Ursul Mashei a devenit dependent de jocurile video
În episodul lansat pe 14 octombrie din „Masha și ursul”, intitulat „Game Over”, ursul devine dependent de jocurile video.
Dacă ar fi să-i pun cel de-al treilea nume micuței mele energizante i-aș pune Masha. I se potrivește perfect. Din 5 mișcări 4 sunt boacăne. Nu intru în detalii. Peste ani poate că va poposi și ea pe aici și aș prefera să nu-mi scoată firul la router. Noi preferăm să urmărim „Masha și ursul” direct pe canalul oficial „Masha i Medved” chiar dacă nu înțelegem nimic din rusă.
Legătura dintre Masha și urs este una specială, o legătură ce poate fi înțeleasă doar de către cei care mai apreciază convețuirea în mijlocul naturii. Ceilalți rămân blocați în analize pshilogice și tratate despre educația copiilor. Masha înseamnă copilărie. Doar copilărie. Așa este copilăria. Cine este ursul? Este ursul. In ultimul episod este un urs care devine dependent de jocurile video.
Vă recomand să urmăriți episodul până la capăt. Repet – până la ultima scenă. Aveți încredere în mine. Imi veți mulțumi. Doar așa veți înțelege adevăratul mesaj al acestui serial atât de popular.
Ați înțeles? Chiar și în rusă? Vă frecați la ochi ca ursu’? E bine. Copiii au nevoie de părinți afară, la joacă. Citeam zilele trecute un articol în care bloggerița își exprima regretul că nici la sate copiii nu mai ies la joacă afară. Sunt și sate în care copiii preferă să se joace afară. Sunt și cartiere la orașe în care părinții își caută seara copiii pe la locurile de joacă. Dacă, din diverse motive, nu sunt copii în preajma voastră ce vă oprește să ieșiți afară să vă jucați cu ei? Sau să-i urcați în mașină și să vă duceți până într-un loc unde sunt copii? Este greu? Aveți un program deja încărcat? Copiii vor să se joace. Si fac boacăne. Boacăne din care învață.