Fă ce zice tata, nu ce face tata când este la volan, chiar dacă e blogger
Folosirea smartphone-ului la volan dăunează grav întregii familii. Excepție fac unii tați care au înlocuit icoanele cu camere video.
Încă nu am reușit să-mi dau seama dacă am început să fiu eu mai sensibil la știrile cu accidente pe trecerile de pietoni cu victime copii sau ele s-au înmulțit considerabil în ultimii ani. Bunica cu nepoțica de mână. Soția cu căruțul. Soțul cu copilul în brațe. Nu mai spun de fratele mai mai mare cu sora mai mică. Toate pe trecerile de pietoni. La ele mai adaug accidentele cu microbuze școlare în care șoferii stăteau pe Facebook sau cu autocare în care șoferii își transmiteau live profesionalismul. Din păcate, este doar o selecție scurtă.
Am observat că unele persoane cu aspirații de influenceri online au început să ia atitudine. Își exprimă dezaprobul și condamnă ferm această lipsă de responsabilitate. Atunci când este la volan fiecare șofer trebuie să stea cu mâinile pe volan și cu privirea ațintită în față și-n oglinzi. Indiferent de nr de km la talpă, orice activitate care îi poate distrage atenția este nocivă – în special cele care implică interacțiuni tehnologice. La volan nu se verifică mesajele online, nu se face fotografii, nu se transmite live. Dacă vreți să faceți o poză ca să vă anunțați vecinii că ați plecat de acasă trageți pe dreapta, opriți motorul și … spuneți albinuța. Așa spun și ei, dar una spun și alta fac în trafic.
Fără să dau nume, în ultimele luni am urmărit această atitudine la mai multe persoane din lista mea de prieteni. Aproape toți au postat poze din mașină … în trafic, făcute din locul șoferului. Familie veselă pe drum către litoral. Prieteni în drum către festival. Colegi în drum către un eveniment. Copii dormind. Pisici speriate.
La fel de dragi îmi sunt și filmulețele de la volan. Tatăl merge și povestește cine mai știe ce sau dezbate împreună cu ceilalți din mașină un subiect de interes mondial. Sunt mai multe camere aplasate. Pentru șofer este una frontală. Aș vrea să cred că autoturismul este amplasat pe o platformă joasă pentru a-i permite șoferului să se concentreze la ce are de spus. La cum se conduce la noi în țară, mai ales în capitală, orice fracțiune de secundă poate fi decisivă. Pentru alții. Nouă nu ni se poate întâmpla nimic.
Părinți la volan
Data viitoare când vă mănâncă în palmă să faceți o poză sau un live de la volan în trafic amintiți-vă că poate urma o trecere de pietoni. Este posibil să fiu pe ea cu micuța mea energizantă de mână. Am încredere în voi că veți opri la culoarea verde a semaforului. Vă rog să aștetați până la următorul blocaj în trafic sau să trageți pe dreapta în prima parcare.
Copii cu părinți la volan
Data viitoare când îi mănâncă în palmă să facă o poză sau un live de la volan în trafic amintiți-le că doriți să ajungeți în viață acasă. Sau făceți-le o poză în care să apară și bordul mașinii și trimiteți-o bunicilor cu mesajul „Buni, suntem pe drum. Urgent. Sună-l pe tata! Iar face poze la volan.”
Prieteni ai părinților de la volan
Data viitoare când întâlniți poze sau live-uri de la volan nu mai dați like, nu mai zâmbiți, nu mai postați comentarii de felicitări. Este posibil ca exact atunci când vă vor răspunde să treacă pe lângă un semafor aflat la culoarea verde. Si eu să fiu pe trecerea de pietoni. Sau soția unuia dintre voi. Sau copiii unora dintre voi. Sau mama unuia dintre noi.
În loc de concluzie
Ne plângem de lipsa unor lideri politici cu coloană vertebrală, dar, unii dintre noi, la nivelul nostru, ne comportăm exact ca ei. De dragul unor poziții mai bune în cine mai știe ce topuri acceptăm cu prea multă ușurință anumite „recomandări” online. În prezența propriilor copii.