Ce înțeleg copiii din discuțiile noastre în contradictoriu din mediul online
In ultimele luni observ cum suntem provocați la violență maximă, cum se încearcă prin toate mijloacele posibile și „imposibile” să se elimine orice urmă de toleranță dintre noi și să se ridice ura la cote cât mai ridicate.
Suntem provocați. Ei știu foarte bine că ce se naște din mui*e mu*e primește. Ei știu foarte bine că majoritatea românilor au păreri extreme vizavi de familia tradițională. Nu există mediatori. Nimeni nu încearcă să aplaneze acest conflict. Dimpotrivă, parcă toți își doresc ca această stare de tensiune să se amplifice și mai mult. Nu mai suntem persoane cu păreri diferite. Suntem dușmani. Repet, suntem provocați. Nimeni nu ne împiedică să presărăm petale de flori în fața jandarmilor. Nimeni nu ne împiedică să stăm alături de o persoană cu altă orientare sexuală și să încercăm să-i explicăm care sunt temerile noastre. Nimeni nu ne împiedică.
Ca părinți, încercăm să ne documentăm despre evoluția bullying-ului în școli și pe internet. Încercăm să identificăm persoanele tulburente și să ne protejăm copiii de ele. Le izolăm. Le marginalizăm. Apelăm la instituții. Ne educăm copiii în acestă privință. Le spunem să nu răspundă cu violență la violență. Le spunem că acei copii au nevoie de ajutor pentru că au primit o educație deficitară. Pentru că au avut parte de modele lipsite de omenie. Dar noi. părinții lor, ce fel de modele suntem? Noi ce fel de modele suntem pentru proprii copii?
Vă propun un exercițiu. Pentru câteva minute sunteți copilul vostru.
Un copil care are acces la contul social media al unuia dintre părinți. Stiți să citiți. Sunteți deja la școală. Incă nu vi s-a permis să aveți propriul cont, chiar dacă toți colegii de clasă au. Intrați pe contul respectiv și citiți. Citiți ce au scris alți adulți. Citiți ce a scris tatăl / mama. Citiți și încercați să înțelegeți. Citiți și urmăriți cum discută adulții în contradictoriu.
