Unul din principalale subiecte care vor fi dezbătute cu ocazia “Global Summit on Humanoid Robotics and IOT” organizat în Tokio – Japonia, în perioada 13 – 14 noiembrie 2020 este tendința majoră de a înlocui profesorii umani cu roboți umanoizi în educația de top. La această întâlnire sunt așteptați să participe experți din toată lumea care lucrează în domeniul roboticii umanoide și IOT.
Dincolo de toate discuțiile despre etică și de importanța interacțiunii unui elev cu un cadru didactic uman, eu recomand să fim sinceri cu noi înșine. A cam sosit vremea să recunoaștem în ce proporție materia înțeleasă și reținută de către un elev se datorează educatoarei / învățătoarei / profesoarei și cât se datorează familiei și internetului. Micuța mea este mică. Preșcolar. Chiar și la această vârstă, statistic vorbind, a învățat mai multe de la televizor și de pe internet, decât a învățat de la grădiniță. Acolo a auzit diverse noțiuni. De reținut și de stabilit conexiuni cu alte informații cunoscute deja tot alături de noi. Am avut ocazia să discut cu studenți la facultăți tehnice. La facultate se duc doar pentru a bifa prezența și pentru a-și lua câteva notițe. Ulterior, în cameră, intră pe net și se documentează suplimentar pentru a le putea înțelege. Pe YouTube există canale specializate pe diverse programe școlare. Nu ai înțeles, dai replay. Până înțelegi. Fără limită de timp. Este realitate.
Una din principalele probleme cu care se confruntă cei care sunt nevoiți să aleagă forma de învățământ pentru următorul an școlar este imposibilitatea ca profesorul să se adapteze fiecărui elev în parte. Fizic, nu este timp. Ora a fost redusă considerabil. Doar dacă ar sta să-i întrebe pe fiecare elev care a optat pentru prezența la distanță dacă este online sau nu, s-ar termina ora înainte să înceapă. Imposibil. Cei care și-au asumat riscul și au venit la școală ar fi evident defavorizați. Noi, în calitate de părinți, ne trimitem copiii la școală ca să învețe. Sperăm ca profesorii să le răspundă la întrebări. În realitate, chiar dacă ar dori să le răspundă nu mai au timp. Copilul vine de la școală cu o coală de notițe copiate de pe tablă și cu două coli cu întrebări de adresat acasă părinților.
Un profesor care să fie capabil să răspundă audio prin căști sau vizual pe o tabletă fiecărui elev în parte. Un profesor care să poată ajuta fiecare elev în parte până când va fi pregătit să treacă la următorul nivel. Un profesor care să-i poată oferi imediat informațiile complementare folosite în timpul predării. Cel mai mult am urât în facultate răspunsul „afli de la bibliotecă”. Ei plecau de la premiza că noi știm deja toate noțiunile subtile specifice materiei predate. Vă dau un singur exemplu. De grădiniță. Un copil crescut înconjurat de betoane, ținut departe de tv și mediul online, este rugat să grupeze câteva planșe cu diverse animale în două mulțimi: animale sălbatice și animale domestice. Se pleacă de la premiza că acel copil știe deja ce este un animal sălbatic și unul domestic. Știe care este diferența dintre un câine și un lup. Nu mai spun că din cauza unor birocrați, în astfel de situații, sunt întâlnite și animale rare specifice altor zone. Bun, copilul trebuie să le știe. Dar dacă nu știe unul dintre ele și întreabă ce este? Știți ce răspuns primește? Să o întrebi pe mama acasă. Cum ar fi dacă acel profesorul digital s-ar opri și i-ar arăta câteva clipuri video cu animalul respectiv? Cam despre asta este vorba în această discuție.
Noi, părinții, suntem pregătiți pentru o astfel de formă de învățământ? Eu unul am cam început să separ partea de socializare de cea de învățământ. Dacă vreau socializare, aleg locurile unde o pot găsi în adevăratul sens al cuvântului. Unde poate întâlni alți copii cu care poate lega prietenii de lungă durată. Dar când vine vorba de învățământ îmi doresc ca ea să rămână cu ceva în tărtăcuță.
Profesorii sunt conștienți că peste câțiva ani se vor confrunta cu o concurență calificată pentru anumite posturi de top? Mă îndoiesc. Cel puțin cei de pe meleagurile noastre care abia în această vară au pus pentru prima dată mâna pe un laptop.
Cu siguranță, vom mai discută despre profesorii roboți umanoizi. Acesta este doar începutul. Digital parenting a trecut de nivelul alegerii unor tehnice pedagocice smart.
