S-au obișnuit cu greu cu greșelile de dactilografie și cu cele de gramatică elementare. Toți suntem grăbiți. De ce nu ar fi grăbiți și cei obligați, conform fișei postului, să scoată pe bandă rulantă articole? Când se grăbesc le mai scapă câte o literă sau nu mai revin asupra unei exprimări. Hai să fim serioși??! Cine mai are acum timp să stea câteva săptămâni la o singură propoziție cum stătea Ion Creangă? Înțelegem, înghițim în sec și mergem mai departe. Azi puțin. A doua zi puțin mai mult. Și uite așa am ajuns să nu mai înțelegem din titlu ce a vrut să spună autorul.
Dar, treptat, treptat, am început să ne dea seama că cineva ne fură din timp.
Vă mai aduceți aminte de vremurile în care jurnaliștii doreau să impună legal bloggerilor să-și marcheze fiecare articol de pe urma căruia a obținut un anumit favor? Cu P în față sau la coadă. Să menționeze în primul paragraf. Să-și declare veniturile la finanțe pentru a fi impozitate. O întreagă nebunie. De ce? Ca să protejeze cititorul? Nu cumva adolescentul ce calcă pe trecerea de pietoni cu telefonul în mână să fie indus în eroare. Adevărul este că în spatele acestei intenții a fost sabotarea unei posibile concurențe care începea să crească precum cei din basmele populare.
În tot acest timp, ei au continuat să facă uz de expresia „ultima oră” pentru a-și atrage trafic rapid. În „ultima oră” au apărut următoarele evenimente (evit să folosesc expresii care fac trimitere la catastrofe, cataclisme și sfârșitul lumii). Titlu mare. În lipsa unor evenimente reale mai merg și altele trase de păr. După ce ce citești îți dai seama că duduia celebră din titlu nu era chiar atât de celebră.
Ca să fie ulcica mică și mai mare, nu mai retrag „ultima oră”. Promovează articolele cu „ultima oră” și după câteva zile de le evenimentul respectiv. Nu pun „ultima lună” sau „ultima săptămână” sau „ultima zi”. Doar „ultima oră”. Ultima. Ați reținut. Nu azi. Sau recent. Ultima. După ce îl terminăm de citit, ieșim afară și ne alăturăm celor care sărbătoresc sfârșitul lumii.
Care televizor? Cel cu lămpi de pe vremea bunicilor noștri sau cel cu led pe care îl am atârnat de perete, conectat la internet? Între cele două există o diferență foarte mare. Diferența nu este dată de timpul petrecut în fața monitorului, ci de calitatea timpului pe care-l petrec copiii în fața monitorului. Sunt foarte puțini părinți care conștientizează această diferență. Și mai puțini editori online care se autoproclamă experți în smart parenting, atrași de mirajul monetizării traficului online.
Ca și-n prima categorie și aici regăsim același tipar. Goana după articole. Nimeni nu mai are timp să se documenteze suplimentar. Au citit în trei surse diferite că televizorul este nociv pentru copii. Asta e. Televizorul este nociv pentru copii. Pac pac. Încă un articol. Nu mai stă nimeni să verifice dacă dacă această informație mai este valabilă pentru zilele noastre. Apropo, pentru cei care nu știu – primele articole despre impactul negativ al televizoarelor pentru copii au fost redactate în perioada în care televizoarele erau folosite pentru jocurile pe console. Între timp, au fost consemnate încă două perioade distincte – creșterea numărului de programe tv și apariția internetului. În concluzie, vorbim de 3 etape distincte. Fiecare cu particularitățile ei. Este total greșit să iei concluziile de la prima etapă și să i le aloci și etapei actuale.
Această goană după senzațional monetizabil va dura atât timp cât vor exista persoane care-și vor dărui de bună voie timpul. La nivel superior sunt cei care au decis să se protejeze de acest furt și au ales canale online cu plată, lipsite de spații publicitare. Dau un ban, dar măcar știu că ultima oră este ultima oră și televizorul cu led este benefic pentru copii doar dacă este folosit în scopuri educative.
Acestea fiind zise, vă doresc o zi bună în continuare.
