A da like unui articol din care ați învățat ceva este ca și cum ați mulțumi cu gura închisă

Dacă mă considerați prieten pe Facebook, nu doar o liniuță în șirul de „prieteni” online cu care vă mândriți în stanga și-n dreapta, și Providența v-a scos în cale un articol din care ați învățat ceva vă rog să-mi spuneți și mie. Și eu vreau să pun seara capul pe pernă puțin mai bun decât am fost când m-am trezit.

like

Am ales special acest subiect pentru a-mi începe noul an de blogăreală. Este un subiect cunoscut de către cei mai mulți dintre voi. Nu cred că mai este vreunul printre voi care n-a dat un like anul trecut. Măcar un singur like. In același timp, este un subiect care ne confirmă atitudinea față de noile facilități tehnologice. Am pierdut pasul. Partea mai puțin plăcută este că bat la ușă obiecte inteligente. In loc să ne folosim de ce ne este acum accesibil gratuit pentru a ne pregăti pentru ceea ce va urma noi alergăm după like-uri. Si mai spunem că cei care alergau după potcoave de cai morți aveau țigle lipsă pe casă.

Micuța mea energizată mi-a reamintit zilele trecute un obicei pe care îl aveam și eu când eram de vârsta ei – îmi rugam părinții să discute în locul meu. Mă ascundeam după picioarele lor și le șopteam să ceară o bomboană sau să le spună cum mă cheamă. Imi cereau. Până într-o zi. Într-o zi, brusc, nu au mai vrut să-mi ceară. Privind în urmă cu mintea de acum sunt sigur că m-au avertizat de nenumărate ori că va veni și o zi în care nu vor mai cere nimic în locul meu. Nu-mi amintesc de ele. Mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe cealaltă. Stiu că au fost. Sunt sigur. Îmi amintesc zâmbetul lor discret de fiecare dată când ceream ceva. Când discutam cu oameni. Cu membri ai familiei, cu vecini, cu necunoscuți. Cu prieteni. Cu copii care mi-au greșit.

Dincolo de toată teoria cu algoritmul în funcție de care ne sunt selectate mesajele postate de către prieteni se află un cal troian. In loc să ne învingem timiditatea online și să comunicăm cu prietenii noștri de pe rețelele de socializare noi ne limităm la a da un simplu like. Dăm like și lăsăm AI să decidă dacă le va afișa și lor. Le permitem să decidă în locul nostru. Si vor decide în funcție de ce a butonat majoritatea. Mă rog, așa se spune. Repet. In loc să le spunem direct prietenilor online că am dat peste un articol care ne-a ținut cu ochii ațintiți pe monitoare până când l-am terminat de citit noi transmitem unor AI că ne-a plăcut și le permitem să decidă dacă le vor spune sau nu. In loc să distribuim pe propriul canal noi dăm like.

Inainte să scriu aceste rânduri am discutat în privat cu câțiva prieteni cu degetele fine de la tastatură. Nici dacă distribuim link-ul pe canalele noastre nu avem certitudinea că-l vor vedea. Au dreptate. Dar probabilitatea de a-l vedea este mai mare decât în varianta cu like-uri. Măcar facem tot ce ne stă în putință pentru a le transmite o informație fără să-i deranjăm. Cu puțin noroc, una dintre distribuiri este făcută de către un prieten cu mii de prieteni. În loc de un like care poate duce la afișarea mesajului câtorva zeci de persoane el l-a transmis direct la câteva mii din care îl vor citi cu siguranță câteva sute. Si una dintre ele, cu prieteni la fel de mulți, poate să-l distribuie la rândul său. La final, un articol postat de către un blogger anonim cu un trafic nesemnificativ poate să ajungă în mii de case. Indiferent de numărul de like-uri.

Like-ul este un pas mic către Big Brother.

Cu fiecare like pe care îl dăm ne mai pierdem un drept de a ne împotrivi Big Brother-ului. Este un paradox. Pe de o parte ne batem cu pumnii în piept și susținem că ne protejăm intimitatea, dar … stăm inclusiv la masă cu smartphone-urile în mâini și dăm like-uri. Dăm like-uri. Primim like-uri. Dăm like-uri. Primim like-uri. Toată lumea e fericită. Avem like-uri. Noi încetăm să mai comunicăm direct online. Avem tendința de a comunica prin intermediari AI. Nu de like-uri avem nevoie. Avem nevoie de o comunicare directă. Online. Offline. O comunicare care poate fi transformată ulterior în strângeri de mâini și îmbrățișări.

Contrar a tot ceea ce aud prin jur, singurul motiv pentru care ar trebui să ne fie teamă de AI este propria noastră prostie omenească. Noi suntem cei care renunțăm cu prea multă ușurință la principiile moștenite de la bunii noștri și ne lăsăm copiii fără modele demne de urmat într-o lume în care AI este deja prezentă.

Dacă aveți ceva să-mi spuneți … spuneți! Nu vorbiți cu gura închisă că nu vă aud.

Comentarii

  1. Alina Gheorghiescu spune:

    Se pune dacă ți-am mulțumit și în postări și în privat? Ai mare dreptate, câteodată trebuie să ne mai dea cineva semne că munca noastră e apreciată sau ajută!

