Am renunțat la comentariile cu Disqus în favoarea celor cu Facebook

La sfatul unor prieteni am decis să renunț la comentariile cu Disqus în favoarea celor cu Facebook.

In ciuda unor discuții privind cui îi aparține responsabilitatea comentariilor postate pe bloguri, cei de la WordPress mențin în continuare posibilitatea de a posta cu nume / email / web. Responsabilitatea îi aparține autorului, au spus unii. Dar dacă acel comentariu a fost postat de altcineva în numele său? Au întrebat alții. Ii cunosc adresa de email cu care postează în blogosferă. Numele e public. Blogul e public.

Bloggerii de pe alte meleaguri folosesc cu succes platforma Disqus pentru a pune capăt acestei discuții și pentru a veni în sprijinul celor mai comozi dar suficient de motivați pentru a scrie un comentariu. Omul este de bună credință. Dorește să posteze un comentariu. De ce îl obligăm să tasteze nume / email? Numele e nume. Dar emailul? Faza cu nu e public este învechită. Goana după trafic îi îndeamnă pe mulți să apeleze la tehnici de promovare lipsite de omenie. Increderea acordată bloggerului primează și de această dată.

Astăzi am retras de pe blog posibilitatea de a posta cu Disqus chiar dacă avantajele acestei platforme de postare comentarii în social media sunt net superioare celer oferite în prezent de către Facebook.

In prima fază m-am gândit să mai las și Disqus o perioadă. Am renunțat în cele din urmă. De ce să-l mai las? Ca să promovez Disqus în rândul unei comunități captive în Facebook?

Voi reveni asupra acestei decizii când voi avea motive să cred că se dorește ieșirea din această captivitate. Inclusiv în rândul bloggerilor. Am încercat să-i înțeleg pe cei care postează pe alte bloguri folosind modulul de facebook aflat lângă modulul clasic de comentarii. Nu am reușit. Iși spun bloggeri dar își semnează comentariile cu un user de Facebook. Dacă nu îi cunosc și dau click pe nume ajung pe Facebook nu pe blogul lor.

In România este mai comod să postezi direct de pe Facebook.

Toți românii au acum cont pe Facebook. Stiu. Stiu și că numărul de comentarii postate pe alte bloguri este invers proporțional cu numărul de articole postate pe propriul blog. Să posteze cum o posta, doar să posteze. Să lase un semn drept mulțumire pentru ce a găsit acolo. O informație utilă. O clipă de liniște. Un motiv să râdă. Până și banalul mulțumesc este binevenit.

De la bloggeri, mai ales de la cei care se mai duc pe cursuri de seo sau se uită în Google Analytics mai des ca la icoană, am pretenții. In loc să tragem împreună în aceeași direcție (a se citi – în loc să promovăm importanța unei discuții în pagina articolului care a generat-o comparativ cu discuții fragmentate pe diverse profile și conturi social media) am senzația că ne-am împotmolit în discuții inutile despre culoarea ursului din pădure.

Mi-aș dori ca atunci când vă atrage atenția un articol distribuit pe facebook să vă țineți în frâu primul impuls de a vă da cu părerea înainte să citiți articolul. Dacă vreți să participați și voi la discuția respectivă scrieți pe blog. Pe pagina articolului. Ca să poată citi și cei care ajung acolo de pe alte canale de promovare.

UPDATE
Vă recomand cristianflorea.ro Dacă ai Facebook Comments pe blog, le poți sincroniza cu pagina ta de Facebook

Comment Mirroring sincronizează comentariile de la articolele de pe blog, cu cele de pe pagina ta de Facebook. Adică atunci când dai share unui articol de pe blogul tău pe pagina ta de Facebook, în momentul în care cineva lasă un comentariu în formularul de pe blog, acel comentariu va apărea și la postarea de pe Facebook. Și viceversa: dacă cineva lasă un comentariu la statusul de pe Facebook, acel comentariu va apărea și pe blog.