Ghid pentru protecția copiilor abuzați sau exploatați sexual în mediul online

18 nov. 2017

Acest ghid a fost elaborat de către Dr Elizabeth Milovidov cu sprijinul Consiliului Europei. Dr Elizabeth Milovidov este consultant în domeniul siguranței online, avocat pentru drepturile copilului și membru fondator al DigitalParentingCoach.com.

Ghid pentru protecția copiilor abuzați sau exploatați sexual în mediul online

Odată cu răspândirea internetului, a telefoanelor mobile și a dispozitivelor conectate la wi-fi, copiii și tinerii pot accesa platforme online și conținut în aproape orice moment din zi sau noapte și din aproape orice locație.
• În cea mai mare parte a timpului, accesul la mediul online le oferă copiilor oportunități pozitive și beneficii pe măsură ce folosesc internetul pentru a-și face temele, pentru a comunica cu prietenii, pentru a comunica pe rețelele de socializare, pentru a posta fotografii, pentru a realiza și încarca videoclipuri muzicale, pentru a folosi site-uri de partajare a fișierelor și multe altele.
• Dar știm, de asemenea, că ei se confruntă cu riscuri online. Acestea pot, de exemplu, să aibă o conotație sexuală cum ar fi să vadă imagini sexuale sau să primească mesaje sexuale. Ei sunt expuși pornografiei, fiind vizați pentru exploatare sexuală, abuz sexual și multe altele.
• Statele joacă un rol esențial atât în asigurarea protecției copilului online și offline, cât și în ghidarea părinților și îngrijitorilor cu privire la resursele disponibile și cele mai bune practici de navigarea online în condiții de siguranță.
• Scopul acestui ghid este de a informa părinții și îngrijitorii cu privire la cinci riscuri online de natură sexuală și să le furnizeze resurse și bune practici pentru a preveni exploatarea sexuală și abuzul sexual asupra copiilor.

Exploatarea sexuală și abuzul sexual asupra copiilor pot avea consecințe grave și dăunătoare asupra acestora pentru întreaga viață. Statele trebuie să se asigure că părinții, educatorii și factorii de decizie nu se îndepărtează de această problemă, ci îi ajută să se informeze și să discute despre modalitățile prin care acestea pot fi rezolvate.

Acest ghid este împărțit în 6 secțiuni:
• Protecția online a copiilor
• Exploatarea sexuală a copiilor în mediul online (Sextortion)
• Self-iuri și materiale cu un continut sexual explicit care implică copii (Sexting)
• Sex-chat
• Grooming
• Imagini sexuale utilizate din răzbunare (Revenge porn)

Consiliul Europei a pregătit videoclipuri cu privire la fiecare dintre aceste teme. Ele pot fi găsite pe www.coe.int/children.

Protecția online a copiilor

Părinții și îngrijitorii se confruntă în mod regulat cu noi provocări și probleme deoarece copiii și tinerii devin mai experimentați în utilizarea internetului, tehnologiei și mediilor sociale.

Parentingul digital constă în:
• să comunicați deschis cu copilul dumneavoastră;
• să vă implicați regulat în activitățile online ale copilului dumneavoastră;
• să protejați activ reputația și identitătea digitală ale copilului dumneavoastră;
• să învățați împreună cu copilul oportunitățile pe care ni le poate oferi internetul;
• să protejați copilul de pericolele de pe internet;
• să vă adaptați abilitățile de părinți la lumea online.

Copiii și tinerii utilizează smartphone-uri, tablete, console de jocuri, camere digitale și alte dispozitive inteligente – și adesea fără supravegherea părinților sau îndrumare parentală. Provocările de pe internet sunt prezente indiferent de vârsta copilului.

Copiii cu vârsta sub 8 ani nu pot fi la fel de activi online precum sunt cei mai mari. Cu toate acestea, părinții lor trebuie să fie vigilenți cu privire la timpul petrecut în fața ecranelor și să aleagă website-uri, aplicații și jocuri adecvate vârstei lor.

Sfaturi pentru părinți digitali – Copii cu vârsta sub 8 ani

• Stați cu copilul dvs. atunci când este online pentru a învăța și discuta împreună.
• Asigurați-vă că aveți instalată pe computer sau pe laptop cea mai recentă versiune pentru firewall, antivirus, software antispyware.
• Maximizați caracteristicile dacă ați decis să folosiți filtre
• Asigurați-vă că setările de confidențialitate sunt configurate la nivele maxime pe toate dispozitivele folosite de către copilul dumneavoastră.

