Trăim într-o perioadă în care intimitatea noastră este pusă la grea încercare. Parcă suntem actori într-un film. Intr-un film în care fiecărui element de recuzită îi este asociat automat și un element de culegere de informații. Avem libertatea de a respecta scenariul necenzurat, dar fiecare mișcare, replică, gest, dorință ne sunt înregistrate. De ce? Pentru a fi mai eficienți într-un mediu aparent sigur. Mă rog. Așa ni se spune. Deocamdată, pe val este social media. Vor mai înflori ghioceii de câteva ori până când pe prima poziție va urca în forță IoT-ul.
Cei care vor să vândă ceva pe internet se așează comod în fața monitoarelor, completează un chestionar mai mult sau mai puțin stufos, aprobă plata și așteaptă să curgă comenzile. Unii au noroc. Alții rămân doar cu așteptarea. Nu norocul a făcut diferența. Diferența este dată de capacitatea celor care s-au aflat în spatele celor două campanii de a percepe evoluția social media. Cumpărătorii de astăzi activi pe social media doresc să comunice, sunt mai bine informați decât cei de anul trecut și nu se mai lasă atât de ușor influențați de asocierea unui produs cu un logo.
Este primăvară. Să presupunem că avem un solar. Ne ducem la piață și cumpărăm câteva plicuri cu semințe pe care le punem în sertar. Credeți că vom avea ceva în solar peste câteva săptămâni? Mă îndoiesc. Ne vom întoarce în piață și vom cumpăra salată, ceapă, pătrunjel, mărar, roșii etc. De la oameni care au pus semințele în sol, le-au îngrijit, le-au udat, le-au cules și au venit cu ele în piață. Si acum întrebarea decisivă – voi cumpărați de la același producător? Cam la fel este și în social media. Căutați același vânzător doar dacă v-a uns la suflet cu o vorbă bună, v-a dat de fiecare dată legume proaspete mai din spate și o legătură din partea casei.
Social media se va baza întotdeauna pe noi indiferent de direcția în care va evolua. Oameni, prieteni, persoane, clienți, potențiali clienți, cumpărători. Eticheta contează mai puțin.