O scrisoare pierdută cu Fake News între candidații la președenție
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”
― Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută
În urmă cu doar câteva luni vuia netul de măsuri urgente contra Fake News. Politicieni. Administratori de rețele de socializare. Jurnaliști. Dacă citeați o știre undeva și cădeați pradă ispitei de a o mai înflori puțin pe conturile voastre de Facebook sau, acolo unde mai există, pe blogurile voastre personale … jar mâncați. Nici scuza că aveți neuronul uzat de la atâta stres și că ați scris ce ați reținut nu merge. Ați greșit. Legea e lege și trebuie respectată de toată lumea. Fără știri false.
Ei bine, de această dată, la noi e ca și la ceilalți. Pe scurt, discuțiile trec … fake news rămân … inclusiv în rândul celor care aspiră la cel mai înalt jilț al țării. Sau, cu alte cuvinte, pentru norodul de rând legea e lege chiar și când nu este încă lege iar pentru cei de sus legea nu e lege chiar și atunci când este lege.
Dacă un cetățean de rând se vaită că a fost indus în eroare de o știre falsă de pe urma căreia s-a ales cu bagube materiale consistente și cere ajutor nu-l bagă nimeni în seamă. Unde nu-i cap, vai de picioare. Nu știe pe nimeni cu influență. A greșit că nu a fost atent înainte să ia o decizie. La fel se întâmplă și dacă un președinte de țară, în campanie electorială pentru un nou mandat, afirmă public că este victima unor fake news în mod repetat. Nu-l ajută nimeni. Mai corect spus, nu ne ajută nimeni ca să înțelegem care dintre cei doi umblă cu ocaua mică. Cel care susține că a avut cască la ureche sau cel care susține că nu a avut cască la ureche?
Președintele în funcție are cele mai multe pârghii juridice la îndemână și o responsabilitate față de cei pe care-i roagă să iasă la vot.
Avem acuzații repetate de fake news la cel mai înalt nivel. Ați văzut măcar o singură intenție de a le combate? Nu mai spun să intervină Biroul Electoral Central. Dacă îi fac mustață unui candidat pe un afiș electoral pârnaia mă așteaptă. I-am adus prejudicii de imagine. Dacă fac vre-o caricatură cu unul dintre ei jandarmeria e la ușă. Dar dacă mint cu nerușinare pe un cont / website anonim sau oficial despre unul dintre candidații ajunși în turul al II-lea la alegerile prezidențiale se sesizează doar cel vizat și un mic grup de susținători.
Și mai interesant este faptul că cel cu mâna ridicată nici nu vine cu dovezi care să confirme faptul că o anumită știre este falsă. Se mulțumește să se victimizeze – Fake News. Fake News. Fake News Război. Fake News. Dar nu-și susține cu nimic afirmațiile. Uite, frate, înregistrarea de la min x la min y. Aveam ceva în ureche??!?! Vedeți cum mint.
Păi, da. Este un punct … esențial.