Copiii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani se pregătesc pentru mediul online și îndrumarea părinților este binevenită la această vârstă. Părinții pot începe prin a se asigura că cei mici utilizează internetul și tehnologia în condiții de siguranță și responsabilitate prin discuții continue cu ei.

Sfaturi pentru părinți digitali – Copii în vârstă de 9-12 ani

• Nu interziceți copilului să acceseze internetul deoarece acesta va merge în altă parte și nu veți ști la ce riscuri este expus.
• Discutați cu copilul dvs. ce face online, ce site-uri web vizitează, cu cine vorbește și când intră pe internet.
• Învățați-l să-și protejeze intimitatea online și să nu împărtășească niciodată informații de identificare personală.
• Învățați-l cum se blochează și cum se raportează persoane.
• Câștigați-i încrederea, astfel încât să vină la dvs. dacă se întâmplă ceva neplăcut.

Copiii cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani se pot confrunta cu mai multe probleme online, deoarece folosesc mai mult internetul și întâmpină mai multe riscuri. Dar, din nou, îndrumarea și sprijinul parental pot fi foarte eficiente în protecția lor online.

Sfaturi pentru părinți digitali – Copii în vârstă de 13-17 ani

• Încurajați-vă adolescentul să vă vorbească despre orice problemă offline și online.
• Stabiliți cu adolescentul dvs. un acord de utilizare a rețelelor de socializare pentru a încuraja utilizarea echilibrată a tehnologiei. În acord, enumerați așteptările dvs. cu privire la utilizarea tehnologiei.
• Fiți conștienți de modul în care adolescentul dvs. interacționează cu tehnologia – este agitat, furios sau secretos? Fiți pregătiți să-l sprijiniți. Dacă observați modificări de comportament, discutați cu el și, în cele din urmă, solicitați sprijinul altor părinți, a școlii sau a cadrelor medicale.

Din păcate, nu există o soluție rapidă pentru educarea unui copil în mediul digital, dar cercetarea a demonstrat că cei care sunt rezistenți pot fi mai în măsură să facă față riscurilor pe care conectivitatea online le poate prezenta.

Marea provocare pentru părinți, educatori și factorii de decizie de astăzi este să identifice și să mențină în mediul online și al educației digitale bunele practici de protecție a copiilor.

In multe țări europene există helplines și hotlines unde părinții pot apela pentru a pune întrebări, pentru a examina site-urile web pentru a fi la curent cu provocările online sau pentru a descărca ghiduri de parenting. În general, o linie de asistență telefonică este formată din consilieri care sunt dispuși să vorbească cu părinții, profesorii, studenții și copiii – oricine se confruntă cu o problemă online.

Sfaturi pentru părinți digitali – helplines și hotlines

• Există numeroase linii de asistență telefonică și linii telefonice naționale care sunt listate pe site-ul Better Internet for Kids, dezvoltat de European Schoolnet sau pe site-ul INHOPE.
• Dacă țara dvs. nu este listată, vă recomandăm să efectuați o căutare online folosind termeni precum „siguranța online” sau „siguranța internet” în limba dvs. locală.
• De asemenea, puteți să vă interesați de serviciile de asistență din comunitatea dvs. la furnizorilor dvs de servicii internet (ISP).

Exploatarea sexuală a copiilor în mediul online (Sextortion)

Termenul „sextortion” este foarte dezbătut în domeniul protecției copilului deoarece nu indică în mod clar dacă este nu o exploatare sexuală. Termenul utilizat de Consiliul Europei și de alte agenții este constrângerea și șantajarea sexuală (sexual coercion and extortion).

Constrângerea și șantajarea sexuală: un infractor va șantaja un copil cu ajutorul imaginilor realizate de către el însuși pentru a obține prin șantaj favoruri sexuale, bani sau alte beneficii de la acesta. Infractorul îl amenință că va posta imaginile pe rețelele de scoializare sau că le va trimite familiei și prietenilor.

Sunt vizați copii de 7 ani. Când aleg un copil infractorii pot urmări:
• un interes economic – infractorul dorește să obțină bani din șantaj;
• un interes sexual – infractorul dorește să obțină materiale sexuale (fotografii și / sau videoclipuri cu copilul) sau poate merge chiar mai departe ți să urmărească o întâlnire offline.

Raportul Europol, „Constrângerea și șantajarea sexuală este o crimă”. În prezent, raportul este disponibil numai în limba engleză, însă videoclipul din campanie este disponibil în mai multe limbi.

Această constrângere online și șantajul copiilor este adesea denumită „șantaj web-cam”. Datele indică faptul că acest șantaj digital al copiilor a crescut rapid în ultimii ani, însă continuă să fie subestimat în mare parte din cauza jenei sau a lipsei de conștientizare a tinerelor victime.

