Roboții umonoizi nu au fost inventați ca urmare a normelor actuale de distanțare socială
În ultimele săptămâni am tot auzit ideea că roboții AI / ML vor intra în casele noastre datorită pandemiei actuale. Total greșit. Nu pandemia a dus la apariția roboților umanoizi. Ei existau și înainte de apariția pandemiei.
Putem spune că pandemia a grăbit puțin lucrurile. Poate, în lipsa ei, discutam despre roboții umanoizi – casnici sau industriali – peste câțiva ani. Datorită ei, discutăm acum. Dar asta nu înseamnă că roboții umanoizi au fost inventați ca urmare a noului stil de viață bazat pe distanțare socială. Ei existau și înainte să apară C19. Sunt câțiva ani de când se tot discută despre sume colosale investite în acest domeniu. Sunt câțiva ani de când anumite servicii online au fost reinventate integral pentru a le permite să se dezvolte. Sunt câțiva ani de când se discută despre avantajele prezenței lor în anumite colective. Faptul că unii editori au auzit abia acum despre roboții umonoizi nu înseamnă că ei nu existau și înainte.
Un exemplu. De anul trecut. Gazdă – Toyota Research Institute
Asocierea lor cu golul lăsat de distanțarea socială cu care ne confruntăm este extrem de periculoasă. Alimentează ideea că roboții ne vor îndepărta de semenii noștri. Că noi nu ne vom mai întâlni la o bere cu prietenii pentru că vom avea cu cine ciocni un păhărel acasă. Rolul lor este de a ne ajuta în diverse activități pentru a ne putea permite să petrecem mai mult timp cu cei dragi. Nu ei ne îndepărtează de alți oameni. Priviți în jur. Acum, când nu discutăm despre robotul cumpărat de vecinii de peste gard. Fiți sinceri! Puteți face față invidiei și răutății din jurul vostru? Nu roboții ne îndepărtează. Nu covidul ne îndepărtează. Lipsa de omenie ne îndepărtează. Covidul a mărit distanța fizică dintre noi, dar nu el ne împiedică să mulțumim pentru ajutorul primit, nu el ne împiedică să ne susținem reciproc moralul, nu el ne împiedică să ne păstrăm buna dispoziție. Covidul a tras brusc perdeaua din fața oglinzii și ne-a permis să ne privim în ochi. Să ne privim așa cum suntem cu adevărat. Fără mască. Fără teatru. Fără capacitatea de a ne mai ascunde gândurile. Cum ești? Așa sunt. Îți place ce vezi? Nu. Așa ești. Ce faci? Fugi? Arunci cu pietre în cel care ți-a întins o mână de ajutor când ai fost la ananghie?
Nu roboții ne îndepărtează. Noi ne îndepărtăm unii de alții datorită a ceea ce am văzut în oglindă. În loc să ne acceptăm așa cum suntem în realitate și să ne cerem scuze atunci când greșim sau să acceptăm laudele atunci când facem o faptă bună, noi continuăm să ne punem în față o un zid imaginar protector. Acel zid a fost luat de ape. A venit apa și l-a luat. Oauuu. Nu ne mai putem ascunde adevărata față? Ce facem?!?!?!? Fugim acasă, zăvorâm poarta și dăm vina pe roboți că ne-au îndepărtat de oameni. Nu ei ne-au îndepărtat de semenii noștri. Noi o facem. Puțin câte puțin. Dăm jos puțin câte puțin latura umană de pe umerii prietenilor noștri până rămân la stadiul de indivizi. Din acel moment, între ei și roboți nu mai există nici cea mai mică diferență. Amândoi sunt la fel de incapabili să empatizeze cu emoțiile noastre.
Vreți să mergem mai departe? Hai să încercăm.
La o masă se întâlnesc două persoane. Prima are nevoie de o persoană care să o ajute la bucătărie și la curățenie. A doua are nevoie de o slujbă pentru a-și putea permite să-și țină copiii la școală. Prima se întreabă dacă poate avea încredere în a doua. A doua se întreabă dacă poate avea încredere în prima. În cele din urmă, decid că nu pot colabora și prima cumpăra un robot precum cel testat în prezentat mai sus. Robotul este vinovat pentru această alegere?
