Temelia dezvoltării personale este construită în familie de către părinți
Toată literatura despre dezvoltare personală este precedată de amintirile din copilărie. Cum procedau părinții noștri când greșeam? Ne amenințau sau ne încurajau?
Dezvoltarea personală este un zid. Mai subțire sau mai gros. Mai scund sau mai înalt. Mai șubred sau mai rezistent. Este un zid pe care fiecare dintre noi ne încurcăm pentru a ne lua zborul. Diferențele sunt datorate informațiilor acumulate și propriilor experiențe.
Acest zid, ca orice zid, are o temelie. O temelie care-i oferă stabilitate în vremuri tulburi. Cum putem întări copiilor noștri această temelie? Simplu. Oferindu-le încă din copilărie amintiri pozitive atunci când greșesc.
În lipsa unei temelii puternice, mai târziu, când vor frecventa medii în care se discută despre dezvoltarea personală, vor începe să-și adapteze fel și fel de mijloace suplimentare de îmbunătățire a stabilității.
Cum putem construi prin joc o temelie puternică
Eu pornesc de la premiza că fiecare joc este o facilitate oferită de Providență pentru a învăța ceva nou și nu de a testa cine mai știe ce. Îi urmăresc evoluția. Chiar dacă mi-aș dori ca fiecare mișcare a micuței mele energizate să fie la nivelul așteptărilor mele exagerate nu încep să-i explic, la prima greșeală, cât de dură este viața. Îi sunt alături și o încurajez să continue cu mai multă atenție.
De exemplu, i-am arătat că și agrafele de hârtie pot pluti. Am încurajat-o să încerce fără să-i explic toate detaliile. I-am respectat dreptul de a le descoperi singură. Cum credeți că am procedat când unele agrafe au ajuns pe fundul farfuriei? Cu calm, am încurajat-o să meargă mai departe.
