Trafic de droguri digitale în mediul online

31 aug. 2016

Faptul că unii dintre noi au confundat calculatorul, tableta și smartphone-ul cu o consolă de jocuri nu ne dă dreptul să le numim droguri digitale.

Când am devenit părinte eu am încetat să-mi mai judec proprii părinți. Abia atunci am înțeles că au făcut tot ceea ce ei au crezut că este mai bine pentru noi, cei trei copii ai lor. Erau alte vremuri, cu alte posibilități, cu alte surse de informare. Este greșit să-i judecăm raportându-ne la ce este acum. Cred că cei care vrem să fim obiectivi avem obligația de a ne pune în locul lor în vremurile lor. La fel consider că vor proceda peste câțiva ani și copiii noștri.

droguri digitale

Dacă în urmă cu 10 ani mai acceptam să citesc că orice interacțiune cu mediul online și cu device-urile acestuia este un pact cu necuratul, acum simt furnicături în buricele degetelor când citesc un articol postat pe un blog de la care aveam așteptări în care suntem sfătuiți să ne ținem copiii departe de … drogurile digitale. Citez câteva paragrafe:

Deja foarte multi parinti intuiesc ca atractia stralucitoare a ecranelor are un efect negativ asupra copiilor. Vedem cu ochii nostri cat de agresivi devin atunci cand le luam telefoanele sau tabletele si modul in care atentia lor este afectata atunci cand nu sunt cu ochii intr-un joc. Si cel mai rau, vedem copii care devin plictisiti, apatici, neinteresati si neinteresanti atunci cand sunt sunt deconectati. […]

Realitatea este ca intre creierul unui copil care joaca Minecraft si un creier afectat de droguri, nu exista nicio diferenta. Arata exact la fel. Si atunci nu trebuie sa ne mai miram cat de greu ne este sa-i luam din fata ecranelor si cat de agitati sunt atunci cand sunt deconectati. In plus, sute de studii clinice arata ca dependenta de ecran conduce la depresie, anxietate si agresivitate si poate duce chiar la situatii mai grave in care se pierde contactul cu realitatea. […]

Si atunci cum ii ferim pe cei mici? Pentru ca lucrurile nu sunt tocmai usoare.

Pentru inceput, supravegheati-va copii de 4,5 sau 8 ani sa nu fie fermecati de ecrane. Asta inseamna sa se joace Lego in loc de Minecraft, sa citeasca carti normale si nu pe tableta, sa faca sport si plimbari in natura in loc sa se uite la televizor. La noi nu e cazul, insa un Statele Unite ale Americii, exista aceasta presiune ca scolile sa nu le dea tablete copiilor pana la varsta de 10 ani (in unele cazuri chiar 12).

Discutati cu cei mici si explicatile clar despre ce e vorba. Luati masa impreuna cu ei fara niciun fel de device prin preajma (telefon sau televizor), la fel cum facea si Steve Jobs cu copiii lui. Nu uitati ca cei mici “invata ceea ce traiesc” si ca vor copia in totalitate tot ce vad la voi. […]

Sigur, tehnologia are mii de avantaje, insa pentru creierul neformat si in crestere al unui copil este un pericol real si uneori fatal.

In toate discuțiile despre dependența de internet în rândul copiilor și adolescenților fiți atenți la un detaliu decisiv: se discută despre dependența de jocuri online, despre dependența de rețelele de socializare sau despre dependența de internet? Cei mai mulți autori, specialiști, experți, traducători etc pun egal între dependența de jocuri online și dependența de internet. Eu am ajuns la concluzia că această nefericită confuzie se datorează faptului că la rândul lor confundă internetul cu jocurile online. Este exact ca-n studiile conform cărora copiii trebuie să doarmă de mici singuri în cameră scrise de adulți care habar n-au cât de benefic este ca cei mici să doarmă alături de părinți.

Au trecut deja câțiva ani de când se discută obiectiv despre depenența de mediul online. Despre dependență în rândul copiilor crescuți de internet – pentru care internetul a devenit bonă în lipsa implicării familiei în creșterea lor. Despre dependență în rândul adulților disponibili non-stop. Da. Există droguri digitale în mediul online. Jocurile online sunt catalogate în rândul celor licite.

Voi sunteți singurii vinovați dacă vă este teamă că există riscul ca ai voștri copii să devină dependenți de jocurile online.

Sfatul meu este să stabiliți reguli foarte clare în familie. De exemplu, la mine în familie nimeni nu se ridică de la masă dacă îi sună telefonul. Nimeni. Excepție doar când cineva insistă, când sună succesiv de mai multe ori. Inseamnă că este o urgență. Când mergem cu mașina la drum lung discutăm între noi, cântăm, etc. Telefoanele stau în buzunar.

Micuța mea energizantă de 1 an și 8 luni are acces la tot ce înseamnă tehnologie. Pentru ea tableta este un obiect la care poate cânta la pian, poate desena cu degetul și poate vedea compilații cu pisici. Smartphone-ul este aloo cu care poate vorbi cu bunicii. Toate jocurile sunt exclusiv offline. Jocuri cumpărate și jocuri improvizate din legume și fructe.