Dacă cineva vă amenință copilul că va împărtăși fotografii sau videoclipuri sexuale cu copilului dvs. nu plătiți și să nu vă simțiți jenați să-l raportați poliției.

Sfaturi privind educația copiilor – Ce trebuie să faceți dacă copilul dvs. este victimă a unei constrângeri sau / și șantaj sexual
• Nu distribuiți mai departe. Nu plătiți nimic.
• Solicitați ajutor. Nu sunteți singuri.
• Păstrați dovezile. Faceți capturi de ecran. Nu ștergeți nimic.
• Opriți comunicarea. Blocați persoana.
• Raportați poliției locale.

Self-iuri și materiale cu un continut sexual explicit care implică copii (Sexting)

Copiii și tinerii și-au dorit întotdeauna să-și facă prieteni, să mențină prietenii și să întrețină primele relații romantice. Cu toate acestea, apariția internetului, a tehnologiei și a rețelelor de socializare a transformat probleme simple specifice vârstei lor în probleme copleșitoare – pe măsură ce copiii și tinerii trimit și împărtășesc imagini și mesaje de natură sexuală.

Sexting-ul constă în trimiterea și primirea de mesaje cu un continut sexual explicit (cuvinte, fotografii, videoclipuri, imagini etc.), de obicei prin intermediul telefonului mobil, a tabletelor, a laptop-urilor sau a oricărui dispozitiv care permite transmiterea online a unor fișiere sau mesaje.

Sondajele și rapoartele din întreaga Europă au demonstrat că tinerii trimit și primesc imagini sexuale și că ei devin din ce în ce mai îndrăzneți (trimit fotografii din ce în ce mai explicite) și au un nivel de complicitate mai ridicat în ceea ce privesc imaginile cu un continut sexual explicit pe care le generează.

Tinerii pot crede că sexting-ul este o activitate inofensivă sau că nu este mare lucru pentru că toată lumea o face, dar realitatea este sumbră: luarea, împărtășirea sau primirea acestor imagini poate afecta stima de sine a unui copil, poate provoca o primejdie emoțională și poate fi foarte supărătoare.

Sexting-ul este o provocare pentru experții de parenting și protecția copilului deoarece, pe de o parte, există conținut care este creat în contextul unei relații între adolescenții consimțitori și, pe de altă parte, există conținut cu copii mai mici.

Pentru oricare dintre situații, odată ce un copil postează sau trimite o imagine cu propria persoană, el își pierde controlul pentru totdeauna asupra imaginei respective. Copilul poate fi susceptibil la șantaj, hărțuire, constrângere și șantajare sexuală sau alte modalități de manipulare.

Sfaturi parenting – Cum să vă comportați cu copilul dvs. pentru a limita riscurile
• Explicați-i regulile și așteptările dvs. dacă îi oferiți un telefon mobil sau un smartphone. Invățați-l cum să-l folosească responsabil.
• Exmplicați-i ce este recomandat să posteze și să distribuie în mediul online.
• Pentru copiii mai mari, puteți utiliza exemple din viața reală care să ilustreze riscurile, pericolele și problemele legale ale sexting-ului.
• Dacă doriți ca copilul dvs să aibă încredere în voi și să vă împărtășească lucrurile care i se par neplăcute, l-au speriat sau chiar greșeli pe care le-a făcut, trebuie să fiți dispuși să le ascultați și să-l sprijiniți.
• Dacă aflați că a auzit de sexting, folosiți ocazie pentru a vorbi cu el despre sex, pentru a vă împărtăși opiniile și principiile despre sex, pentru a-l ajuta să ia decizii bune în viitor.

Sex-chat

Sex-chat-ul este împărtășirea de imagini sau materiale sexuale între un copil și un adult pe un chat online. Sex-chat-ul poate fi, de asemenea, primul pas spre grooming și / sau către crearea de pornografie infantilă și / sau constrângere sexuală.

Studiile arată că infractorii își aleg acum victimele foarte repede, pe măsură ce discuțiile de pe chat-urile online ajung imediat la sex. Cercetarea, cum ar fi cea din cadrul Proiectului European Grooming Online, arată că pedofilii online au conversații extrem de sexuale cu copiii din camerele de chat în decurs de două minute. Infractorii utilizează site-uri de socializare, platforme de jocuri și practic orice loc în care copiii se adună și dispun de chat online.

Acest tip de exploatare sexuală începe prin discuții simple, apoi copiii pot fi convinși să trimită imagini, să participe la activități sexuale prin intermediul unei camere web sau să aibă conversații sexuale prin text sau online.

