Atunci când se află în mediul virtual, copilul primește doar o informație auditivă și vizuală, neavând însă capacitatea de a procesa ceea ce se întâmplă. Copilul nu produce nicio mișcare care să-i dezvolte sistemul neurologic. Copilul va fi atras de sunetele de la TV, decât de vocea mamei, pentru că nu a fost stimulat cu vocea ei.
Unul dintre criteriile de selecție a materialelor citite despre „digital parenting” este biografia autorului. Prefer să citesc concluziile unor persoane bazate pe o proprie experiență și cu o atitudine pozitivă. Una dintre ele este psihologul clinician Marius Teodor Zamfir.
Este foarte ușor să-ți exprimi o părere ambalată ireproșabil ponind de la câteva articole excepționale la vremea lor dar depășite complet în prezent, în lipsa unor experiențe proprii. Am întâlnit părinți fini cunoscători ai studiilor în acest domeniu dar incapabili să le pună în practică recomandările. Din lipsă de timp. Din lipsă de răbdare. Din educație deficitară. Ei preferă articolele care conțin concluzii ce rezonează cu așteptările lor: copilul este singurul vinovat. Punct. Fără cale de mijloc.
Mai greu este să accepți realitatea, cu părțile ei bune și mai puțin bune, să o analizezi obiectiv și să vii cu soluții constructive.
Această concluzie a fost prezentată de către Marius Teodor Zamfir în cadrul International Autism Conference Bucharest 2018 (IACB 2018), cel mai important eveniment destinat familiilor și specialiștilor din domeniul autismului. (sursa suntparinte.md)
Marius Teodor Zamfir a observat că incidența consumului excesiv de mediu virtual a crescut semnificativ de la 37,5% în 2012 la 97,06% în 2017 (studiul a fost realizat pe 110 copii, dintre care 75% erau deja diagnosticați cu autism de către medicii neuropsihiatri și care au avut deja în istoricul anamnestic un consum excesiv de mediu virtual). Demn de reținut este faptul că în 2012 a fost introdusă tehnologia 4G și au apărut telefoanele cu Android, respectiv tabletele la prețuri accesibile în România. Aceste informații îmi confirmă ceea ce am afirmat de câteva ori – chiar dacă discutăm despre efectele negative ale timpului petrecut de către copii în fața monitoarelor, principalul lor inamic sunt smartphone-urile performante disponibile non stop și în orice locație. Din păcate, nu se face o distincție clară între timpul petrecut acasă în fața monitorului de la pc și cel petrecut în mașină sau la restaurant în fața monitorului de la telefon.
Am observat, inclusiv la unii bloggeri cu pretenții, o tendință de a arunca vina doar pe copiii predispuși la autism virtual ignorând faptul că ei le sunt primele modele din viață. Acești copii sunt victime ale propriilor părinți. Fiecare copil caută compania părinților. Fiecare copil vrea să petreacă cât mai mult timp posibil cu proprii părinți. Hai să nu ne mai ascundem după perdea și să recunoaștem faptul că printre noi există părinți care decid să le întindă un telefon conectat la internet doar pentru „a scăpa” de ei pentru câteva minute.
