YouTube va dezactiva modulul de comentarii în videoclipurile cu sau pentru minori

YouTube a luat decizia de a dezactiva modulul de comentarii în videoclipurile cu sau pentru minori din dorința de a stopa folosirea acestuia de către pedofili sau de către alte persoane lipsite de omenie.

YouTube comentarii copii

Oficial, primele discuții despre postarea comentariilor de către pedofili la videoclipurile YouTube și distribuirea acestora în anumite grupuri private de socializare a fost sesizată de către BBC în 2017. În ciuda măsurilor luate între timp de către cei de la YouTube și a ștergerii automate a milioane de comentarii, câteva agenții de publicitate (printre care AT & T, Nestle și Hasbro) au decis în această lună să-și suspende anunțurile de promovare ca urmare a identificării mai multor activități de racolare prin intermediul comentariilor postate pe YouTube. (sursa bbc.com)

Conform comunicatului oficial Youtube, vor exista si exceptii. Un număr mic de creatori vor putea să-și păstreze activate comentariile pentru aceste tipuri de videoclipuri cu condiția ca ei să le modereze în mod activ.

Dacă nu-i cap, e vai de picioare.

Această decizie și forma măsurilor luate este o dovadă că viitorul securității conținutului online nu va aparține în exclusivitate ai / inteligenței artificiale / roboților sau cum preferați să le spuneți. Am spus „securitatea conținutului online” pentru a mă diferenția de „securitatea online” care este cu totul altceva. Prima se referă la conținut, la ce se postează, la ce se încarcă în timp ce a doua se referă la furtul / reformularea / compromiterea informațiilor existente în bazele de date conectate la internet. Prin conținut se înțelege tot ceea ce postăm noi de bună voie. Dacă la „securitatea online” noi, oamenii, fără sprijinul ai nu aveam nici cea mai mică șansă să facem față atacurilor la „securitatea conținutului online” este exact invers. Indiferent de cât de deștept va fi ai nu va putea face față fără sprijinul nostru direct.

Am revenit de unde am plecat. La nivelul nostru de responsabilitate – al celor care folosim net-ul și trecem prea ușor peste anumite activități lipsite de omenie. Vedem, recunoaștem și trecem mai departe. Pe noi nu ne afectează. Exact, pe noi nu ne afectează dar este posibil ca pe copilul vecinului de peste câteva granițe să-l afecteze. Câți dintre voi ați semnalat un conținut inadecvat pe o rețea de socializare?

Importanța modulului de comentarii pentru promovarea online este unanim cunoscută. Forma măsurii luate este un semnal de alarmă foarte clar. Tendința este de a-i favoriza pe cei care alocă timp, pe lângă postarea videourilor, inclusiv moderării comentariilor. Cu alte cuvinte, ne motivează să fim responsabili și să ne comportăm normal.

Comentarii

  1. Elena spune:

    Multumesc Tudorel. O veste buna de la YouTube. Prin control parental vedem ce fac copiii nostri in online. La canalele lor de YouTube pana acum au fost situații de bullying între copii dar si situații in care persoane din țari arabe au încercat sa intre in vorba cu cea mijlocie, persoane cu profil de copil. Am raportat sau blocat acele pers.

  2. Tudor spune:

    Asta este cea mai buna metoda – sa le fim alaturi, sa-i invatam cum sa-i identifice pe cei lipsiti de omenie si sa-i raportam celor care pot lua masuri (oameni sau ai). Rautatea are nevoie doar de intuneric pentru a se dezvolta.

    Vizavi de programele de control parental, fii atenta incepand din clipa in care isi vor da seama ca la altii anumite site-uri merg si acasa la ei nu.

  3. Corina spune:

    Multumesc pentru informatie, cred ca este o decizie buna.

Postează un comentariu


Articole învecinate