Odată ce autorii infracțiunii au început, ei vor face orice pentru a ține copilul sub control și îl pot amenința că vor trimite materialele prietenilor și familiei dacă nu va continua să le îndeplineacă cererile.

Discuții despre sex
• Tinerii au o viziune stereotipică asupra infractorilor online de sex-chat și se gândesc la ei ca la bărbați în vârstă, supraponderali.
• Infractorii online de sex-chat pot fi de orice vârstă.
• Infractorii online de sex-chat își pot schimba identitatea pentru a câștiga încrederea copilului.
• Infractorii online de sex-chat sexualizează relația cu copilul.

Sfaturi parenting – Cum să vă comportați cu copilul dvs. pentru a limita riscurile
• Asigurați-vă că nu adaugă străini pe lista de „prieteni” în rețelele de socializare și nu împărtășesc informații de identificare personală.
• Observați modul în care copilul interacționează cu tehnologia: comportamentul lui se schimbă atunci când intrați în cameră? Comută ecranele sau oprește repede calculatorul?
• Mențineți cele mai înalte setări de confidențialitate pe toate dispozitivele și platformele. Verificați aceste setări în mod regulat, deoarece uneori se pot reseta atunci când platformele efectuează actualizări sau modifică termenii și condițiile.
• Învățați-i pe copiii dvs. să se gândească bine înainte să posteze sau să distribuie informații. Gândirea critică este crucială în abordarea noilor tehnologii, a internetului și a rețelelor de socializare. În loc să împărtășească automat și să facă clic, copiii și tinerii trebuie să ia o pauză și să gândească dacă este bine ceea ce fac.
• Asigurați-vă că știe că pot veni întotdeauna la dvs și pot vorbi despre orice se întâmplă.

Grooming

In acest moment sunt online mulți prădători. Este foarte ușor să găsești pe internet victime în rândul copiilor. Această secțiune este dedicată exploatării sexuale și abuzului copiilor prin intermediul rețelelor de socializare, a camerelor de chat, a jocurilor și a altor platforme online.

Ei intră în contact cu copiii prin intermediul mijloacelor tehnologice existente de informare și de comunicare și, pentru a le câștiga încrederea, stabilesc mai întâi legături emoționale.

Delincvenții sexuali online își ascund adevăratele intenții și pot petrece mult timp pentru a câștiga încrederea unui copil deși, după cum am văzut în cercetări precum European Online Grooming Project, grooming-ul online este de obicei foarte rapid.

În mod frecvent, infractorii pretind că sunt de aceeași vârstă cu copilul și vor folosi camere de chat sau facilități de comunicare specifice jocurilor online și se concentrează asupra intereselor copiilor și tinerilor. Ei pot interpreta rolul unui prieten care-i încurajează, pot cumpăra cadouri sau se lingușesc pentru a-și izola victima.

Ei pot încerca să-și exploateze sexual victima, convingând-o să participe la activități sexuale online. Ii pot cere pentru început să se angajeze în conversații sexuale sau să-i trimită imagini sau videoclipuri personale.

În cele din urmă, infractorii online de grooming pot cere unui copil să se întâlnească cu aceștia în lumea reală. Copilul ar putea fi supus violenței sau traficului sexual.

Sfaturi parenting – Cum să vă comportați cu copilul dvs. pentru a limita riscurile
• S – SAFE; : păstrați în siguranță, fiind atenți să nu dezvăluiți informații personale.
• M – MEETING : cineva pe care nu l-ați contactat decât online poate fi periculos.
• A – ACCEPTING : mesajele și fișierele de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere pot fi periculoase.
• R – RELIABLE : oricine poate minți în mediul online despre cine este cu adevărat.
• T – TELL : sunați unul dintre părinți, îngrijitorul sau un adult de încredere dacă cineva sau ceva vă face să vă simțiți incomod sau vă îngrijorează.
SMART rules, Childnet

La fel ca în cazul sexting-ului, părinții ar trebui să fie conștienți de modul în care copilul lor interacționează cu tehnologia: sunt secretoși despre persoanele cu care vorbesc? Folosesc expresii sexuale pe care nu vă așteptați să le cunoască? Au cadouri noi și gadgeturi despre care nu știți nimic?

Pentru copiii mai mari, părinții ar trebui să se asigure, de asemenea, că sunt bine informați – groomerii pot utiliza rețelele de socializare, aplicațiile de mesagerie instant, inclusiv aplicații pentru adulți, sau platforme de jocuri online.

