Tații moderni și-au propus să ia atitudine și să protejeze echilibrul copil – tehnologie

28.10.2017

Modern Dad’s Challenges ne invită la o discuție despre echilibrul copil – tehnologie.

Echilibrul copil – tehnologie coincide cu echilibrul libertate – responsabilitate.

Când vine vorba despre timpul alocat copiilor pentru tehnologie am observat că unor părinți începe să le cam crească tensiunea când fac trimitere la responsabilitate. La responsabilitatea noastră, a părinților. Până la o anumită vârstă tot ce ține de tehnologie se încadrează la capitolul jucării. Hai să fim serioși! Sunt copii. Ce vreți de la ei?!?! Vreți să se uite la 3 – 4 ani la documentare pe Național Geographic? Sau să citească tratate cu tehnici de manipulare a părinților? Eu cred că voi fi în curând pregătit să iau și cel mai exigent casting de voci la Disney Junior.

Dacă am fi trăit pe la 1900 când întâlneam roboți doar prin cărțile sf mai treceam cu vederea acest aspect. Dar când avem deja un robot căruia i s-a acordat oficial cetățenie într-o țară eu zic că a cam sosit vremea să devenim responsabili și în această privință. Vă recomand articolele postate în categoria Digital Parenting. Priviți în jur. Roboții fac parte din viața noastră. Nu mai spun de tot ce a adus cu el stilul smart de viață. A ține tehnologia departe de ei este ca și cum am refuza să-i ducem la grădiniță de teamă să nu ia contact cu cine mai știe ce virus sau să nu fie mușcați de alți copii.

Fiecare dintre noi ne dorim ce este mai bun pentru copiii noștri. Fiecare dintre noi ieșim în stradă pentru a le apăra dreptul la libertate. Fiecare dintre noi învațăm zilnic câte ceva în speranța că vom deveni un părinte mai bun. De ce gândim altfel despre tehnologie? Credeți că cei care au crescut în familii fără televizor nu vor fi obligați să folosească un smartphone peste câțiva ani? Aș prefera ca toți cei care pun tehnologia la colț să înceteze să o mai folosească greșit în prezența copiilor. Noi suntem primul lor exemplu. Cei care iau cina cu furculița într-o mână și smartphone-ul în cealaltă ce pretenții pot avea de la copii? Să-i asculte și să facă ce le spun părinții? Aici intervine din nou responsabilitatea. Când ne așezăm la masă noi nu ne ridicăm nici dacă sună telefonul. Poate să sune. Ne uităm după ce am terminat de mâncat. Excepție fac doar cazurile în care cineva insistă. O altă regulă – smartphone-ul nu este pentru jocuri. Nici acasă. Nici în mașină. Nici la bunici. Fără excepție.

Echilibrul copil – tehnologie

Data și locația:
• 15 noiembrie, începând cu 18.30;
• Hotel International din Bucuresti.

Invitați:
• Georgiana Rosculet, Psihoterapeut și Coordonator programe educaționale Ora de Net: „Provocările părinților în era digitală”;
• Lucia Radu Simota, Digital Learning Designer: „Programul digital al copilului: când, cât și cu ce efecte?”;
• Daniel Rogoz, Fondator Kinderpedia: „Gadget-uri și aplicații utile pentru părinți și copii”.

Branduri partenere:
• Orange Romania,
• Nestle Incepe Sanatos Creste Sanatos,
• Motorola Romania
• ErFi Romania
• DALB – Creator de frumos.

Accesul este gratuit. Pentru înscriere vă rog să completați formularul de înregistrare.

Comentarii

  1. Elena Santos spune:

    Fiecare copil al meu are telefon smart(exceptie Sarah) si tableta si calculator de birou. Da sunt de acord cu tehnologia insa au limita de 1 ora in timpul saptamanii si 2/ 3 ore in weekend si astea impartite nu legate. Pe telefon au aplicatii Rihanna despre artcraft, Alessandro despre cum iti faci un business cu ajutorul jocurilor in Youtube. Nu au documente/ jocuri pe hide. La calculator joaca League of legents. Fiecare au lectii apoi atributii in casa si dupa tehnologia…Asta am vrut sa spun cu limite. A, ca si tine la masa de seara cand stam cu totii, fara Tv fara gadgeturi.

  2. Raluca-Maria Simion spune:

    Noi suntem familie fără TV. De ce? Fiindcă pe noi ca părinți ne obosește și îl țineam mereu închis. Aduna praf și am renunțat la el… Preferam sa ne uitam la un film bun, la laptop. Avem smartphone, dar le folosim cu măsură. Copiii încă sunt mici, asa ca am preferat și ne-a fost ușor sa urmam recomandarea de a nu expune DELOC copiii la ecrane înainte de 2 ani. Sunt studii serioase care motivează acest lucru. După 2 ani, cel mare a început sa se mai uite la povesti în imagini (avem Cd-uri primite cu cartile aferente), la cantece pentru copii, imagini și poze cu diverse din când în când. Nu simt ca îl privez de ceva, ci ca e ancorat în stilul familiei noastre și crescut într-un mod sănătos dpdv psihologic. Are abia 3 ani. Chiar are toată viata sa se uite la desene, sa facă cunoștință cu mult prea comercialul Disney și restul. El știe ca telefonul este pentru a vorbi cu alți oameni, pentru a da mesaje și a rezolva diverse alte probleme. Are și el un telefon al lui, mai simplu și nefuncțional, dar cu care se joaca în fel și chip, își dezvolta imaginația 🙂
    Va veni și vremea tabletelor, dar nu anul acesta.
    Desigur, fiecare are dreptul sa facă cum considera în propria familie, dar consider ca expunerea limitata la tehnologie e benefica la vârste mici, mai ales dacă luam în considerare numărul tot mai mare de copii cu probleme de atenție.

  3. Marin Rares spune:

    Eu le-am lăsat acces liber la tot ce înseamnă smart din acsă. La început au fost parcă drogați dar după câteva săptămâni au început să le lase împrăștiate prin casă. Nu mai erau atractive. Nu mai aveau secrete. Când a venit primăvara am scos bicicletele din garaj și am revenit la normal.

Postează un comentariu


Articole învecinate