Webstock 2020 – testul celor care fac bani în online

7 oct. 2020

La Webstock am întâlnit persoane care se mândreau cu faptul că este mai rentabil financiar să-i înveți pe alții să facă bani în online, decât să facă ei bani.

Webstock 2020

După comunicarea directă, parte care îmi lipsește enorm în acest zile, am apreciat în fiecare an la Webstock sinceritatea celor care au reușit să-și pună pe picioare o afacere în online. A fost greu? A fost. A fost nevoie de investiții majore de timp și bani? A fost. Regretă ceva? Nu. Inclusiv eșecurile au avut partea lor de pregătire. Ei îi reprezentau pe cei care trăiesc în realitate. Pe cei care au fost dispuși să-și asume riscuri în speranța că vor reuși să obțină rezultate care să-i diferențieze de cei din imediata lor apropiere.

De partea cealaltă erau cei care se întreceau în sfaturi. Care mai de care venea cu un ambalaj mai atrăgător și cu un mesaj mai convingător. Noi știm. Vă spunem și vouă o mică bucățică din ceea ce știm. Noi nu ne asumăm riscuri pentru că nu este rentabil din punct de vedere financiar. Noi ne respectăm. Vrem să fim liberi. Vrem să avem timp să cutreierăm lumea în lung și-n lat. Ne ferim de obligații. Sunteeem libeeeeri. Dacă vreți să fiți și voi liberi, vă așteptăm la x pentru a discuta detaliile unei colaborări. Noi vă spunem cum să munciți și voi munciți. Noi ne respectăm.

Când ai în față persoane care abia au învățat să înnumere până la 10 este foarte ușor să-i convingi să dea din cap și să te aplaude când îi înveți să înnumere până la 20. Dar nu cumva să le spui că banii vor începe să se întrezărească abia când ajung pe la 100 că se pierde tot entuziasmul din sală. Povești. Povești. Vrem povești.

Îmi aduc aminte de o discuție despre advertoriale. Eu luam partea celor care nu-și permit să plătească sute de euro pe un articol. Persoana respectivă încerca să mă convingă cât de eficientă este o poveste fictivă despre un anumit produs sau serviciu. Povestea vinde. Povestea face diferența dintre un advertorial pe te miri ce și unul pe sute de euro. Povestea, dle, povestea. Nu contează dacă povestea a generat comenzi, dacă a transmis un mesaj despre produsul sau serviciul respectiv. Important este să obții un ambalaj atractiv.

Aș mai vrea să mă opresc asupra unor persoane entuziasmate că au descoperit roata. Roata?!?!?! A se citi tehnici de promovare sau monetizare specifice mediului online. Ce tareee. Și când ajungi acasă și cauți detalii pe google vezi că tehnicile respective existau de câțiva ani. A fost bine că am auzit și acum de ele, dar hai să rămânem cu picioarele pe pământ și să fim obiectivi. Hai să discută despre acel decalaj de câțiva ani! De ce nu am discutat despre aceste tehnici în urmă cu câțiva ani?

Din punctul meu de vedere, Webstock 2020 este un test. Un test al celor care fac bani din online. Acum se vede diferența dintre cei care și-au asumat un risc și cei care au ales confortul. Unii nu mai fac față solicitărilor și alții se uită pe geam. Perioada poveștilor de dragul poveștilor a apus. Am tot vorbit despre importanța capacității de adaptare. Ok. Acum avem ocazia să demonstrăm că dispunem de această capacitate. Avem ocazia să demonstrăm că ne putem adapta.

La edițiile anterioare am urmărit cu atenție numărul ecusoanelor rămase neridicate. Nejustificat de multe. Decizia de a participa nu era dusă până la capăt. Nu era suficientă voință. Exact acea voință face acum diferența.

Dacă vrei să „mergi” și tu, ești binevenit. Pentru program, click aici!.

Webstock este organizat anul acesta sub conceptul evenimentelor „fără atingere”, ce țin cont de normele de distanțare socială și de siguranță a tuturor persoanelor implicate, de la staff la vorbitori și parteneri. Conceptul propune vorbitorilor o experiență pe scenă apropiată de cea a unei conferințe clasice, gândită însă ca o apariție live într-un studio TV.

Articole recente

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Ieri: Social media este inutilă. Azi: Manipularea și dezinformarea este evidentă. Străbunii noștri aveau o vorbă. Fă-ți iarna car și vara sanie! Dacă nu puteai…