Imagini sexuale utilizate din răzbunare (Revenge porn)

Social media permite oamenilor să creeze și să împărtășească informații, idei, fotografii și alte forme de exprimare. Cu toate acestea, internetul și tehnologiile media sociale pot fi, de asemenea, folosite pentru a hărțui sau pentru a șantaja alte persoane.

Dezvăluirea non-consensuală a imaginilor sexuale sau „răzbunarea porno” informală definește imagini și materiale generate de sine (de obicei, intime sau explicit sexual) care sunt împărtășite în contextul unei relații. Imaginile sunt apoi împărtășite altor persoane odată ce relația s-a încheiat.

Germania, Franța, Malta și Regatul Unit, de exemplu, au adoptat legi care-i penalizează pe cei care împărtășesc imagini și materiale fără acordul individului implicat. Regatul Unit a creat prima linie de asistență care oferă gratuit sfaturi juridice cu privire la modul de ștergere a imaginilor personale de pe internet.

Sfaturi parenting – Ce trebuie să faceți dacă copilul dvs. primește o imagine sexuală a altui copil?
• Spuneți copilului să nu distribuie imaginea. Nu o partajați online sau offline.
• Cereți companiei Google sau Microsoft să elimine linkurile către imaginea respectivă.

Sfaturi parenting – Ce ar trebui să faceți dacă copilul dvs. a creat imagini și filme explicite sexual cu el însuși și află că materialele sunt partajate online?
• Nu dați vina pe copilul dvs. și să-l susțineți în această situație stresantă și jenantă. Amintiți-vă că se poate simți trădat.
• Păstrați dovezile. Faceți capturi de ecran conținutului online respectiv. Incercați să includeți adresa url a paginii web.
• Raportați conținutul platformelor social media și oficialităților.

Sfaturi parenting – Ce puteți spune copilului dvs. pentru a evita să devină o victimă a răzbunării cu imagini sexuale?
• Spuneți-i copilului dvs. să nu facă fotografii sau videoclipuri cu caracter sexual explicit pentru un prieten, o iubită, cu atât mai puțin pentru un necunoscut.
• Dacă un prieten sau o prietenă face copilului dvs. o fotografie cu caracter sexual explicit, copilul trebuie să ceară persoanei respective să o șteargă imediat. Spuneți-i copilului să se asigure că a fost ștearsă.

Ca și în cazul tuturor aspectelor legate de exploatare sexuală și abuz online, este esențial ca părinții și îngrijitorii să discute într-un mod pașnic despre acest subiect.

Parental guidance for the online protection of children from sexual exploitation and sexual abuse

Ghidul original poate fi accest în format pdf pe rm.coe.int

Notă: Opiniile exprimate în acest ghid sunt responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat politica Consiliului Europei.

Digital parenting

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Câți dintre voi le-ați smuls copiilor seara tabletele / smartphone-urile din mâini și i-ați trimis cu forța la culcare? Într-o perioadă în care nici noi,…

Dacă tot susții că vrei să-ți protejezi familia de dependența de telefon, de ce le arăți copiilor înregistrări video pe telefon? Când ești la masă…

Neputința școlii tradiționale de ași continua activitatea în clasă, față în față, a determinat-o să se mute în online și să-și spună „școală online”. Doar…

Am început să evit discuțiile despre școala online vs școala tradițională, dezamăgit de incapacitatea părinților de a înțelege că adevărata problemă este programa depășită și…

Dintre toate metehnele pe care mi le-a scos Providența în cale cel mai tare am detestat jumătățile de măsură. Pe cele datorate lipsei de educație…

Înainte să ridicați tonul la copii când stau pe net mai mult decât ați prefera, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă dacă voi ați spus STOP…

Astăzi, pentru a respecta legea federală privind confidențialitatea copiilor, au fost activate restricții majore asupra canalelor de YouTube destinate copiilor. Impactul canalelor de YouTube destinate…

În spatele unor prieteni de acceași vârstă, cu aceleași frustrări și cu acceași dorință de a muta munții din loc pot să existe comercianți profesioniști…

Diferența dintre cele două tipuri de autism este următoarea: în cazul copiilor cu autism „clasic” e vorba de leziuni ireversibile la nivel cerebral (tulburări metabolice,…

A-i trimite pe adolescenți la culcare doar pentru că dorm găinile de câteva ore, nu este întotdeauna cea mai bună soluție. Săptămâna trecută, o mămică…

Creșterea copiilor a fost întotdeauna o provocare pentru părinți. Ne-a obligat să ne adaptăm pe tot parcursul timpului și pe tot globul. Am observat că…

Articole recente

Ne convine, nu ne convine, internetul este un animal de companie alături de care vom convețui mult timp de acum în colo. Cum vom convețui,…

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Discută cu un psiholog!