Cum ar putea asistații social din mediul online să rămână fără ajutorul prietenilor

De când am început să fac o selecție a oamenilor cu care mă înconjor după atitudinea lor vizavi de asistații sociali, am început să fiu mai sensibil la derapajele asistaților sociali din mediul online.

Ca să fie clar încă de la bun început. Prin asistați social înțeleg o categorie de persoane care, din lene su lipsă de educație, au pretenția ca cei din jur să-i sprijine. In această categorie nu intră persoanele care, din diverse motive, nu reușesc să-și pună ceva în farfurie în ciuda eforturilor pe care le depun zilnic. Excepție fac copii și persoanele aflate în concediu de creştere a copilului – aici e o discuție mai sensibilă cu bătaie pe termen lung.

Deci, acum că ați înțeles că prin „asistați social” eu mă refer la acele persoane care trăiesc pe spatele celor care într-adevăr muncesc – de la cei care ajung la bodegi înainte să răsară soarele și până la unii angajați prin instituții a căror fișă de lucru rămâne zilnic goală, hai să trecem la asistații social din mediul online. La prima vedere, am putea spune că aici este o problemă mai delicată. Greșit.

Dorim să ținem aproape o categorie de persoane după urma căreia putem avea avantaje.

Pe internet regăsim aceeași dorință. Diferă doar așteptările. Dacă în mediul offline se așteaptă popularitate și voturi, în mediul online se așteaptă vizibilitate și comenzi. Ce se trece ușor cu vederea este faptul că în ambele cazuri putem avea de’a face cu aceeași categorie de persoane. Cei care se respectă pe spatele nostru. Sunt aceeași oameni.

Hai să vă dau câteva exemple inspirate din realitate:
• printre comentariile la un mesaj postat pe pagina de facebook a unui magazin online (care promovează un produs ce dispune de mai multe opțiuni: mărimi, culori etc., cu link către pagina acestuia unde este afișată lista de prețuri detaliată) întâlnim cereri de prețuri – vrei să știi cât costă, dă un click și vezi singur. In practică, această situație este în avantajul ambelor părți. Pe de o parte, se generează o comunicare online între vânzător și posibiliul cumpărător (transformat ulterior cu tact în cumpărător de către agentul de vânzări ai). Pe de altă parte, omul nostru economisește câteva secunde prețioase pe care le folosește eficient într-o altă activitate desfășurată în paralel. Sau nu. Poate că se apropia de trecerea pentru pietoni cu smartphone-ul în mână. Sau era la volan.
• pe paginile social media ale unor influenceri, după un eveniment la care se menționează în clar că se dorește ca fotografiile făcute în sală să fie păstrate în arhiva personală și să nu fie postate pe internet, sunt postate imagini cu mesajele proiectate pe ecran – și eu am evenimente la care regret că nu pot ajunge și doresc să aflu ce s-a discutat acolo, dar am învățat să respect munca celor care urcă pe scenă și a celor care au decis să renunțe la alte activități pentru a fi prezenți în sală. Aștept concluziile postate pe blogurile personale. Cu ce au învățat. Cu păreri pro și contra. Aștept o informație filtrată. Mai ales acolo unde organizatorii își menționează în clar dorința la confidențialitate.
• pe rețelele de socializare avem pretenția să discutăm cu oameni. Cum apare o știre că printre noi s-au infiltrat roboței, cum ne crește tensiunea. Cu toate acestea, avem tendința de a confunda aceste rețele de comunicare cu motoarele de căutare online. Nu mai căutăm pe google. Intrebăm pe Facebook. După umila mea părere, cea mai tâmpă întrebare este „ce program are x” când răspunul se află postat pe website-ul lui X. Dacă nu apare acolo este vina lui X. Dacă apare și ne întreabă pe noi înseamnă că dorește să intrăm noi, pe google, să căutăm răspunsul (hai să fim serioși – suntem oameni, nu roboți, cine reține programul unei firme?, dar poate cel pe care-l știm noi nu mai este de actualitate) și să-i răspundem. Mură’n gură.
• unele agenții de publicitate preferă poziții mărețe în toate graficele, chiar dacă știm cu toții că este aproape imposibil să obții (și să menții) natural acele cifre. De dragul prezenței în topurile respective, unii bloggeri (și nu numai) naivi îi țin aproape pe cei cu mult timp liber care le pot genera constat trafic. Mai scad puțin complexitatea articolelor, mai umblă puțin pe la vocabular, mai generează o polemică, își mai actualizează cuvintele cheie, mai organizează un concurs cu random. Mai bine ar cumpăra direct trafic cum se făcea pe vremuri.
• discutăm despre educație financiară și creșteri semnificative a prețului coșului de cumpărături, dar continuăm să susținem consumul gratuit de informație premium în mediul online. Cei care au curajul să spună cât timp au alocat redactării unui articol sunt atacați instat – aaaaa, vrei să câștigi bani de pe urma mea? Da, măi, vreau să câștig bani de pe urma ta. Nu sunt casă de binefacere, nu sunt instituție de ajutor comunitar. Iți ofer gratuit o informație, dar te rog să acceți faptul că această faptă nu este 100% caritabilă. Nu-ți bagă nimeni mâna în buzunar ca să-ți ia cardul contactless, dar te rog să-mi permiți să-i fac o ofertă persoanei de lângă tine.
• lista rămâne deschisă

Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanul cu sânge rece. Să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur.

De omorât, nu i-aș omorâ. Este păcat. Am copil mic. Dar niște perne tot le scot de sub fund.