Vrei să-ți protejezi familia de dependența de telefon? Transmite pe TV video-urile cu familia

Dacă tot susții că vrei să-ți protejezi familia de dependența de telefon, de ce le arăți copiilor înregistrări video pe telefon?

dependența de telefon

Când ești la masă și îți rămâne ceva între dinți iei o scobitoare. Indiferent ce ai mâncat. Cam la fel este și cu dependența de telefon. Dacă nu reușești să stai mai multe ore fără să te uiți în monitorul telefonului se numește dependență indiferent de ce vezi acolo. Cum ajungem să ne simțim confortabili doar dacă butonăm un smartphone este o poveste lungă. Nici măcar scuza că îl folosești pentru job nu este relevantă în marea majoritate a cazurilor – pentru persoanele care desfășoară activități ce necesită o disponibilitate online de lungă durată telefonul este doar pentru situații de maximă urgență.

Când ne plictisim, primul loc în lista preferințelor este adjudecată de către înregistrările video. De la cei mici care nu știu să citească până la cei mai în vârstă care au obosit să tot citească. Telefoanele smart, cu sprijinul fidel al rețelelor de socializare și al conexiunilor la internet, avem o alternativă imediată la cel mai mic stimul de plictiseală. Scoatem telefonul și dăm play la un clip video.

Alternativele mai complexe așteaptă la rând precum animalele de pradă cu experiență. Rețele de socializare. Jocuri în rețea. Mai nou, supravegherea video a bonei sau a biroului. Video. Video. Video.

Cei mai vulnerabili în această bătălie sunt copiii cu părinți iresponsabili în ceea ce privește smart parenting.

A nu se confunda părinții cu o educație precară cu părinții iresponsabili. Părinții cu o educație precară sunt cei care nu au auzit pe nimeni spunând cât de nociv este pentru ochii copiilor privitul exagerat în ecranul telefoanelor. Nu este vina lor că noi, cei din jurul lor, nu am reușit să găsim o cale de comunicare care să le atragă atenția. Părinții iresponsabili sunt cei care au conștientizat acest pericol cu bătaie pe termen lung dar se limitează doar la sancțiuni ocazionale în lipsa unor acțiuni preventive. Sunt acei părinți care intră-n tantrum când copilul ia telefonul și dă pe un video în prezența rudelor, dar nu ezită să le arate direct de pe telefon înregistrări video din ultimul concediu chiar dacă au televizor smart în față. Când un părinte îmi ridică la fileu dependența de telefon a copiilor îi întreb ce alternative au acasă pentru a se conecta la internet. Tabletă. Calculator. Laptop. Proiector. TV. Discuția continuă în funcție de răspunsul oferit. O tabletă medie costă mai puțin decât un control oftalmologic de specialitate.

Un părinte responsabil smart nu se opune tehnologiei, ci, împreună cu ceilalți membri ai familiei, caută alternative. Dezvoltă capacitatea de adaptare. Știm că video pe telefon este nociv. Ce alternativă avem? Proiectăm de pe telefon pe televizor. Perfect.

Copiii sunt la început de drum. Chiar dacă înțeleg și rețin instrucțiunile de utilizare mai bine decât noi, ei nu au experiența noastră de viață. Modul lor de gândire este pe termen scurt. Rolul nostru este să-i îndrumăm. Să le prezentăm alternative și să-i ajutăm să înțeleagă avantajele și dezavantajele. Să le explicăm de ce este recomandat să ne uităm la înregistrările din concediu pe televizor și nu pe smartphone. Confort și sănătate.

Și, ce este cel mai important în această privință, cei mici au nevoie ca proprii părinți să fie modele demne de urmat. Oferiți alternative mai bune. La întoarcere din concediu, pregătiți câteva boluri cu popcorn, câteva pahare cu suc și invitați-vă bunicii la o seară hazlie. O seară în care vă uitați la înregistrările video direct pe televizor. Această seară va fi amintirea principală. Dacă vă întâlniți cu un prieten a doua zi și doriți să-i arătați cum era pe litoral este o excepție de câteva secunde.

Vizionare plăcută!

Comentarii

Postează un comentariu


Articole învecinate