Restricția accesului la tehnologie este cea mai mare greșeală pe care o puteți face. Vă este teamă de dependență de internet? Dar de handicap tehnologic? De IoT ce părere aveți?

Sau … dacă tot vreți să discutăm despre droguri digitale în mediul online hai să discutăm despre pornografia de pe internet. A devenit mult mai nocivă. Ne e jenă?

A fi părinte înseamnă a-ți crește copilul și nu a privi cum îți crește copilul.

Indiferent de tentațiile cu care vă confruntați asumați-vă responsabilitatea de a fi părinți. Nu permiteți ca ceea ce aveți mai important pe lume să fie „crescuți de alții”. Implicați-vă în creșterea lor! Fiți alături de ei! Folosirea mediului online este precum mersul – vrei, nu vrei, tot va învăța să meargă singur și se va duce unde vrea.

Digital parenting

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Câți dintre voi le-ați smuls copiilor seara tabletele / smartphone-urile din mâini și i-ați trimis cu forța la culcare? Într-o perioadă în care nici noi,…

Dacă tot susții că vrei să-ți protejezi familia de dependența de telefon, de ce le arăți copiilor înregistrări video pe telefon? Când ești la masă…

Neputința școlii tradiționale de ași continua activitatea în clasă, față în față, a determinat-o să se mute în online și să-și spună „școală online”. Doar…

Am început să evit discuțiile despre școala online vs școala tradițională, dezamăgit de incapacitatea părinților de a înțelege că adevărata problemă este programa depășită și…

Dintre toate metehnele pe care mi le-a scos Providența în cale cel mai tare am detestat jumătățile de măsură. Pe cele datorate lipsei de educație…

Înainte să ridicați tonul la copii când stau pe net mai mult decât ați prefera, uitați-vă în oglindă și întrebați-vă dacă voi ați spus STOP…

Astăzi, pentru a respecta legea federală privind confidențialitatea copiilor, au fost activate restricții majore asupra canalelor de YouTube destinate copiilor. Impactul canalelor de YouTube destinate…

În spatele unor prieteni de acceași vârstă, cu aceleași frustrări și cu acceași dorință de a muta munții din loc pot să existe comercianți profesioniști…

Diferența dintre cele două tipuri de autism este următoarea: în cazul copiilor cu autism „clasic” e vorba de leziuni ireversibile la nivel cerebral (tulburări metabolice,…

A-i trimite pe adolescenți la culcare doar pentru că dorm găinile de câteva ore, nu este întotdeauna cea mai bună soluție. Săptămâna trecută, o mămică…

Creșterea copiilor a fost întotdeauna o provocare pentru părinți. Ne-a obligat să ne adaptăm pe tot parcursul timpului și pe tot globul. Am observat că…

Articole recente

Ne convine, nu ne convine, internetul este un animal de companie alături de care vom convețui mult timp de acum în colo. Cum vom convețui,…

Când spun SEO cele mai multe persoane se gândesc la promovarea unei adrese web în motoarele de căutare sau în rețelele de socializare. Își doresc…

De curiozitate, am întrebat un AI ce este parentingul digital Parentingul digital se referă la abordarea și gestionarea responsabilă a educației și supravegherii copiilor în…

Când vine vorba de parenting, fiecare generație are provocările ei. Provocarea generației noastre este mediul online. Să ne lăsăm sau nu copiii să stea pe…

Potrivit raportului DESI (Digital Economy and Society Index) al Comisiei Europene, suntem pe ultimul loc din UE, în ceea ce privește competențele digitale de bază….

Îm ultimele luni tot aud / văd / citesc că vom ajunge șomeri din cauza roboților. Roboțiii ne vor lura locurile de muncă. Ne vom…

YouTube a anunţat că va introduce certificarea conturilor medicilor şi a altor profesionişti din domeniul sanitar, astfel încât să poată fi evidenţiate videoclipurile de încredere…

Este creativitatea amenințată de către ascensiunea inteligenței artificiale? Cine ar putea răspunde mai bine la această întrebare decât Ai-Da – primul robot artist din lume…

Ameca, robotul umanoid al companiei Engineered Arts, este capabil să afișeze trăsături umane în timpul unei conversații – cu ajutorul modelului de limbaj de ultimă…

CyberOne, primul robot umanoid din grupul Xiaomi, a debutat la evenimentul de lansare a noului produs al companiei, la Beijing, pe 11 august, alături de…

În ultimele zile, în anumite medii pasionate de tehnologie, se discută destul de des despre prototipul unui nou produs marca Xiaomi – MiGu – un…

Dacă la noi ar fi fost cu adevărat democrație, după atâtea săptămâni de război, la tv ar fi fost invitați istorici profesioniști, nu militari pensionari…

Discută cu un psiholog!