Crește numărul celor care-și exprimă dezgustul față de cei care vând lipsa de omenie
Din fericire, de la zi la zi, crește numărul celor care-și exprimă public dezgustul față de cei care vând lipsa de omenie.
În urmă cu ani buni, când am început să scriu prima dată pe acest blog, mă uitam uimit cum mai marii din perioada respectivă se certau ca la ușa cortului între ei. Noi reveneam pe articolele lor pentru a vedea cine ce a mai spus. Ei își frecau palmele când se uitau pe statistici și se sunau pentru a-și stabili de comun acord următorii pași. Toate scandalurile erau fictive. Eram spectatori într-o piesă imaginară. Fără voia noastră. Fără să știm că vizitele noastre pe blogurile respective erau contorizate și folosite în oferte trimise agențiilor de publicitate.
În mediul online, veniturile nu vin peste noapte. Ele vin abia după o perioadă în care se investește timp și bani. Fiecare după cât îl ține pungulița de la brâu. În această perioadă, presupunând că nu se cunosc de la bun început, se studiază și tehnicile care pot mări comunitatea din jurul proiectului respectiv. Tehnici care-i conving pe cei din jur să-i acorde câteva minute și să revină când apare o noutate. Aceste tehnici se cunosc și, atenție, provoacă o mâncărime în palmă de nu vă puteți imagina. Mai ales în rândul celor care urmăresc evoluția concurenței mai des decât a propriului proiect. Vă mai aduceți aminte cum creștea Făt Frumos într-o noapte cât alți feciori în trei zile? Povești nemuritoare cu influență peste timp.
Cel care spune că nu știa că vânzarea de lipsă de omenie este profitabilă minte. Această formă de comerț a apărut la scurt timp după ce am început să schimbăm produse între noi. Când va constata că este frunză de urzici și nu de brusture noi vom fi departe. Dacă face greșeala să se scarpine insistent va avea nevoie și de îngrijire medicală de specialitate în fundul peșterii. Interesant este că cel incapabil să deosebească urzica de brusture, în sinea lui, își conștientizează limitările și caută inconștient pe cineva care să-l protejeze.
Anii au trecut. Cei din jur au renunțat la brusture și au început să folosească hârtia igienică.
Măsuri împotriva celor care fac comerț cu lipsa de omenie.
Cei lipsiți de omenie sunt prezenți în offline și în online. Discutăm despre aceleași persoane. Este greșit să crezi că există filtre online antiprostie. Dimpotrivă, în mediul online, protejați (ca să nu spun ascunși) de drepturile la intimitate, își dau mai abitir frâu liber la prostie. De ce? Pentru că nu sunt sancționați. Rectific – pentru că ei cred că nu vor fi sancționați.
Pentru a putea stopa această formă nocivă de comerț este nevoie de o atitudine continuă a tuturor. Hai să ne uităm în fiecare seară în oglindă și să ne privim în ochi. Am vândut sau nu lipsa de omenie? Pe cine am ajutat? Pe cine am protejat? Pe cine am sancționat? Până la sancțiunile organelor de stat abilitate să ia măsuri legislative puteți să:
- dezabonați-vă de la proiectul respectiv
- renunțați la o prietenie online
- apăsați iconul cu tristețe
- raportați postarea / clipul
- scrieți un scurt mesaj
Toate proiectele online monetizabile se bazează pe interacțiunea noastră cu ele. Singura posibilitate de a le elimina pe cele care fac comerț cu lipsa de omenie este să le izolăm. Să nu mai interacționăm cu ele. Dacă nu suntem de acord cu ce promovează dar le citim mesajul pe o rețea de socializare, de exemplu, fără să interacționăm le facem un bine. Dacă mai dăm și click pe link le facem un bine și mai mare. Micuții roboței din spate nu fac educație. Ei, la această vârstă, ne scot în față ce cred că ne interesează. Interacționăm cu lipsa de omenie, lipsă de omenie ne oferă.
La final, amintesc câteva cazuri din ultima lună în care suntem implicați vloggeri de-ai noștri. Nu dau nume. Dorința mea este să învățăm, nu să aruncăm cu pietre.
- Termoscanare ilegală – la intrarea într-un supermarket a fost simulat un incident ce a ajuns pe un canal de youtube;
- Produse antiacneice – un canal de youtube a continuat să promoveze o gamă de produse după ce au fost înregistrate mai multe sesizări cu urmări neplăcute după utilizare;
- Incitare la viol – un vlogger a afirmat în mod repetat într-un clip că este de acord cu violarea tinerelor de 15 ani
Principalele posturi de televiziune din România dispun [și] de emisiuni care promovează prostia la cel mai înalt nivel. Nimeni nu se autosesizează. De teamă să nu rămână fără audiența care face diferența la alegeri și sprijinul financiar acordat de către cei din partidul aflat la butoane. Susțin că este comedie sau un stil mai acid de a face jurnalism.