Tatăl tot tată rămâne indiferent de țară și cravată
Interviul acordat aseară pentru BBC de către profesorul Robert Kelly, expert în Coreea de Sud, a devenit imediat viral pe grupurile de social media și parenting din toată lumea.
In timp ce tatăl, la cravată, își dădea cu părerea despre demisia președintelui sud coreean Park Geun-hye după luni de proteste în stradă, acuzații grave de corupție și arestarea moștenitorului imperiului Samsung – Lee Jae-Yong copiii săi au intervenit și ne-au dat o lecție de comunicare și de educație civică.
Providența a făcut în așa fel încât am ajuns să comunic despre parenting mai des cu mame decât cu tați. Credeam că soția mea este singura care se vaită că e frântă de oboseală și nu se vede mai nimic de pe urma ei. Dar noi, tații?!?! Voi credeți că noi nu ne chinuim? Credeți că dacă ne vedeți în live-uri cu cravată și gulerul drept la cămașă noi nu avem biberoane pe birou sau sclipici pe tastatură?
Vă spuneam mai sus că se discută despre acest viral inclusiv pe grupurile premium de social media. Marea întrebare este: un expert mai prezintă credibilitate dacă dă un interviu cu copilul în brațe? Cu cravată sau fără. Copilul să fie lângă el. Mai spune două vorbe, mai mută copilul de pe un braț pe altul. O glumiță cu moderatorul. De ce trebuie să fim altfel decât suntem în realitate? De dragul unor clișee?
Când am început să-mi mut biroul în parc, la locul de joacă pentru copii, evitam să spun unde sunt când mă suna câte un partener. Găseam fel și fel de scuze. Până într-o zi când am spus gata. Până aici. Nu mai mint. Spun unde sunt și cine înțelege, de bine. Cine nu, ne strângem frumușel mâinele și mergem fiecare pe drumul lui. Spre surprinderea mea nu am pierdut niciun partener în urma acestei decizii. Dimpotrivă. Mă sunau și mă întrebau la ce oră ajung în parc ca să se oprească să discutăm puțin. Veneau. Stăteam pe bancă. Stabileam ce și cum și toată lumea era fericită.
Pe partea cealaltă, experții în parenting susțin că acest viral este o dovadă clară că noi, părinții, nu avem voie să muncim în imediata apropiere a copiilor cu sau fără cravată, cu sau fără bonă. Noi, indiferent ce facem în preajma lor, ne jucăm. Si unde e joacă sunt și ei.
Am păstrat pentru final o observație. Seul. BBC. Cravată. Bonă.
De ce îi este rușine cu copiii?
El crede că dacă își împinge fiica cu mâna și își cere stângaci scuze noi trecem nepăsători mai departe? Ne prefacem că nu am înțeles nimic? Exact aici este cea mai mare problemă a noastră spre deosebire de asiatici. Noi ne prefacem. Noi ascundem rahatul sub preș. Si aceste decizii pot avea urmări dintre cele mai neplăcute. Da, frate, a intrat copilul peste mine. Il iau în brațe, îl îndemn să facă cu mâna și continui. Asta înseamnă să trăiești clipa.
Prietenii la nevoie se cunosc
Robert Kelly are prieteni buni. A revenit rapid cu o prezentare a familiei și cu o conferință de presă.
Așa mai merge. Familia este pe primul loc.
