Peștele se curăță de la cap și educația se face de jos în sus

Când vine vorba despre indicele de confort social avem tendința de a sări la gâtul celor care dorm în jilțurile țării și de a-i ingora pe cei care au rămas în urmă cu educația.

Facem noi ce facem și tot ne credem mai deștepți decât suntem. Râdem când discutăm despre exagerările dinainte de ’89 dar imediat ni se zbate vena’n tâmplă dacă un necunoscut are curajul să ne provoace la un duel online. Fiecare dintre noi poate să omoare 7 muște dintr-o lovitură, dar câți dintre noi suntem în stare să ne unim forțele pentru a doborâ personajul negativ? Personajul. Nu persoana. Ne simțim mândri că am făcut o fotografie alături de cineva cu un brand personal puternic. Ce buni suntem!! Oauuu! Ce tari suntem!!! Dar le respectăm dreptul la intimitate tuturor celor care au rămas în urmă cu educația.

GDPR dăunează grav publicității online în UE

Săptămâna trecută toți bloggerii s-au inflamat mai ceva ca la colectiv. Legea e lege, nu se discută. Noi suntem bloggeri și ne supunem tutor prevederilor legislative în vigoare. Bine, bine nu zic ba. Au apărut peste noapte specialiști și sfătuitori de taină despre aceste noi norme. Dar nu am văzut pe nimeni, nici măcar dintre cei cu PR & Publicitate pe cărțile de vizită, care să aibă curajul să iasă în față și să spună că GDPR, în forma actuală, dăunează grav publicității online în UE.

Fiți puțin atenți. Dacă noi, oamenii simpli care navigăm pe internet, obosim să tot acceptăm cookies și începem să le ignorăm marii jucători de pe piața de publicitate cum mai află ce preferințe avem? Prin marii jucători înțeleg acele firme la care apelăm pentru a ne promova produsele și serviciile. De la bloggeri, agenți economici și agenții de publicitate. Postăm mesajul, scoatem cardul și promovăm. Comandăm o campanie, facem bannerele, scoatem cardul și promovăm. Cui promovăm? La cine vor ajunge mesajele noastre? Dumnezeu cu mila. Ce au plâns unii în urmă cu câteva luni după ce au văzut rapoartele finale la unele campanii. Mai stați puțin. Reluăm acest subiect peste câteva luni. Acesta este abia începutul.

In loc să ne adaptăm noilor vremuri, noi ne tăiem singuri craca de sub picioare.

Fenomenul tâmpirii globale e mult mai periculos decât cel al încălzirii globale

A spus un expert NASA. Tâmpirea globală reprezintă fenomenul de creştere anuală a mediei de tâmpiţi la nivel mondial.

Am seri când merg pe stradă în orășelul meu de provincie și am senzația că am rămas printre ultimii cu ceva pe umeri rămași acasă. Ceilalți au plecat. Au plecat și nu se mai uită înapoi. Din păcate, unii dintre ei nici măcar la proprii copii lăsați acasă în grija rudelor. Au plecat în alte orașe din România. Migrație internă. Când merg în vizită observ că și ei se confruntă cu acceași problemă. Străzi întregi fără iluminat casnic. Si coji de semințe în parcul central al orașului. Au plecat afară din țară. Unde? Unde au văzut cu ochii. Anglia. Anglia este acum la modă. Românii din Italia, Germania, Spania au plecat în Anglia. Sunt statistici care confirmă aceste afirmații. Problema este că și ei se confruntă cu coji de semințe. Unde dispar oamenii buni? Acei oameni pentru care părinții lor s-au chinuit să-i țină la facultate? Unde dispar? Trec oceanul? Din câte am înțeles și ei se confruntă cu aceeași problemă. Oamenii buni dispar. Cred că la mijloc este o conspirație cu extratereștri.

Indicele de confort social

Indicele de confort social aparține comunității. Ne-am lăsat atrași într-o capcană. Am auzit de atâtea ori că peștele de la cap se împute încât am uitat că educația se face de jos în sus. Ca să o ducem mai bine acasă nu este nevoie să schimbăm președintele sau somnambulii din parlament și senat. Este suficient ca fiecare dintre noi să-și aducă contribuția la creșterea și apărarea confortului social. Pornind de la modul în care ne comportăm cu alți copii în parc, cum aplanăm micile conflicte inerente copilăriei. De la modul în care atragem atenția altor persoane care nu ne respectă normele sociale. Cei minoritari trebuie să se supună celor majoritari. Nu invers. Când îmi intră cineva în casă îmi respectă regulile mele. Altfel pleacă. Nu-l oblig să rămână, dar mi-am rezervat dreptul de a-l obliga să-mi respecte căminul atât timp cât se află dincoace de poartă.

De când am început să particip mai des la evenimente de parenting decât la cele de social media am observat o dorință acerbă de a învăța cum să ne educăm copiii. Aștept ziua în care vom adopta aceeași atitudine și la un nivel puțin mai sus. Să învățăm cum să ne educăm vecinii. Cum să-i educăm pe cei care locuiesc în imediata noastră proprietate. Si cum să preluăm de la ei ce este mai bun.

Este foarte ușor să mergi pe stradă și să te plângi că sunt coji de semințe pe jos sau că ai călcat pe o gumă de mestecat. Dar câți dintre voi ați avut curajul să vă duceți cu un păhărel din plastic la o persoană care scuipa semințele pe jos? Este dreptul ei. Să mănânce semințe în parc. Si eu am mâncat și voi mânca semințe în parc. Am mâncat și în timp ce mergeam pe stradă – de feicare dată cu un păhărel de plastic în mână. Problema nu este la semințe. Problema este la locul unde ajung cojile de semințe. Este exact ca la fumători. Problema nu este la țigări, ci la locul unde ajunge fumul. Si chiștoacele. Apropo de chiștoace? Câți dintre voi ați avut probleme cu copiii, când erau mici, cu băgatul chiștoacelor în gură la locurile de joacă pentru copii? La mare asta e. Nu există locuri rezervate pe nisip pentru copii. Accept. Dar cum *** să intri în incinta unui loc de joacă pentru copii și să arunci chiștocul în nisip? A greșit. Il iert. Dar nu-i pot ierta pe părinții care au văzut când a aruncat chiștocul și au stat nepăsători.

Când am acceptat să pășesc în blogosferă am înțeles că ea este alcătuită din formatori de opinie în favoarea comunității și mai puțin în favoarea unor grupuri de interese economice. Uneori, când mă uit pe stradă sau ciulesc urechiled pe la unele evenimente, am motive să cred că am cam tocit tastele degeaba. Invățăm să vindem mai bine, să ne respectăm propriul brand. De foarte foarte puține ori am auzit discutându-se despre ce am fi putut face, nu am făcut și ne plângem că nu au făcut alții.

Acest indice depinde într-o mică parte de cei care dorm în jilțurile țării. El depinde în primul și primul rând de nivelul de educație al persoanelor cu care ne întâlnim pe stradă.