sunt recomandabile;
Istoricul Tranzactilor pentru un Imobil – o aplicație care permite regăsirea istoricului tranzacțiilor pentru un imobil sau pentru o zonă;
RoadRo – o aplicație ce permite cetățenilor să raporteze abuzuri ale șoferilor (în primă fază parcări ilegale, ulterior încălcări majore ale codului rutier).

Inchei acest articol cu o rugăminte. O rugăminte pentru prietenii bloggeri care scriu despre cum și-au ușurat viața cu diverse aplicații. Vreți să fim într-adevăr mândri că suntem români? Hai să promovăm proiectele GovITHub până când devin obișnuință pentru fiecare român și câțiva ani în plus.

Articole recente

Ne convine, nu ne convine, internetul este un animal de companie alături de care vom convețui mult timp de acum în colo. Cum vom convețui,…

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Tractări auto