Mediul online este mai puțin riscant pentru copii decât mediul offline
Se apropie primăvara. Vom începe să ieșim din nou cu copiii în parcuri, la locurile de joacă, la bazinele de înnot, la sălile de dans, la ateliere. Credeți că vor fi în siguranță?
Intenționat am ales să elimin din această discuție activitățile din incinta grădinițelor și scolilor, chiar dacă incidentele semnalate și în ultimele luni îmi confirmă că încă suntem departe de un mediu civilizat.
Prefer să ne concentrăm pe activitățile din spațiile publice. Pe acele activități cotidiene unde copilul nostru se poate întâlni cu un alt copil, indiferent de marca mașinii cu care părinții îi duc acasă.
Tot aud că mediul online este periculos pentru copii. Intâlnesc părinți care se încing la vorbă când vine vorba despre partea mai puțin plăcută a internetului asupra educației pruncilor, dar care îi îndeamnă de mici să-și facă loc în viață cu coatele.
Am încercat să le explic faptul că monitorul este cea mai bună protecție care poate exista pentru înjurături. Ele nu trec de monitor. Spre deosebire de offline unde pot întâlni copii iuți la mânie. Una este să răspunzi la o înjurătură în online și alta în offline. Excepție cazurile în care cei doi sunt colegi, prieteni de școală, vecini de stradă etc.
Am încercat să-i înțeleg. N-am reușit. Iși protejează copiii de cei lipsiți de omenie activi pe internet, dar îi îndeamnă să-mi îmbrâncească fata dacă ea ezită să se dea pe topogan.
Bănuiesc că tot ei erau cei care nu-mi acordau prioritate pe trecerile de pietoni când împingeam căruțul. In cazul în care nu ați învățat până în prezent, când vă mănâncă undeva să vă continuați drumul pe banda a II-a când pe prima bandă este un autoturism oprit asigurați-vă că persoana care tocmai a coborât de pe trotuar (a se citi – aveți timp să treceți până când ajunge ea) nu împinge și un căruț pentru copii … pe care nu-l vedeți.
Sau, și aici mi se rupe legătura către educație, ei sunt cei care aruncă sticle pe iarbă în parcuri. Sticle de bere sau pahare de șampanie. Stiu că unii au obiceiul să spargă pahare, farfurii sau cine mai știe ce din sticlă la evenimente festive. Ce nu înțeleg este de ce aruncă cu ele în parc în timpul ședinței foto. Oameni buni, copiii cad. Se joacă în iarbă și cad. Voi vreți ca un copil să cadă cu capul într-un ciob? In aceeași categorie intră și unii angajați ai primăriei care tratează cu maximă iresponsabilitate diblurile din fier lăsate în urmă de către unii participanți la diferite evenimente organizate în spațiul public. Vin. Montează corturile. Le ancorează. Plătesc chirie. Pleacă. Si noi, părinții, trebuie să verificăm cu atenție dacă nu cumva a rămas vre-un cap de diblu prin iarbă.
La ce mai folosesc toate discuțiile despre protecție online dacă, Doamne ferește, copilul a fost implicat într-un accident rutier pe trecerea de pietoni? Sau a căzut cu ochiul într-un diblu?
Stiți care este cel mai eficient sfat pentru un părinte a cărui copil are predispoziție către dependența de internet? Să iasă afară cu el și să se joace. Să-l scoată dintr-un mediu unde era cât de cât în siguranță și să intre de bună voie într-un mediu plin de pericole. Pericole a căror existență se datorează indiferenței semenilor noștri.