    • Tudor spune:

      da, se pune 🙂 prefer ca acele semne de apreciere să fie din partea unor semeni – de Crăciun aștept felicitări în cutia poștală, cu mesaj scris de mână, nu un mesaj nepersonalizat trimis automat la toți cei din lista de contact.

  2. Daniel spune:

    Perfect de acord!

  3. Ioana Marinescu spune:

    Foarte adevărat! Din păcate, lumea e prea în viteza ca să mai stea un minut sa spună o vorba, sa dea o îmbrățișare, sa ia o atitudine…. Chiar sunt curioasa câte comentarii o sa ai la articol

  4. DaddyCool.ro spune:

    Cred că oamenii trebuie să învețe să rostească mulțumiri, felicitări etc. și în viața reală, nu doar pe net. Și să găsească un echilibru real între viața reală și cea virtuală. Cât despre Likes and Comments, eu nici de la prietenii apropiați nu le primesc, deși le-am spus cât sunt de importante. Dar fiecare e cu job-ul, programul și timpul lui. Cel mai bine vei fi înțeles de către cineva care face același lucru fiindcă se află în aceeași situație.

  5. Denisa spune:

    Eu îți mulțumesc pentru acest articol! 🙂
    P.S: Ce înseamnă Ai? Nu prea mi se aprinde beculetul acum. :))

  6. Stimabile ai dreptate. Dacă ar fi sa ne luam după ce zic specialiștii ordinea ar fi – like, comment, share. Cam așa arată ordinea in care îți pasa. Trist dar adevărat. Pe de alta parte in metrou sau la stop in trafic cam atât poți sa dai. Nu mai vorbesc de algoritmi sau caii troieni sau profil personal sau rețele de socializare. E complicat și complex și timp nu este. Cei care au o voce buna se vor face auziți. Un an bun și subiecte inspirate

  7. Am mai citit articole legate de treaba asta cu like si share, concluziile mele sunt următoarele: prietenii/amicii care te citesc și n-au treabă cu online-ul, nu știu că pentru un blogger contează asta. Pentru unii, Facebook-ul e precum gaura cheii, se uită să vadă ce se mai întâmplă că’s curioși, dar nu interacționează deloc (aici intră și soțul meu, care se manifestă pe FB extrem de rar, chiar și în ceea ce mă privește 🙂 ). Bloggerii vechi, care au o comunitate strânsă în jurul blogului au și interacțiunea pe care ne-o dorim cu toții. Eu sunt conștientă că cel puțin în ceea ce mă privește, până la crearea comunității de care am scris mai sus, mai durează puțin. Și nu mă stresez 🙂 Evident că mă bucur de fiecare like, comment și share primit inclusiv de la colegii din domeniu, cu toate astea sper să ajung și la necunoscuți 🙂 Legat de chestia cu „nu dau like că-l îmbogățesc pe ăla/aia” și asta cred că există, eu nu stau însă să-mi bat capul cu ce gândesc alții. Mai mult, când am văzut că o colegă/coleg are campanie plătită, am încercat să dau like, să comentez și pe pagina blogului, să stau puțin și să citesc articolul, că știu că ajută. Recunosc că aici m-au ajutat articolele marcate cu P să-mi dau seama că e publicitate și că vreau să ajut 🙂 Și mai cred că sunt și schimbări în algoritmii FB, mie abia acum mi-a afișat articolul tău și văd că e postat acum 2 zile. Eu zic să ne ținem de treabă cum au făcut și cei care scriu de 5-10 ani și o să ajungem și unde ne-am propus :). Baftă!

    • Tudor spune:

      Algoritmii FB se schimbă foarte des și urmăresc doar generarea de trafic online. Eu tind să cred că am greșit nescriind mai des despre aștepările noastre

  8. Laura Gherghe spune:

    Și eu credeam și sufeream că oamenii nu dau like ( de comment, share nu mai vorbesc) …evident că luam totul personal (aflând accidental că sunt la curent cu ce scriam). De ce nu fac oamenii asta? Poate din răutate (au impresia că te îmbogățești pe seama like-ului lor), poate din ignoranță ( nu știu cât de mult contează aprecierile de acest gen) , poate din teama (sa nu se afle că te citesc) ori poate dintr-un mod de fi in on lume care presupune un loc profile. Suntem diferiți. Ce pot sa spun….îmi doresc și eu like-uri și commenturi dar …

  9. Ria Ninacs spune:

    Îmi place! Succes maxim în continuare! Trăim într-o lume în care cică…comunicăm…cu străinii numiți aici prieteni, că de, e uşor, ne ascundem după monitoare ca după fusta mamei, dar nu comunicăm cu cei apropiați. Legat de like-uri, da, dăm, primim, ne bucurăm de ele. Am mai scris un comentariu legat de asta ca răspuns la un comentariu tot aici…As mai adăuga aici ce mă disperă pe mine: cred că unii habar n-au ce-i „like”. Dau like-uri la ştiri negative, că a dispărut un câine, că a murit un om. Mooor, când văd!

  10. Carmen spune:

    adevarat graiesti. de acord

Postează un comentariu


Articole învecinate